Când medicii comit erori…

„Când mă internez ca pacient într-un spital îmi las, într-un fel, viața
la recepția spitalului și am dreptul să sper că, la externare,
mi se va restitui această viață din nou.”
Despre pacienți, medici și siguranța în spitale, în cel mai aplicat și
și disciplinat mod posibil… Cel german. Un video emoționant…

Errata „În spitalele germane (nu) se cheltuie în probleme de siguranță.” 00.30.00*

EPUIZAREA ȘI ERORILE MEDICALE

După un articol preluat din CBS News – 10 iulie 2018 de Alan Mozes
Doctorii obosiți fac două ori mai multe greșeli, și aceasta este a treia cauză de deces în SUA
Mai mult de jumătate dintre profesioniștii din spitale lucrează în această situație. Și 10,5% au comis o eroare gravă, care a compromis siguranța pacienților, în ultimul trimestru.
Unul din zece medici a făcut o greșeală gravă în munca sa din cauza epuizării, potrivit unui sondaj la peste 6.695 de profesioniști din domeniul sănătății.
Studiul, publicat în Mayo Clinic Proceedings, a menționat, de asemenea, că mai mult de jumătate dintre medici au recunoscut că lucrează într-o stare de epuizare și, prin urmare, comit de două ori mai multe greșeli ca atunci când sunt odihniți.
Aceste informații devin și mai alarmante, în lumina unei analize anterioare, realizate de Universitatea Johns Hopkins, potrivit căreia peste 250.000 de persoane mor anual în Statele Unite din cauza malpraxisului, ceea ce o face a treia cauză de deces după boala coronariană și cancer. Alte estimări vorbesc de 100.000 de decese pe an din această cauză și încă altele de 440.000, dar rezultatele Universității Johns Hopkins sunt considerate mai fiabile deoarece folosește date de la Centrul pentru Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC).
Sondajul a pus întrebări medicilor care lucrează în spitale despre erorile lor în practică, siguranța la locul de muncă și simptomele de epuizare, oboseală, depresie și gânduri suicidare. 10,5% au declarat că au făcut o greșeală care a compromis „siguranța pacienților” (adică nu o eroare minoră, ci una foarte gravă) în ultimele trei luni.
„Medicii care au raportat că au făcut greșeli au avut mai mare probabilitate de a suferi de epuizare (77,6% față de 51,5%), oboseală (46,6% față de 31,2%) și idei recente de atentare împotriva vieții lor (12, 7% față de 5,8%), a stabilit raportul.
Într-un comunicat, unul dintre autori, Daniel Tawfik, care predă terapie intensivă pediatrică la Școala de Medicină a Universității Stanford, a explicat: „Epuizarea este un simptom legat de muncă, caracterizat de un sentiment de uzură emoțională și / sau cinism și foarte frecvent prezintă o eficacitate diminuată a muncii. Deși nu este exclusiv pentru medici, este deosebit de comună în ocupații precum sănătatea, care provoacă niveluri ridicate de stres și interacțiuni intense cu oamenii „.
Respondenții au manifestat epuizare în 54,3% din cazuri și oboseală excesivă în 32,8%. Aproape 4% au descris că siguranța mediului de lucru este „slabă” sau „proastă”, ceea ce este relevant și pentru că se consideră că un mediu nesigur triplează și chiar cvadruplează riscul de a comite o eroare medicală.
Cel mai notabil simptom care apare în mod repetat în răspunsuri a fost epuizarea. Și acest lucru, de asemenea, triplează riscul de eroare medicală chiar și într-un mediu de lucru sigur.
„Când un doctor suferă de epuizare, evenimentele negative pot să apară într-o gamă largă”, a adăugat Tawfik. „În studiul nostru, cele mai frecvente cazuri au fost erori în judecata medicală, erori în diagnosticarea bolilor și erori tehnice în timpul procedurilor”.
Alte studii anterioare au arătat, de asemenea, că printre erorile cauzate de epuizare au fost cele de prescriere de doze sau medicamente greșite; solicitarea de prea multe studii de laborator sau prea puține și neatenția pentru care un pacient poate suferi o cădere, o infecție și chiar moartea.
În dialogul cu CBS, Tawfic a adăugat că, concluziile centrale ale studiului sunt cele care arată ca „atât epuizarea individuală a medicilor, cat și siguranța mediului de lucru în spitale sunt strâns asociate cu erorile medicale”.
Este necesară, în opinia sa, „o abordare multilaterală pentru a diminua valul epuizării medicale”. Cu ajutorul angajatorilor, a spus el, medicii vor trebui să înceapă să aibă grijă de ei înșiși. Ei vor trebui să limiteze orele de lucru, povara birocratică și stresul în exces. El a sugerat ca instituțiile să adauge practici precum meditația și asistența psihologică.

Prevenirea infecțiilor în Spitalul Universitar Zurich

Precauțiile standard includ un set de măsuri de prevenire și control al infecțiilor, care sunt aplicate tuturor pacienților și sunt menite să asigure siguranța pacienților, a personalului medical și a vizitatorilor. Acest video educațional produs de echipa de control al infecțiilor din Spitalul Universitar din Zürich, Elveția, își propune să îmbunătățească cunoștințele despre precauțiile standard.

ASIGURAREA PRECIZIEI MEDICAȚIEI ÎN TRANZIȚIILE ÎNTRE NIVELELE DE ÎNGRIJIRE- OBIECTIV INTERNAȚIONAL AL SIGURANȚEI PACIENTULUI

Erorile sunt comune în procesul de obținere, rețetare, eliberare, administrare și control al medicamentelor însă se produce mai frecvent pe timpul rețetării și administrării (Preventing medication errors. Washington, DC, Institute of Medicine, 2006.) Impactul este relevant, erorile de medicație producând daune estimate la un milion și jumătate de persoane și produc mai multe mii de decese pe an în Statele Unite, ceea ce reprezintă un cost anual de cel puțin 3500 milioane de dolari. Alte țări industrializate din lume deasemenea au descoperit că evenimentele adverse datorate medicației reprezintă una din cauzele principale ale daunelor și deceselor în cadrul sistemelor de sănătate (Baker GR, Norton PG. The Canadian Adverse Events Study: the incidence of adverse events among hospitalized patients in Canada. Canadian Medical Association Journal, 2004, 170(11):1678–1686.)
În unele țări, până la 67% din istoriile de medicație rețetată pacienților conțin una sau mai multe erori (Sullivan C et al. Medication reconciliation in the acute care setting: opportunity and challenge for nursing. Journal of Nursing Care Quality, 2005, 20(2):95–98.) și până la 46% din aceste erori de medicație au loc atunci când se emit noi ordine pentru pacient, atât în momentul admisiei cât și în momentul externării. Concilierea medicației este un proces proiectat pentru prevenirea erorilor de medicație în punctele de tranziție a pacientului (The case for medication reconciliation. Nursing Management, 2005, 36(9):22.) Include:
• Crearea unei liste cât mai complete și exacte posibil, sau „cea mai bună istorie de medicație posibilă” (BPMH, abreviere în engleză) a tuturor medicamentelor pe care pacientul le utilizează la momentul actual, denumită de asemenea lista medicamentelor „la domiciliu”.
• Compararea listei cu cea de la admisie, transfer și / sau externare, atunci când se scriu ordine de medicație; identificarea oricărei discrepanțe, atrăgând atenția asupra acesteia medicului care prescrie și, dacă este cazul, modificarea ordinelor, asigurând în același timp documentarea acestor modificări.
• Actualizarea listei la scrierea de ordine noi, cu scopul de a reflecta toate medicamentele pe care pacientul le ia în prezent.
• Comunicarea listei către următorul furnizor de îngrijire, întotdeauna când pacientul este transferat sau externat și livrarea acestei liste către pacient în momentul externării.
Realizarea participării pacientului și familiei sale în mod efectiv la concilierea medicamentelor este o strategie esențială pentru a descoperi și a evita erorile de prescriere și de administrare, reducând astfel daunele produse pacientului. De exemplu, odată implementat un program de conciliere a medicamentelor centrat pe pacient, trei spitale din Massachusetts, SUA, au prezentat o reducere medie a erorilor legate de medicamente de 85% într-o perioadă de 10 luni ( Massachusetts Coalition for the Prevention of Medical Errors (www.macoalition.org/initiatives.shtml, accessed 11 June 2006)). Sute de echipe de furnizori de servicii medicale difuzează și sprijină implementarea acestei strategii prin participarea lor la campaniile de 100K Lives din SUA și Safer Healthcare Now !, în Canada.
Implementarea cu succes a programelor menționate mai sus în toate mediile în care medicamentele sunt utilizate presupune o serie de provocări. O implementare reușită necesită sprijin din partea conducerii, participare activă a medicilor, asistente medicale și farmaciști, echipe eficiente de implementare și sesiuni colaborative de învățare (Rogers G et al. Reconciling medications at admission: safer practice recommendations and implementation strategies. Joint Commission Journal on Quality and Safety, 2006. 32(1):37–50.). Site-urile web ale Coaliției pentru Prevenirea Erorilor Medicale din Massachusetts, Institutului pentru Îmbunătățirea Îngrijirii Sănătății și Îmbunătățirea Siguranței Acum! oferă în zilele noastre exemple de resurse pentru implementarea unui program de conciliere a medicamentelor. Un alt factor critic de care depinde concilierea medicamentelor este idoneitatea medicamentelor eliberate pe bază de rețetă în ceea ce privește boala pacientului și problemele medicale subiacente. În timp ce practicile de prescriere, inclusiv riscurile multiplicității farmaciilor, depășesc sfera de aplicare a acestei soluții, procesul de conciliere a medicamentelor oferă oportunități de reconsiderare a idoneității medicamentelor unui pacient în timp, în măsura în care modifică starea pacientului sau alți medici care prescriu sunt implicați.
Următoarele strategii ar trebui luate în considerare(OMS):
1. Asigurați-vă că organizațiile din domeniul sănătății implementează sisteme standardizate pentru colectarea și documentarea informațiilor cu privire la toate medicamentele luate în prezent de fiecare pacient și furnizați lista medicației rezultate profesioniștilor receptori din fiecare punct de tranziție a îngrijirilor (admitere, transfer, externare, consultație în ambulatoriu). Informațiile sugerate a fi colectate includ:
• Medicamente cu prescripție și fără prescripție medicală, vitamine, suplimente nutritive, alimente potențial interactive, preparate din plante și droguri ilegale.
• Doza, frecvența, calea de administrare și ora ultimei doze, după caz. Ori de câte ori este posibil, validarea listei de medicamente la domiciliu cu pacientul și determinarea nivelului actual de conformitate al pacientului cu administrarea prescrisă.
• Sursa sau sursele medicamentelor pacientului. După caz, participarea farmacistului sau farmaciștilor zona pacienților sau a furnizorului ori furnizorilor de asistență medicală primară pentru colectarea și validarea informațiilor privind medicamentele de la domiciliu.
2. Asigurați-vă că organizațiile de asistență medicală dispun de reguli și proceduri clare implementate care presupun:
• Lista cu medicamentele actuale ale pacientului să fie afișată în mod sistematic în același loc, vizibil (de exemplu, în istoria pacientului), astfel încât medicii care eliberează ordine de medicamente să o poată accesa cu ușurință.
• Utilizarea listei de medicamente la domiciliu ca referință la prescrierea medicamentelor la momentul tratamentului într-o clinică sau unitate de urgență sau la momentul admiterii la internare.
• Concilierea medicamentelor (adică compararea listei de medicamente a pacientului cu medicamentele nou recomandate, pentru a identifica omisiunile, duplicările, contradicțiile dintre medicamente și afecțiunile pacientului, erorile de administrare și posibilele interacțiuni) în anumite limite de timp (de exemplu, în termen de 24 de ore după admitere; limite mai scurte pentru medicamentele cu risc ridicat, variațiile potențiale grave de dozare și / sau viitoarele ore de administrare).
• Un proces de actualizare a listei, în urma emiterii de noi ordine, pentru a reflecta toate medicamentele luate în prezent de către pacient, inclusiv orice medicamente autoadministrate aduse în organizație de către pacient.
• Un proces pentru a se asigura că, în momentul externării, lista medicamentelor pacientului este actualizată pentru că include toate medicamentele pe care pacientul trebuie să le ia după externare, incluzând pe cele nou prescrise și pe cele pe care continuă să le ia, și medicamentele „la domiciliu” pe care a încetat să le mai ia și pe care acum începe să le ia din nou. Lista trebuie comunicată următorului sau următorilor prestatori de îngrijiri de sănătate și de asemenea trebuie predată pacientului ca parte a instrucțiunilor la externare. Ideal ar fi ca pacientul să renunțe la a mai păstra medicamentele pe care nu le mai ia.
• Atribuirea clară a rolurilor și responsabilităților persoanelor calificate pentru toți pașii procesului de conciliere a medicației, în cadrul unui context de responsabilitate comună. Grupul responsabil poate include prestatorul de îngrijiri primare, alți medici, asistenți medicali, farmaciști și alți profesioniști din sistemul sanitar. Calificările persoanelor responsabile trebuiesc stabilite de către organizația medicală, în limitele stabilite de legile și reglementările corespunzătoare.
• Accesul la informația relevantă și la sfaturile unui farmacist pentru fiecare pas al procesului de conciliere a medicației, până acolo unde este posibil.
3. Includeți instruirea privind procedurile de reconciliere a medicamentelor în planurile de studii, îndrumarea și dezvoltarea profesională continuă pentru profesioniștii din domeniul sănătății.
Ce se așteaptă?
1. Dezvoltarea unui card sau a unui formular standard care să conțină detalii ale listei actuale de medicamente a pacientului.
2. Luarea în considerare a utilizării suportului tehnologic și registrelor medicale electronice pentru facilitarea concilierii medicamentelor.
Mai multe studii comparative necontrolate au raportat o reducere a ratelor de eroare a medicației după implementarea cu succes a programelor de reconciliere a medicamentelor (-Pronovost P et al. Medication reconciliation: a practical tool to reduce the risk of medication errors. Journal of Critical Care, 2003, 18(4):201–205, -Gebhart F. Setting up a medication reconciliation system. Drug Topics, 2005, 149(2) (Health-System Edition supplement):1–2.).
PARTICIPAREA PACIENTULUI ȘI FAMILIEI ACESTUIA
• Pentru a obține o eficiență maximă, procesul de reconciliere a medicamentelor trebuie să implice pacienții și familiile: să încurajeze participarea pacienților și să le ofere instrumentele necesare.
• Educarea pacienților cu privire la utilizarea în siguranță a medicamentelor și asigurarea accesului la informații fiabile, relevante și ușor de înțeles despre medicamentele lor.
• Pacientul este cel care se găsește în cea mai bună poziție ca să fie conștient de toate medicamentele prescrise de mai mulți profesioniști. Luați în considerare solicitarea către pacienți ca să își pună toate medicamentele într-o pungă și să le ia cu ei ori de câte ori merg la spital sau pentru o consultație la medic.
• Încurajați pacienții, familiile și persoanele care îi îngrijesc să aibă și să mențină o listă exactă a tuturor medicamentelor, inclusiv medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală și cele fără prescripție medicală, suplimentele pe bază de plante și nutritive, istoricul vaccinărilor și reacțiile alergice sau adverse la orice medicament. Aceste liste de medicamente trebuiesc actualizate și revizuite împreună cu pacientul / familia / îngrijitorul în fiecare moment dinaintea acordării îngrijirilor de sănătate.
• Învățați pacienții despre riscurile de medicație, atât individual cat și în combinație, acordând o atenție deosebită pacienților care iau mai multe medicamente prescrise de diferiți profesioniști.
• Încurajați pacienții și familiile acestora să utilizeze o singură farmacie, nu numai ca furnizor de medicamente, ci și ca sursă de informație despre medicamente.
• Luați în considerare sistemele de asistență comunitară care ajută pacienții să verifice liste de medicamente în casă.
POSIBILE BARIERE
• Timp necesar acordat pentru dezvoltarea standardelor, educarea personalului și crearea formularului.
• Personal insuficient și percepția acestei insuficiențe.
• Implementarea ineficientă prin adăugarea de sarcini în loc de reproiectarea modelelor fluxului de lucru.
• Dedicarea timpului pentru reconcilierea medicamentelor în fiecare caz de întâlnire cu pacientul. După antrenament, timpii estimați sunt: 10 minute la momentul admiterii, 30-45 minute în momentul transferului la unitatea de îngrijire coronariană și 10 minute la externare (Rozich JD et al. Standardization as a mechanism to improve safety in health care. Joint Commission Journal on Quality and Safety, 2004. 30(1):5–14).
• Lipsa de profesioniști din domeniul sănătății responsabili pentru achiziții, inclusiv medici, asistente medicale si farmaciști.
• Lipsa leadership-ului și sprijinului pentru achiziții.
• Lipsa înțelegerii complexității problemei.
• Lipsa disponibilității registrelor medicale în foarte multe țări.
• Limitările impuse de plătitorii terți privind disponibilitatea și rambursarea pentru conceptul de medicamente.
• Insuficiența cercetării general acceptate, a datelor și a justificării economice cu privire la analiza costurilor și a beneficiilor sau rentabilitatea investiției pentru implementarea acestor recomandări.
POSIBILE DEZAVANTAJE
• Timp suplimentar în fiecare caz de întâlnire cu pacientul pentru concilierea medicamentelor.
• Rețetă pentru medicamente incorecte care pot rezulta dintr-o listă potențial inexactă furnizată de pacient.
Precizie medicație
PROCESUL DE CONCILIERE A MEDICAȚIEI (CM)
CM este procesul protocolizat, formal și documentat de revizuire și compararea sistematică a fiecăruia dintre medicamentele pe care pacientul le-a luat înainte de tranziția de îngrijire, cu cele pe care le ia în prezent și evaluarea necesității de a le menține , a le suspenda, a le modifica sau a iniția noi prescripții, documentarea acestor schimbări în istoria clinică și comunicarea acestora către pacient și către următorul profesionist responsabil de îngrijirea pacientului (Greenwald JL 2010) (Institute for Healthcare Improvement, Getting started kit: prevent adverse drug events (medication reconciliation) how-to guide. 2007). Indiferent de cine efectuează CM, produsul procesului este o listă unică și completă a medicamentelor la externare care specifică clar ce medicamente din cele luate înainte trebuie să înceteze a mai fi luate, ce medicamente trebuie păstrate nealterate sau cu o nouă posologie și ce noi medicamente trebuie să ia. Această listă unică trebuie comunicată următorului responsabil de sănătate al pacientului prin intermediul documentației clinice (foaia de externare, nota de internare etc.) și trebuie să fie 100% în concordanță cu planul de medicație care este livrat precum și explicat pacientului ca și cu prescripțiile active la internare sau externare. Ar putea fi acceptat că dovada documentară a CM este o listă unică, completă și exhaustivă a medicației pacientului, care explică într-un mod precis schimbările introduse în procesul de îngrijire și acest lucru rămâne reflectat în cele trei documente referitoare la medicație: prescripțiile, raportul clinic (de externare, de internare, etc.) și informații pentru pacient cu privire la medicația sa.
Concilierea medicației
PROCESUL DE ADECVARE A MEDICAȚIEI ȘI MODELUL COMPLEXITĂȚII CUMULATIVE
Standardele de calitate clasice care funcționează bine pentru pacienții cu o stare de sănătate relativ bună și cu boli unice sau cu comorbiditate scăzută pot să nu fie potrivite pentru persoanele în vârstă, cu multiple comorbidități, dizabilități, fragilitate, demență sau cu prognoză limitată a vieții (Sergi 2011 ). În cazul pacienților cu boli cronice sau cu mai multe boli cronice, pe măsură ce progresează și apar dIzabilități și fragilități, diferitele obiective legate de boală pot intra în conflict și este necesar să se acorde prioritate problemelor de sănătate care trebuie tratate și să se facă o evaluarea multidimensională a pacientului (Sergi 2011). Este necesar să se evolueze către un model bio-psiho-social, acordând prioritate evaluării integrale a fiecărei persoane, ajustând planurile terapeutice la fiecare realitate și oferind servicii integrate. Pentru a se obține rezultate bune în domeniul sănătății, este convenabil ca povara tratamentului să nu depășească capacitatea naturală a fiecărui pacient de a-și gestiona bolile.
Dacă persoana afectată nu are suficientă capacitate pentru a face față sarcinii tratamentului primul lucru care va decade va fi urmarea recomandărilor și, în plus, probabil că serviciile vor fi utilizate necorespunzător. Prin urmare, rezultatele se vor înrăutăți și, ca o consecință, va crește povara bolii, ceea ce va reduce capacitatea funcțională a pacientului. Medicii, pe de altă parte, vor dubla tratamentul prin inducerea unei escaladări cumulate a complexității, fără a fi evaluat, în schimb, rădăcina problemei, care nu este alta decât dezechilibrul crescând între capacitate și sarcină. Intensificarea tratamentului în absența rezultatelor nu este întotdeauna cea mai bună soluție la acest tip de pacienți și, dacă nu este însoțită de un sprijin adecvat pentru abilitățile lor și pentru mediul lor imediat, poate fi contraproductivă. În acest caz medicina trebuie să se centreze pe persoană și nu pe tratament. Este esențial să se stabilească obiective axate pe persoană și nu pe boală, împărtășite cu persoana bolnavă și mediul său imediat, precum și cu toți profesioniștii care intervin în sistem și care își potențează capacitățile, reduc poverile și respectă propriile valori și preferințe într-un un mediu comun de decizie, așa cum susține medicina minim perturbatoare.
Complexitatea cumulativă
Să ne imaginăm că un pacient cu nevoi sociale și de sănătate complexe care, deși are un echilibru bun între capacitatea sa de a face față situației și sarcinile impuse de planul terapeutic, devine brusc văduv și, de asemenea, intră într-o situație de sărăcie . Este clar că dacă echipa de îngrijire nu are abilitățile de a adapta planul de acțiune la noul scenariu, rezultatele se vor înrăutăți și ciclul complex de acumulare va fi activat. Soluția în acest caz este medicina minim perturbatoare.
SSocial

FDA a aprobat un dispozitiv pentru evaluarea pacienților cu risc de a suferi ulcere de presiune

Bruin Biometrics scanner
FDA (US Food & Drug Administration) a aprobat scanerul wireless portabil SEM care ajută la evaluarea pacienților cu risc de ulcere de presiune (UDP).
Scanerul de la Bruin Biometrics a obținut autorizația de clasificare Novo de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). Instrumentul wireless și de mână ajută la evaluarea pacienților cu risc de a suferi acest tip de leziune (UDP).
Scanerul SEM este primul mecanism din lume aprobat pentru a avertiza medicii în mod obiectiv despre zonele anatomice specifice ale corpului, cu cel mai mare risc de a dezvolta ulcere de presiune. Evaluările pacienților sunt făcute cu dispozitivul înainte de manifestarea evidentă a unei daune vizibile a suprafeței pielii, potrivit comunicatului de presă al companiei americane Bruin Biometrics.
scanner
Autorizația FDA s-a bazat parțial pe date dintr-un studiu clinic care a evaluat performanța scanerului SEM, comparativ cu evaluarea vizuală a pielii, efectuat de asistente medicale pe 182 de pacienți cu risc de apariție a ulcerelor de presiune în 12 spitale și instalații de îngrijire medicală calificată în Statele Unite și Regatul Unit.
Prevenirea totală a leziunilor de presiune evitabile este matematic imposibilă în conformitate cu standardul actual de îngrijire. Succesul prevenirii necesită date obiective, timpurii și anatomice specifice„, a declarat Martin Burns, directorul executiv al Bruin Biometrics.
Mai mult de 2,5 milioane de persoane dezvoltă leziuni de decubit în Statele Unite, incluzând aproape unul din zece pacienți în spitale și aproape o treime din subiecții asistenței medicale acute pe termen lung, subliniază raportul.
Pentru prima dată în Statele Unite, medicii vor avea acces la date de evaluare a riscurilor anatomice specifice care pot fi obținute de la pacienții cu risc mai mare în toate mediile de îngrijire. Suntem optimiști cu privire la impactul pe care aceste date le vor avea asupra strategiilor de prevenire în țară „, a spus Burns.
Sem Scanner
Pe plan internațional, ulcerele de presiune reprezintă o povară clinică și financiară semnificativă, cu o prevalență de 8,3% până la 23% în funcție de țară. În Regatul Unit, de exemplu, cercetările recente efectuate de Serviciul Național de Sănătate, arată că tratamentul acestei leziuni costă mai mult de 3,8 milioane de lire pe zi și că între 1.700 și 2000 de persoane îl dezvoltă lunar.
Până în prezent numai în Regatul Unit, 20 de centre de sănătate diferite au experiență în utilizarea scanerului SEM într-o gamă variată de medii de asistență medicală diferită, care includ medicii de diverse specialități, ortopezii și îngrijirile acordate vârstnicilor, îngrijirile intensive și vasculare. În țări precum Canada, Belgia și Spania, printre altele, dispozitivul este în uz comercial și este de așteptat să apară pe noi piețe în 2019.
Aceasta schimbă tot ceea ce știm despre îngrijirea ulcerelor de presiune„, – NHS Isle of Wight, Glenn Smith
These results were a combination of incidence reduction, good nursing care and advanced technology. The SEM Scanner, helps our hospital teams protect patients and their loved ones from the potentially life-threatening repercussions of pressure ulcers.” Virgin Care UK.

CONTRACARAREA AGRESIUNILOR ÎMPOTRIVA PERSONALULUI MEDICAL

INTRODUCERE
Profesiile legate de sectorul serviciilor, după cum indică ILO (Organizația Internațională a Muncii), sunt cele care prezintă un risc mai ridicat de agresiune sau acte de violență datorate unui contact strâns cu utilizatorii și clienții. Relația dintre profesioniști și utilizatorii sectorului sănătății implică o componentă emoțională importantă (durere, moarte, suferință, incertitudine …) care poate genera situații de risc provocând o percepție a lipsei de informații sau a unei slabe calități a îngrijirilor. Cererea de îngrijire urgentă agravează situația de risc din cauza stresului cauzat de însăși această urgență.
Un sondaj al Uniunii Europene arată că 4% dintre lucrători afirmă că au fost victime ale violenței fizice reale din partea clienților și utilizatorilor și mulți alți angajați spun că au suferit amenințări și insulte din partea acestora. Potrivit ILO, 25% din violența la locul de muncă are loc în sectorul sănătății. Se estimează că până la 50% dintre medici au fost amenințați, 4% au fost atacați fizic, iar 4% au probleme psihologice legate de această problemă. În plus, unul din fiecare 25 de pacienți din asistența primară este potențial violent, iar amenințările pot apărea într-una din 500 de consultații. Aceste date trebuie să fie actualizate deoarece există o mare parte a incidentelor violente necunoscute oficial (aprox. 82%) pentru că profesionistul sanitar nu le raportează și nici nu le denunță din cauza fricii de agresor, de frica unor eventuale represalii din partea societății/unității sau de teama de a fi criticat. Agresiunile cele mai frecvente sunt cele verbale (62%), urmate de cele fizice (25%) și de amenințări (6%). Marea majoritate a agresiunilor (aproape 85%) au loc în sectorul public și numai 15% în sectorul privat.
În 29 septembrie 2007 Alejandro Esteve Calero și Vanessa Adán Galí publică lucrarea „Autoprotecția Integrală a Personalului Sanitar (AIPS)”. Ulterior, Universitatea Autonomă din Barcelona organizează cursuri postuniversitare în Școala de Prevenție și Siguranță Integrală, adresate personalului medico-sanitar având ca manual lucrarea pomenită mai sus. Demersul s-a bucurat de atâta succes încât prin intermediul CIFE Academia a fost exportat în Germania, Canada, Franța, Statele Unite ale Americii, Japonia iar manualul AIPS a fost tradus în engleză pentru utilizarea sa în țările anglo-saxone.

CUM SE PREZINTĂ SITUAȚIA
Proiectarea edificiilor de sănătate s-a realizat cu multe decenii în urmă și în majoritatea cabinetelor de consultații, spre exemplu, masa medicului se află vizavi de ușă iar medicul pe scaun cu spatele la perete în timp ce potențialul agresor se află în ușă, blocând practic cu multă ușurință medicul înăuntru. Triajul de la UPU arată ca o recepție de hotel fără nici cea mai mică măsură de siguranță din proiectare, personalul sanitar de triere fiind expus cu ușurință atât violențelor umane cât și infecțiilor purtate de pacienți.
Ca în alte țări europene și în România se deduce din lege că personalul sanitar are dreptul de a primi asistență și protecție din partea Administrației Publice și Serviciilor de Sănătate în exercitarea profesiei sau în desfășurarea funcțiunilor sale. În țările europene au fost elaborate de către guvernele proprii directive și orientări generale pentru pregătirea planurilor de prevenire, protecție și îngrijire a personalului din centrele și instituțiile de sănătate în cazul situațiilor conflictuale sau potențial conflictuale cu cetățenii – pacienți, însoțitori sau aparținători și s-au înființat organisme de monitorizare și urmărire a unor astfel de situații.
Legea 319 din 2006 (transpunere a Directivei cadru 89/391) prevede că angajatorii au obligația de a asigura securitatea muncii și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de locul de muncă, inclusiv privind violența în muncă. Directiva cadru mai arată că angajatorii trebuie să evalueze riscurile de violență în muncă (în cadrul evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională).
Legea 212 din 2012 care completează Legea privind reforma în domeniul sănătății precizează:
„(1) Amenințarea săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, șofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Lovirea sau orice acte de violență săvârșite împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. (3) Vătămarea corporală săvârșită împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. (4) Vătămarea corporală gravă săvârșită împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.”
Protocolul MAI-MS din 2016 – prevede:
– patrularea Jandarmeriei în perimetrul spitalelor;
– intervenția de urgență a Poliției și Jandarmeriei în cazul agresiunilor împotriva personalului medical;
– alte măsuri pentru creșterea gradului de siguranță din spitalele publice.
Rezoluția de la Ljubljana din 16 septembrie 2017 semnată de Colegiul Medicilor din România alături de asociații profesionale ale medicilor din 14 state din Europa Centrală și de Est expune constrângerile economico-financiare asupra serviciilor de sănătate ce duc la lipsa forței de muncă, discrepanța din ce în ce mai mare dintre așteptările populației privind accesul facil la o gamă largă de servicii de sănătate de înaltă calitate și capacitatea sistemelor de asistență medicală de a le furniza precum și faptul că nu există legi la nivel național care să protejeze suficient cadrele medicale acestea fiind principalii factori care cauzează agresiuni fizice și verbale din partea pacienților sau aparținătorilor.
Se face suficient în instituțiile de sănătate pentru protejarea personalului propriu???
CE E DE FĂCUT
Amenințările și agresiunile împotriva profesioniștilor sanitari sunt din ce în ce mai comune în țara noastră. Pentru evitarea lor nu există o soluție magică însă pot fi elaborate protocoale de urmat în asemenea situații. Nu este vorba despre arte marțiale, (deși stilurile Aikidō și Bujinkan sunt recomandate a fi incorporate în pregătirea pentru autoapărare) nici de violență, acestea situându-se în contra praxisului medical. Nu artele marțiale sunt ceea ce profesioniștii din sănătate au nevoie, acestea bazându-se pe competiție, sport și luptă fără a ține cont de ceea ce i se întâmplă celuilalt și, în plus, este nevoie de ani întregi de antrenament. Trebuie să primeze controlul mental al situațiilor de criză, pentru a evita blocajul și deasemenea ceea ce denumim „biomecanica de redirecționare” a unei situații de agresiune fizică. Adică, atunci când ne confruntăm cu o luare de guler sau o îmbrâncitură, să știm a ne elibera de ele fără violență. Fără violență, numai cu ajutorul măsurilor de siguranță, protocoalelor de intervenție, strategiilor verbale și regulilor bazice de negociere în situații tensionate, profesioniștii sanitari pot ieși nealterați din situațiile periculoase. Când un profesionist sanitar cunoaște ceea ce se poate face, în loc de a se vedea depășit de situație să poată oferi o alternativă și să redirecționeze situația. Abilitățile fizice pe care profesionistul sanitar trebuie să le formeze se bazează pe naturalitatea mișcărilor, poziționare, distanța și relația echilibru/dezechilibru fără a depinde prea mult de forța fizică. Cheia unui sistem de autoprotecție eficace a personalului sanitar este ca profesionistul sanitar să se protejeze pe sine, protejând în același timp pacientul sau aparținătorul care îl agresează, restul echipei medicale, terții și mediul de lucru. Este posibil? Prin învățare și antrenament, da. În țări ca Spania, SUA, Germania, Canada, Japonia și Franța s-au implementat încă înainte de anul 2010 protocoale specifice de acțiune în acest sens cu foarte bune rezultate, agresiunile fiind tratate integral: înainte, pe timpul producerii și după consumare.

OBIECTIVE
Ne propunem aici să enunțăm, pe baza bibliografiei analizate, un set de linii directoare de acțiune care considerăm că ar trebui să fie întreprinse de lucrător, de superiorii acestuia și de restul instanțelor implicate ale unei instituții de asistență sanitară, înainte de situația conflictuală cu cetățenii (pacienți, rude, însoțitori ai acelorași) în care mediază orice tip de agresiune verbală, fizică sau psihică. Tot ceea ce conține lucrarea este perfectibil. Prin stabilirea unui protocol specific de acțiune în instituțiile de sănătate, se intenționează îmbunătățirea condițiilor de sănătate și siguranță ale lucrătorilor care își desfășoară activitatea profesională în instituția respectivă, deoarece:
1. Contribuie la diminuarea riscurilor de agresiune și a efectului dăunător al agresiunilor în cazul în care acestea apar;
2. Permite prevenirea agresiunilor și actelor de violență împotriva lucrătorilor, atât în instituțiile de sănătate, cât și în casele pacienților (tratamente la domiciliu).
3. Conferă protecție lucrătorilor, utilizatorilor, bunurilor și serviciilor instituțiilor de asistență medicală, în același timp oferind securitate și încredere, ceea ce contribuie la îmbunătățirea mediului de lucru, favorizează respectul reciproc și comunicarea.
4. Sensibilizează, informează și instruiește personalul medico sanitar, încurajându-l să raporteze incidente și să propună strategii și activități pentru reducerea sau eliminarea riscurilor.
5. Contribuie la înregistrarea și documentarea agresiunilor și la elaborarea hărților de risc.
6. Permite crearea unui sistem de denunțare și înregistrare a agresiunilor agil și accesibil, precum și favorizarea urmăririi recuperării totale a personalului medical agresat.
7. Facilitează analiza siguranței instituțiilor de asistență, studiul incidentelor de către Serviciul de Prevenire și Protecție și elaborarea unor statistici privind situațiile conflictuale cu cetățenii.
8. Facilitează lucrătorilor afectați asistență medicală, asistență psihologică, consiliere și apărare juridică.

DEFINIȚII
1. Situație de risc în muncă
Se iau în considerare acele circumstanțele în care anumiți factori socio-ecologici converg, favorizând un climat predispus la generarea unui comportament intenționat, cu tendința de a produce daune fizice sau psihologice altei persoane.
2. Definiții pe tipuri de agresiune
– Agresiune verbală: folosirea amenințărilor verbale, intimidarea unei alte persoane sau a unui grup, care poate provoca daune psihologice.
– Agresiunea fizică: folosirea forței fizice împotriva unei alte persoane sau a unui grup care provoacă daune fizice. Acestea includ lovituri, pumni, șuturi, aruncări, împingeri, îmbrânceli, mușcături și ciupituri.
– Agresiunea psihică: folosirea deliberată a puterii sau a amenințărilor de recurgere la forța fizică împotriva unei alte persoane sau a unui grup, care poate dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. Aceasta include abuzul verbal, intimidarea,hărțuirea și amenințările.
3. Activități de risc
Toate sarcinile efectuate de către profesioniștii sanitari în urma cărora pot fi supuși unui anumit tip de situație de conflict de către utilizator.
4.Lucrător expus
– Profesioniști din domeniul sănătății: medic, asistent medical, infirmieri, brancardieri.
– Profesioniști non-medicali: personal administrativ, de conducere, șoferi de ambulanță, agenți de pază.
5. Lucrător sensibil în mod special
Se ia în considerare tot personalul cu dizabilități, personalul cu grad de dependență și personalul cu profil special, printre care putem evidenția:
– Profil A: Persoane agresive, care tind să genereze agresiuni mai frecvent.
– Profil B: Persoane explozive care gestionează rău situațiile conflictuale.
– Profil C: Persoanele pasive, care gestionează situațiile conflictuale cu dificultate.
6. Alți utilizatori ai sistemului sanitar

CE DAUNE TREBUIESC PREVENITE
– Leziuni fizice
• leziuni care necesită asistență, tratament medical sau chirurgical
• leziuni care în cele din urmă provoacă moartea
– Agresiuni sexuale și alte situații care produc un impact emoțional mare sau acțiuni condiționate de teama de nesiguranță a lucrătorului sau a familiei sale.
– Hărțuirea, persecuția, sindromul de „burnout” și altele care generează stres crescut la locul de muncă.
– Incapacitate temporară sau permanentă de muncă, modificarea sau pierderea locului de muncă.
– Situații care generează anxietate, sindromul depresiv, demotivarea și pierderea satisfacției profesionale, determinând o scădere a performanței muncii.
– Alcoolul și / sau abuzul de droguri.

PROTOCOLUL DE ACȚIUNE
1. Evaluarea de risc
1.1. Verificarea sau după caz, cuantificarea situației de risc în muncă
între care putem cita ca fiind mai frecvente:
– Asistența la domiciliu. Este una dintre cele mai frecvente și importante situații de risc.
– Contactul strâns cu utilizatorii și clienții, cu o componentă emoțională importantă (durere, moarte, suferință, incertitudine), care poate genera situații de risc datorită provocării percepției lipsei de informații sau a unei calități slabe a îngrijirilor. Cererea de îngrijire urgentă agravează situația de risc din cauza stresului cauzat de însăși această urgență.
– Abuz verbal, fizic sau psihologic; amenințări sau orice alt comportament intimidant, atacuri fizice intenționate, amenințări verbale sau cu o armă ofensivă. Acestea includ bătăi, lovituri, mușcături, ciupituri, zgârieturi.
– Coerciție sau crimă împotriva libertății și integrității sexuale.
– Situații în care se solicită un avantaj economic sau administrativ direct sau indirect (prescrierea anumitor medicamente, solicitări fără o justificare reală a invalidității temporare, a prestațiilor sau pensiilor de invaliditate).
– Presiune mare asupra asistenței sanitare.
– Expectative ale pacienților care nu pot fi întotdeauna îndeplinite.
– Creșterea nevoilor utilizatorilor, care nu corespund posibilităților reale ale instituției.
– Întârzieri și erori în programări, în procese diagnostice și terapeutice; liste lungi de așteptare și timpi lungi de așteptare pentru a primi servicii. Masificarea în sălile de așteptare, proiectarea defectuoasă sau condițiile necorespunzătoare ale acestora, excesul de confluență a publicului, familiile alterate.
– Schimbări în relația medic-pacient din cauza tratamentului din ce în ce mai lipsit de respect al pacientului față de medic, împreună cu o creștere a violenței civile.
– Negarea unui serviciu solicitat.
– Acțiuni împotriva dorinței sau preferințelor pacientului.
– Informații sub așteptări furnizate utilizatorului.
– Contact cu cetățenii ale căror trăsături de personalitate includ controlul deficitar al impulsurilor, rezistență scăzută la frustrare sau anumit profil de agresivitate (limbaj strident, insulte, înjurături, contenție forțată a vorbirii, contracția mușchilor feței, tensiune musculară, pumnii încleștați, indicare cu degetul, modificări rapide ale posturii fără nici un scop specific).
– Atitudinea profesionistului care generează ostilitate: stiluri de comunicare (dezinteres, răceală, dispreț și grabă); transmiterea de informații nereale, utilizarea amenințărilor, coerciției sau insultelor de către profesioniști; dezinteres manifestat față de plângeri sau critici ale utilizatorului; contact prelungit cu ochii, contact fizic și proximitate excesivă).
– Profesionist cu probleme de dependență, probleme mentale, mal-praxis.
– Activitate solitară. Lipsa personalului. Lucrul în locuri izolate sau îndepărtate, lucrul în zone sociale conflictuale. Serviciu la domiciliu, în apartamente protejate social, adăposturi, serviciu în penitenciare, inspecții medicale.
– Lipsa instruirii în detectarea și abordarea agresorului.
– Absența măsurilor de siguranță.
– Mișcări nerestricționate ale publicului în cadrul consultațiilor.
– Coridoare mai puțin frecventate, încăperi solitare și izolate sau locuri slab luminate.
– Lucrul cu bolnavii mintali sau cu consumatorii de alcool și / sau droguri și disponibilitatea medicamentelor în centru.
1.2. Investigarea circumstanțelor legate de incident
– Unde s-a întâmplat?
– Când s-a întâmplat?
– De ce a avut loc agresiunea?
– Care au fost cauzele specifice sau posibile declanșatoare?
– Cum au avut loc evenimentele?
– Care este profilul agresorului și al victimei sale?
– Sunt martori?
– … pașii legali pentru investigarea accidentului…
1.3. Periodicitatea evaluărilor
Evaluările riscurilor vor fi stabilite în funcție de necesități, pentru a planifica măsurile preventive, bazate pe datele unui ciclu complet, dar pot fi stabilite și acțiuni punctuale în instituțiile de sănătate cele mai conflictuale sau acolo unde nu sunt îndeplinite obiectivele stabilite.
Variabile care se evaluează
2. Supravegherea sănătății
2.1. Protocolul aplicabil
Este de aplicat protocolul de supraveghere stabilit pentru instituția respectivă iar atunci când nu există un protocol de acțiune, trebuie să fie desfășurate următoarele acțiuni:
– Evaluarea lucrătorilor care au suferit o situație conflictuală cu cetățenii.
– Evaluarea și cercetarea în instituțiile de sănătate în care situațiile conflictuale apar mai frecvent.
– Evaluarea locului de muncă în cazul lucrătorilor deosebit de sensibili.
– Colaborarea cu alte instituții sanitare din Sistemul Național de Sănătate.
– Colaborarea cu personalul și cu autoritatea sanitară oricând aceasta o cere.
– Examinări medicale după o incapacitate de muncă, dacă aceasta se datorează unei agresiuni sau dacă daunele sunt atribuite unei agresiuni.
2.2. Periodicitate
În cazul atacurilor asupra lucrătorilor din instituțiile de asistență sanitară, supravegherea sănătății se va face în funcție de daunele provocate lucrătorului. Fiecare caz va fi evaluat individual.
3. Promovarea sănătății
3.1. Adaptarea condițiilor de muncă
În multe cazuri, măsurile de promovare a sănătății sunt limitate de infrastructura instituțiilor de sănătate, care au fost planificate și construite în funcție de necesitățile și cerințele sanitare ale momentului. Cu toate acestea, astăzi și ca urmare a evoluției societății noastre și a noilor cerințe, multe dintre aceste infrastructuri trebuie să fie adaptate pentru a asigura condițiile de lucru specifice unui mediu de încredere și securitate.
Se recomandă ca fiecare instituție, în coordonare cu Serviciul de Prevenire și Protecție, să se angajeze, în cadrul domeniului său de acțiune și progresiv să implementeze următoarele măsuri structurale:
3.1.1. Măsuri de siguranță pasivă
Standardele minime vor fi stabilite conform hărții de risc. Măsurile pot acoperi diferite niveluri în funcție de standardele anterioare:
– Dispozitive de alarmă sau interfoane în cadrul cabinetelor sau sălilor de consultație.
– Plasarea camerelor video de supraveghere în zonele administrative și marcate corespunzător, în care confidențialitatea și intimitatea atât a profesioniștilor, cât și a utilizatorilor sistemului de sănătate publică să fie garantată în orice moment.
– Ieșiri alternative din cabinetele și sălile de consultații.
– Reproiectarea spațiilor de triaj din urgențe (un model poate fi unitatea de primiri urgențe a Spitalului Gregorio Marañón din Madrid).
– În activitățile care sunt considerate riscante, profesionistul nu ar trebui să fie singur la consultație. Să decidă ce activități consideră riscante și își va prezenta însoțitorul pacientului.
3.1.2. Măsurile de siguranță activă
– Instituțiile ce dispun de servicii de securitate furnizate de întreprinderi private, vor maximiza toate funcțiile pe care aceste societăți trebuie să le desfășoare, precum și condițiile de loc, timp și modul în care sunt efectuate, rezultatul colectării acestora în detaliu în documentația contractuală fiind adus la cunoștința tuturor lucrătorilor, atât sanitari, cât și nesanitari.
– Se stabilesc standardele care reglementează angajarea serviciului de securitate în acele instituții, departamente sau programe care sunt considerate ca riscuri speciale în funcție de harta de risc rezultată din evaluarea și monitorizarea planului de acțiune și care nu au fost stabilite prin contract .
– Se va lua în considerare siguranța profesioniștilor pe timpul acordării de asistență medicală față de posibilele agresiuni la proiectarea și construcția de noi centre de asistență sanitară sau atunci când se propune reformarea celor existente. În orice caz, vor fi stabilite standardele de bază pentru a determina criteriile care trebuie luate în considerare pentru a face recomandări obiective și comune privind siguranța.
– Vor exista proceduri eficace de comunicare și colaborare cu forțele de ordine publică prin coordonarea unor acțiuni concrete și definite.
3.1.3. Măsuri de siguranță pe timpul îngrijirilor la domiciliu
Profesionistul va merge întotdeauna împreună cu un alt partener. Posibilitatea de a purta întotdeauna un telefon sau un dispozitiv intern pentru a putea solicita ajutor ar trebui să fie evaluată.
3.2. Educația pentru securitate și sănătate în și de la locul de muncă
Legea securității și sănătății în muncă prevede la art. 7 (1) angajatorul are obligația să ia măsurile necesare pentru: …c) informarea și instruirea lucrătorilor; iar la același articol (4) b) ca, ulterior evaluării prevazute la lit. a) și dacă este necesar, masurile de prevenire, precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator sa asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și sa fie integrate in ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice.
Ca urmare, va fi stabilit un program de formare al cărui obiectiv va fi educarea profesioniștilor în ceea ce privește abilitățile de comunicare și informare a utilizatorilor și aparținătorilor acestora, învățare a tehnicilor de abordare directă a situațiilor conflictuale și informații privind aspectele juridice ale acestora.
Pentru a atinge aceste obiective, se propune un program de formare care să includă cel puțin următoarele cunoștințe:
– Principiile de bază ale comunicării în situații dificile.
– Elementele care facilitează și care împiedică comunicarea.
– Prevenirea și predicția situațiilor de violență.
– Asertivitatea: diferite tehnici.
– Ascultarea activă.
– Comunicarea non-verbală.
– Abilitățile și tehnicile de negociere.
– Medierea și rezolvarea conflictelor.
– Controlul emoțional și gestiunea stresului.
– Situația legală a agresiunilor asupra personalului medical în România.
Prin intermediul organizațiilor sindicale sau profesionale este recomandat să fie abordate noțiunile bazice de Aikidō.
Programul de pregătire trebuie să vizeze toți profesioniștii din instituțiile de asistență sanitară care, într-un fel sau altul, pot fi supuși acestor situații conflictuale. De asemenea, ar fi recomandabil să se realizeze campanii de sensibilizare și conștientizare privind prevenirea violenței la locul de muncă, atât în instituțiile de asistență sanitară, cât și adresate celorlalți profesioniști, precum și în rândul populației, prin diverse mijloace media.
În cele din urmă, protocolul de acțiune față de situațiile conflictuale ar trebui să fie difuzat printre lucrători și ar trebui să beneficieze de un sprijin puternic și un angajament atât din partea conducerii instituției, cât și a managementului intermediar, ceea ce va garanta o cunoaștere generalizată a acestuia și o implicare a tuturor profesioniștilor.
4. Sistemul de comunicare cu celelalte părți interesate
– Se completează formularul „Comunicarea evenimentelor” care se înaintează Inspectoratului Teritorial de Muncă după care se efectuează cercetarea accidentului/incidentului de muncă.
– Serviciul de Prevenire și Protecție este responsabil de efectuarea evaluării riscurilor în colaborare cu medicul de medicina muncii, reprezentantul lucrătorilor și conducătorul locului de muncă.
Ar fi binevenită existența la nivel național a unui Registru Informatic al Agresiunilor asupra personalului medical în vederea statisticilor, marcarea sesizării  instanței ca obligatorie în cazul agresiunilor și deasemenea obligativitatea instituțiilor sanitare de a reprezenta și sprijini în instanță personalul sanitar agresat.

PERSONALUL IMPLICAT ȘI FUNCȚIUNILE SALE
1. Personalul din instituțiile de sănătate
1.1. Acțiunile profesionistului
Activitatea profesionistului într-o situație potențial periculoasă va fi adaptată următorului protocol de acțiune:
– Dacă este posibil, stabiliți o distanță de siguranță adecvată situându-vă la pragul ușii, cu aceasta deschisă și întotdeauna cu fața spre posibilul agresor.
– Dacă este posibil, încercați să controlați situația prin intermediul dialogului.
– Dacă dialogul nu este posibil, îndepărtați-vă cât mai repede.
– Dacă îndepărtarea nu este posibilă și agresiunea este inevitabilă, folosiți elementele de apărare, care, într-o manieră proporțională cu agresiunea, sunt permise juridic. Măsurile de autoapărare trebuie să aibă drept obiectiv unic a neutraliza acțiunea agresorului și a permite fuga dumneavoastră, fără a urmări să provoace daune specifice agresorului.
– Solicitați ajutor prin intermediul interfonului sau apăsând butonul de panică, dacă este cazul, de la alți lucrători ai instituției și / sau din Serviciul de Securitate și Pază, astfel ca aceștia să se prezinte imediat în zona de conflict.
– Dacă situația violentă persistă, în ciuda ajutorului agentului de pază sau colegilor din instituție, notificați Serviciile de Urgență apelând la 112, care, la rândul lor, vor informa forțele de ordine ale statului.
– Odată ce situația de agresiune va fi finalizată notificați imediat incidentul la responsabilul SSM al instituției, care în funcție de gravitatea faptelor se va prezenta la locul incidentului, sau dacă acesta este absent, va lua legătura cu profesionistul atacat prin telefon.
– Prezentați-vă în serviciul de urgență unde se vor evalua leziunile, și va fi emis un act constatator: concediu medical, buletine de analize, tratament, recomandări medicale…
– Indiferent dacă sunt leziuni personale sau nu, profesioniști din cadrul compartimentului de urgenta sau șeful instituției completează formularul de înregistrare de agresiune elaborat pentru acest scop, și-l trimite la Serviciul de Prevenire și Protecție.
– Denunțați întotdeauna agresiunea.
1.2. Managementul
– Se va ocupa de garantarea siguranței lucrătorilor.
– Va disemina procedura de acțiune către toți lucrătorii, informând cu privire la locul în care se află formularul de înregistrare a incidentului și instrucțiunile pentru a facilita completarea acestuia.
– Va furnizarea asistență și / sau consiliere necesară pentru formularea reclamației sau denunțului și a altor demersuri juridice și/sau administrative corespunzătoare. Va fi responsabil de asigurarea siguranței lucrătorilor.
– Va oferi lucrătorului afectat sprijinul medical și psihologic în cazurile în care este necesar și cu condiția ca instituția să dispună de resursele umane adecvate.
1.3. Serviciul de Prevenire și Protecție
– Se va completa formularul „Comunicarea evenimentelor”.
– Se va efectua o evaluare a incidentului pentru aplicarea măsurilor specifice.
– Comitetul pentru Securitate și Sănătate în Muncă va fi informat.
– Va efectua împreună cu comisia numită prin decizie cercetarea accidentului/incidentului.
– Se va realiza o evaluare a lucrătorului când acesta se va întoarce la locul de muncă.
– Se vor realiza evidențe statistice
– Se va face reevaluarea locului de muncă și reelaborarea hărții de risc.

2. Vizita la domiciliu
Dacă situația de risc apare în timpul vizitei la domiciliu, protocolul de acțiune va fi următorul:
– Când lucrătorul trebuie să călătorească pentru a oferi îngrijire la domiciliu unui pacient conflictiv, trebuie să meargă însoțit.
– În cazul unei situații conflictuale, lucrătorul ar trebui să contacteze instituția de sănătate și / sau forțele de securitate. Se va evalua posibilitatea de a se dota Cabinetul de asistență primară cu dispozitive mobile care să permită contactul cu Centrul pentru Forțele de Securitate contractat sau organele de ordine ale statului prin „apelare rapidă”.
– Restul succesiunii este același cu cel care ar trebui urmat în agresiunile intervenite în instituțiile de asistență sanitară.
agresiones_medicos
ANEXE
ZONELE ÎN CARE AU LOC CELE MAI FRECVENTE AGRESIUNI:
– Consultațiile în medicina primară;
– Zone administrative de comunicare cu pacientul;
– Sala de așteptare de la îngrijirile intensive (în special aparținătorii);
– Sala de așteptare radiologie, RMN, CT, etc.;
– Sala așteptare extracții;
– Sala de așteptare intervenții ambulatorii;
– Urgențe (UPU, CPU, CG).
SOLUȚII DE TIP TEHNIC
– Circuite închise de televiziune (TCI) în sălile de așteptare;
– Paravane din sticlă securizată în punctele de informare și triaj;
– Butoane antipanică în tastatura calculatorului sau sub tăblia mesei ori biroului;
– Sistem de alarmare rapidă cu conectare directă la Serviciul de Pază și Securitate contractat, Jardarmerie sau Poliție;
– Mobilier din sala de consultații astfel dispus încât să permită ieșirea personalului sanitar din încăpere înaintea agresorului;
– Panouri informative în sălile de așteptare cu privire la politica centrului și prevederile legale referitoare la agresiunile asupra personalului sanitar precum și alte prevederi ale Codului Penal care incriminează astfel de fapte;
Stop agresiuni PM
și/sau
STOP violența
– Este recomandabil a nu avea deasupra mesei sau altui mobilier din sala de consltații nici un obiect care datorită mărimii și greutății să poată fi utilizat într-o agresiune.
Protocol-colaborare-DNA-Jandarmerie1

FAZELE CURBEI OSTILITĂȚII
O reacție ostilă sau de supărare se dezvoltă urmând un anumit model de activare emoțională. Acest model trebuie manevrat în mod adecvat pentru a putea înfrunta în mod satisfăcător problemele puse de relația interpersonală. O manevrare adecvată a acestuia presupune cunoașterea fazelor curbei ostilității și identificarea punctului critic în care se poate interveni pentru a ajuta persoana care „și-a ieșit din minți” să se reconducă către o stare emoțională rezonabilă.
Curba ostilității
Faza 1. Nivelul rațional: De obicei, majoritatea tindem să fim rezonabili în discuția despre o problemă, poate că ne alterăm un pic, dar, în general, nu trecem la mai mult.
Faza 2. Impulsul/Lansarea: Atunci când furia se acumulează sau apare o situație neprevăzută interpretată ca neplăcută sau ostilă, persoana „explodează” și eliberează emoțiile. Această lipsă de control (viziune în tunel) este ca un sechestru emoțional. Orice încercare de a-l face să devină rațional, eșuează. În acest moment este foarte important să nu se răspundă la provocare, exercitând un control strategic și profesionist, care ne permită să ascultăm plângerea, insultele, atacurile etc., evitând răspunsul reactiv care poate duce la uzura emoțională a lucrătorului.
Faza 3. Decelerația: A fi „afară de sine” este epuizant și nu poate dura „pentru totdeauna”. Persoana nu mai are energie și „se descarcă”. Atenție, dacă angajatul cu intenție împăciuitoare și de bună-credință folosește argumente sau expresii de genul: „Vă rog să nu vorbiți așa cu mine!”, „Nu sunt eu de vina pentru că…”, „Liniștiți-vă … „Dacă strigați la mine, chem paza”, departe de a calma persoana, aceasta poate să le perceapă ca provocări, care contribuie la creșterea furiei ei; este ca și cum am încercat să stingem focul turnând benzină. Când argumentăm sau încercăm să raționăm cu cineva care tinde spre punctul de încetinire, singurul lucru pe care îl obținem este să activăm în continuare curba ostilității. De aceea este recomandabil să știți exact ce să faceți și ce să nu faceți.
Faza 4. Rezistența/Înfruntarea: Dacă angajatul a fost capabil să exercite autocontrolul și să asculte manifestările ostile ale utilizatorului, fără a fi afectat de ele, el va avea cale liberă pentru a putea interveni în această fază. Acesta este punctul critic pentru înfruntarea furiei. Ceea ce spune angajatul în acel moment, demonstrând că a ascultat și a înțeles motivul manifestărilor ostile ale utilizatorului, indiferent dacă este sau nu de acord cu acest tip de manifestări, va contribui la reducerea disconfortului acestuia, facilitând apariția fazei de răcire sau calm.
Faza 5. Răcirea/Calmarea: Dacă am fost capabili să demonstrăm utilizatorului înțelegerea noastră față de disconfortul său, vom ajunge la un nivel eficace de empatie cu el, contribuind în acest fel la calmarea persoanei. Este momentul să abordăm problema care a creat conflictul.
Faza 6. Rezolvarea problemei: După calmarea emoțională, persoana se va reîntoarce la nivelul rațional din care a ieșit. Este momentul potrivit pentru a rezolva, dacă este în putința noastră, problema. În această fază putem să:
– Ne concentrăm pe cererea sau solicitarea utilizatorului.
– Explicăm în mod clar și precis motivele pentru care nu este posibil să satisfacem expectativele interlocutorului nostru, chiar dacă el nu poate accepta acest lucru.
– Facilităm o soluție (alternative) pentru ocaziile care urmează.
– Recunoaștem dacă au existat deficiențe proprii sau ale organizației.
Triptic
ÎNCERCAȚI:
– Orientați-vă fizic spre interlocutor
– Inițiați contactul cu fraze de tipul: „Spuneți-mi” … „Ce pot să fac ca să vă ajut…? ”
– Mențineți o poziție deschisă, prietenoasă, primitoare.
– Orientați-vă către interlocutor
– Utilizați un ton de voce apropiat și calm.
– Încurajați-l-l să continue expunerea: „Sigur … Sigur … Spuneți-mi … Continuați …”
– Faceți gesturi de aprobare cu capul.
– Mențineți o expresie a feței în funcție de gravitatea problemei.
NU ÎNCERCAȚI:
– Excesul de proximitate fizică.
– Contactul prelungit cu ochii.
– Inițiați contactul cu fraze aspre, cum ar fi: „- Ce se întâmplă aici? – Ce e cu aceste strigăte? – Ce vreți?
– Un limbaj corporal provocator.
– Îl întrerupeți cu expresii: „Hei tu! Aici nu se …! ”
– Un ton de voce ridicat, ascuțit și paralizant
– Îi întoarceți spatele
– Îl semnalați cu degetul.
– Criticați și respingeți cererile sale într-un mod evident răuvoitor.
SEMNELE PERICOLULUI
– persoană alterată care ridică tonul;
– dă cu revista de pardoseală sau maltratează mobilierul;
– manifestă semnale clare de enervare;
– alterează starea celorlalți pacienți cu plângerile sale;
– se adresează în mod grosolan personalului medico-sanitar;
– amenință verbal personalul instituției;
– are obiecte contondente în poziții amenințătoare sau poartă armă;
– persoană în stare de ebrietate ori sub influența unor substanțe interzise;
– primim informații despre intențiile agresoare ale unei persoane;
– detectăm persoană cu antecedente legate de agresiuni;
– pacient cu semnale de apartenență (îmbrăcăminte, piercing, tatuaje, etc.) la anumite grupări cu manifestări violente;
– pacient care arată că este pe punctul de a pierde controlul propriu;
– pacient care anunță că își pierde controlul;
– frica sau neliniștea inexplicabilă față de un pacient sau aparținător.
Panou UPU

Siguranța pacientului în unitățile de îngrijiri intensive

După publicarea raportului binecunoscut al IOM (To err is human: Building a safer health system) și în ciuda controversei generate de calculul deceselor exprimate în acesta, siguranța pacienților a început să devina rapid o linie de management prioritar în cadrul instituțiilor de sănătate la nivel global. După sute de studii publicate și peste un deceniu și jumătate de experiență mondială, adevărul despre apariția incidentelor de securitate în instituțiile de sănătate a devenit un fapt incontestabil.
În prezent, discuția nu se centrează pe acest punct, ci pe studiul cauzelor erorilor și evenimentelor adverse, analiza riscurilor asociate cu îngrijirea sănătății oamenilor și strategiile necesare pentru a le reduce sau a le evita . În acest context, serviciile de urgență, centrele chirurgicale și, în special, unitățile de terapie intensivă constituie o nișă strategică pentru punerea în aplicare a măsurilor menite să ofere asistență din ce în ce mai sigură, deoarece prezintă un risc ridicat de apariție a incidentelor datorate existenței unor factori favorizanți, cum ar fi prevalența patologiilor și îngrijirile complexe, studiile tot mai frecvente de diagnostic și terapeutice și o creștere considerabilă a utilizării medicamentelor cu risc ridicat.
Mai multe studii publicate au arătat că, în autopsiile efectuate la pacienții care au decedat în unitățile de terapie intensivă, s-au întâlnit indicii care sugerează că 30% dintre aceștia au suferit cel puțin o eroare în timpul procesului de îngrijire. Alți autori au raportat că între 20% și 30% dintre pacienții admiși la unitățile de terapie intensivă generală sau coronariană au suferit cel puțin un eveniment advers care putea fi evitat sau un anumit efect advers medicamentos.
Ca și în alte domenii, incidentele privind siguranța pacienților care apar în unitățile de terapie intensivă implică mai multe discipline profesionale și diferite caracteristici. Pe baza experienței acumulate în instituțiile de sănătate din lume și a publicațiilor existente în acest sens, putem fi siguri de apariția cel puțin a următoarelor tipuri de incidente:
●Extracția accidentală a dispozitivelor biomedicale (tuburi endotraheale, tuburi de drenaj, sonde, accese venoase centrale și periferice, catetere de presiune intra-cardiacă sau intra-craniană).
●Erori privind medicația cu risc ridicat (incidente cu medicamente de risc ridicat administrate în infuzie continuă, confundarea recipientelor de insulină, doze de medicamente prescrise sau administrate incorect, erori în diluarea medicamentelor vasoactive, erori de conservare a medicamentelor cu condiții speciale de depozitare și medicamentele administrate pacientului greșit).
●Administrarea defectuoasă a sângelui și a produselor din sânge.
●Extracția probelor prin metode invazive la pacienți eronați.
●Erori în comunicarea indicațiilor sau rezultatelor critice.
●Monitorizarea sau interpretarea inadecvată a parametrilor vitali și a alarmei echipamentelor biomedicale.
●Căderi și leziuni provocate pacienților.
●Infecții asociate asistenței medicale.
●Defecțiuni în funcționarea echipamentelor de susținere a vieții, cum ar fi ventilatoarele mecanice, BIPAP și ECMO.
●Eșecul administrării avansate a căilor aeriene.
●Eșecul în îngrijirea pacienților cu patologii sau proceduri complexe.
Impactul evenimentelor poate varia de la nici un rău generat pacientului la daune permanente și chiar moartea acestuia (eveniment santinelă), producându-se relativ frecvent, așa cum este demonstrat de statisticile oferite anual de către Joint Commission și din lucrarea publicată în 2006 în Intensive Care Medicine intitulată „Patient Safety in Intensive care”: : results from the multinational Sentinel Events Evaluation (SEE) study,, un studiu multicentric internațional care a implicat 220 unități de îngrijire Intensivă din 29 de țări și în care este raportată apariția a 38,8 evenimente santinelă la fiecare 100 de zile pacient.
Siguranța pacienților a început să devină rapid o linie prioritară de management în cadrul instituțiilor de sănătate la nivel mondial.
Aparate ATI
Cum poate fi schimbată această realitate?
Urmând teoria deja cunoscută a cașcavalului elvețian, dezvoltată de James Reason și utilizată pe scară largă în interpretarea incidentelor de siguranță a pacienților, se poate deduce că, în general, evenimentele citate apar din cauza diferitelor cauze și factori predispozanți, legate de variabile structurale, eșecuri în procese și controale, probleme legate de tehnologie și, în unele cazuri, eșecuri umane.
Prin urmare, înainte de apariția certă sau potențială a unui incident, este evidentă necesitatea de a determina cu precizie factorii implicați pentru a stabili măsuri eficiente. Există diverse instrumente și soluții oferite de organizații precum Alianța Mondială pentru Siguranța Pacienților, Joint Commission, Institute for Safe Medication Practices, Institute for Healthcare Improvement, Agency for Healthcare Research and Quality, National Center for Patient Safety, printre altele, care pot servi drept ghid atunci când se adoptă strategii de îmbunătățire și care, doar în scop ilustrativ, pot fi aranjate în următoarele categorii:
Strategii pentru utilizarea sigură a medicamentelor, etichetarea și stocarea diferențiată a medicamentelor cu risc înalt. Cele mai recente recomandări sugerează că electroliții concentrați și alte medicamente cu risc ridicat nu sunt stocate în unitățile de îngrijire decât dacă sunt necesare din punct de vedere clinic și nu există alte sisteme pentru furnizarea acestora. Prin urmare, medicamentele cu risc ridicat prezente în stocurile unităților de terapie intensivă trebuie să fie etichetate corespunzător și să aibă o schemă de depozitare diferențiată de restul medicamentelor pentru a evita administrarea eronată. Această stocare diferențiată se poate realiza prin amenajarea unui mobilier specific prevăzut cu blocare mecanică sau digitală și cu acces limitat.
Control dublu independent. Sistemele de verificare dublă independentă implică revizuirea lucrării efectuate de o persoană (calcul, pregătire, diluare, încărcare și programare a pompelor) de către o altă persoană. În acest fel, probabilitatea ca doi oameni să facă aceeași greșeală cu același medicament este redusă la minimum. Este important să se aplice această tehnică numai la cele mai sensibile puncte de eroare datorită impactului negativ pe care un număr mare de controale îl poate avea asupra factorului temporal al activității profesioniștilor.
Strategii adecvate de management al resurselor umane, stabilitatea personalului și un raport adecvat profesionist/pacient. În timp ce managementul resurselor umane în sănătate este foarte complex din punct de vedere al costurilor și penuriei de profesioniști, medici și asistente medicale, în special în ariile de terapie intensivă, este important să se facă eforturi pentru formarea și menținerea unei echipe stabile și distribuirea optimă a pacienților în funcție de numărul de profesioniști disponibili. Diferite studii au arătat impactul negativ al unei distribuții necorespunzătoare a pacienților raportată la profesioniștii existenți, a orelor excesive de muncă și a fluctuației personalului. Deși există controverse cu privire la aceasta, sunt importante pentru a ilustra acest punct, studiile lui Aiken și Dawson, care arată că fiecare pacient adăugat la sarcina medie a unui asistent medical (cu un nivel comparabil de asistenta medicală (cu postliceală sau cu licență) este asociată la o mortalitate de aproximativ 7% și că 18 ore de muncă continuă afectează performanța unui medic echivalent cu nivelul de alcool de 0,10%.
Formarea controlată a noilor profesioniști. În general, formarea de asistente medicale în îngrijirea pacienților cu risc ridicat este încă de reglementat. Indiferent de ședințe și cursuri privind tehnicile specifice și îngrijirea realizate în instituții recunoscute, cele mai multe asistente medicale dobândesc competențele profesionale necesare prin formare în aceleași unități de terapie intensivă a instituțiilor în care sunt încorporate. Este esențial ca o astfel de formare să fie imersată într-un program de educație și mentorat specifice pentru a se asigura că fiecare angajat dobândește cunoștințele și practicile necesare pentru a oferi o îngrijire omogenă care reduce riscul de variabilitate sau asociate cu aceasta. De asemenea, este pertinent pentru a discuta despre experiența necesară la medici, în special rezidenți, efectuarea repetată a diverselor practici de risc, cum ar fi intubația endotraheală, printre altele.
Strategii asociate managementului îngrijirii pacienților pentru identificarea corectă a acestora. Diferitele situații, cum ar fi schimbarea unității, camerele comune, denumirile similare, statutul neurologic, printre altele, pot favoriza apariția unei erori de identificare a pacientului. Unele organizații propun ca pentru a reduce acest risc, să se folosească un sistem de identificare care conține două obiective: identificarea fiabilă a persoanei ca fiind cea căreia îi este adresată practica sau tratamentul; și potrivirea cu persoana. Pentru a face acest lucru, pacientul trebuie mai întâi să fie identificat cu o brățară care conține date verificabile. Numărul unității sau al salonului și patologia pacientului nu pot fi folosite ca date valide; în al doilea rând, să se verifice identitatea pacientului cu cel puțin două date fiabile înainte de orice risc practic ca administrare de droguri, sânge sau produse din sânge sau de colectare a sângelui și a altor specimene pentru analize clinice și chiar înainte de a furniza orice alt tratament sau procedură .
Având în vedere apariția certă sau potențială a unui incident, este evidentă necesitatea de a determina cu precizie factorii implicați cu scopul evident de stabilire a măsurilor eficiente.
●Reducerea riscului de cădere. Căderile constituie un procent mare din cauzele leziunilor suferite de pacienții spitalizați. Prin urmare, este recomandabil să se pună în aplicare evaluări ale riscului de cădere utilizând scale care se referă la fiecare grup de vârstă, care pot include istoricul căderilor, revizuirea consumului de alcool și medicamente, evaluarea mersului și echilibrului și starea neurologică, printre altele. Această evaluare trebuie să fie însoțită de măsurile necesare pentru reducerea riscului de cădere în funcție de nivelul fiecărui pacient.
Strategii de comunicare eficiente. În toate procesele de îngrijire și mai ales în îngrijirea pacienților cu crize critice, comunicările cele mai afectate de erori sunt comenzile verbale date oral sau prin telefon. O altă comunicare predispusă la eroare este transmiterea verbală a rezultatelor critice, cum ar fi rezultatele obținute în laborator. Opinia experților sugerează că erorile de comunicare favorizează foarte mult apariția evenimentelor santinelă. O propunere de îmbunătățire pentru instituții la acest punct este să elaboreze o politică și/sau o procedură pentru ordinele verbale și telefonice care să includă un proces de citire-adnotare-recitire: destinatarul ordinului sau rezultatelor înregistrează informațiile și apoi le recitește așteptând confirmarea faptului că ceea ce a fost înregistrat și citit este corect. Se recomandă identificarea alternativelor acceptabile pentru cazurile în care nu este posibilă reluarea procesului, cum ar fi situațiile de urgență.
Strategii asociate promovării culturii siguranței pacienților, promovarea unei culturi non-punitive. Succesul îmbunătățirilor în ceea ce privește siguranța pacienților constă în mare parte în stabilirea unui mediu fără vinovăție care permite detectarea și raportarea evenimentelor sau a factorilor predispozanți pentru a fi analizați și abordați cu instrumente de management adecvate. În acest moment, directorii instituțiilor și șefii de unități de terapie intensiva, au o mare oportunitate, deoarece, după cum s-a menționat în țările europene, participarea activă a acestor lideri favorizează în mod excepțional dezvoltarea îmbunătățirilor în toate domeniile medicale. Pe de altă parte, în medii defectuos stimulate și, de preferință, punitive, avantajele din punct de vedere al securității sunt dificil de întreținut în timp. Este pus uneori în discuție gradul de toleranță a statului nepunitiv, dar experiența arată că un mediu favorabil comunicării incidentelor de securitate și a factorilor lor favorizează o rată ridicată de raportare și facilitează gestionarea erorilor și riscurilor, îmbunătățind calitatea și securitatea beneficiarilor.
Sisteme de raportare a incidentelor de siguranță a pacientului. Un sistem de raportare se referă la procesele și tehnologia informației utilizate în standardizare, comunicare, feedback, retroalimentare, analiză, învățare, răspuns și diseminare a lecțiilor învățate prin rapoartele evenimentelor. Există mai multe tipuri de rapoarte de incidente publicate în bibliografie, care pot fi împărțite în funcție de caracterul mandatar (voluntar, obligatoriu) și în funcție de tratamentul datelor raportorului (confidențial, anonim, public). Se recomandă ca fiecare instituție sau fiecare unitate să adopte cel mai potrivit sistem pentru cultura și procesul de maturizare a echipelor sale interdisciplinare. Sistemele cele mai recomandate de bibliografie pentru instituțiile care încep să abordeze problema, sunt voluntare și anonime. Este important să se înțeleagă că nu există dovezi disponibile pentru a se asigura că un sistem de raportare voluntară este instrumentul ideal pentru gestionarea totală a erorilor. Dimpotrivă, mai multe articole fac referire la faptul că rata rapoartelor efectuate reprezintă între 10 și 25% din ceea ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, s-a constatat că aceste instrumente au o mare utilitate în ceea ce privește consolidarea culturii siguranței, conducând unități și instituții la niveluri surprinzătoare de proactivitate puse în aplicare în ceea ce privește detectarea incidentelor și angajamentul de a schimba și îmbunătăți.
Instrumente de analiză pentru incidentele privind siguranța pacienților: analiza cauzelor rădăcină (ACR). Analiza cauzelor profunde își are originea în psihologia industrială și în studiul factorilor umani și constă într-o abordare retrospectivă a analizei erorilor. A avut un impact deosebit asupra industriei nucleare și a aviației, printre altele, deoarece a adus valoare analizei accidentelor industriale grave. În domeniul sănătății, diverse asociații au promovat utilizarea ACR, oferind metodologii bine structurate pentru analiza cauzelor profunde și orientarea instrumentului predilect către sisteme și mai puțin spre oameni. ACR este utilizată pentru studiul evenimentelor santinelă, a evenimentelor grave sau mai puțin grave dar repetitive și implică o muncă multidisciplinară prin care se analizează toate cauzele posibile ale incidentului și se investighează funcționarea necorespunzătoare sau inexistența barierelor necesare pentru stoparea acestuia. În același timp, toți factorii implicați în eveniment sunt investigați (oameni, echipament, proceduri, informații, medii, situații de urgență externe, printre altele). La finalul analizei, se fac recomandări pentru prevenirea erorilor viitoare, iar lecțiile învățate sunt diseminate. În unitățile de terapie intensivă, ACR este foarte utilă din cauza naturii multidisciplinare și multicauzale a incidentelor generate de obicei. Acestea implică deseori chiar zone diferite ale instituției.
Analiza modală a defecțiunilor și a efectelor acestora (FMEA). Analiza modală a defectelor și a efectelor este o metodă care urmărește obținerea asigurării calității prin analiză sistematică. Ajută la identificarea și prevenirea modurilor de defectare ale unui proces, evaluarea severității, apariției și detectării acestora, asupra căruia va fi necesar să se acționeze pentru a preveni apariția lor. Utilitatea sa constă în posibilitatea de a anticipa apariția unui incident, deoarece efectuează o analiză prospectivă a unui nou proces sau a unui proces cu un risc ridicat de apariție a unui eveniment santinelă. Diversele organizații și, în special, Alianța Mondială pentru Siguranța Pacienților, liderate de OMS, recomandă stimularea participării active a persoanelor, pacienți sau însoțitori, ca actori cheie în elaborarea strategiilor de siguranță. Propunerea se referă nu numai la includerea familiilor în îngrijirile observate în mod obișnuit în unitățile de terapie intensivă pediatrică și neonatală, ci și la includerea acelorași pacienți în luarea deciziilor privind îngrijirea furnizată și prevenirea erorilor. Multe publicații raportează că pacienții informați devin pacienți mai siguri și că însăși participarea lor activă constituie o barieră în plus în procesul de siguranță. Multiple sunt căile prin care se propune încorporarea pacienților, variind de la informațiile privind denumirile și orarele administrării medicamentelor pe care urmează să le primească, la participarea activă în identificarea clară a identității lor și posibilitatea opririi unei proceduri sau a unei îngrijiri dacă are îndoieli în privința asta. În urma acestei idei, ar fi legal ca pacientul să se simtă liber să consulte o asistentă medicală privind cauza diferenței de culoare a medicamentului care se administrează față de ziua precedentă sau să solicite un medic pentru clarificări dacă are îndoieli cu privire la o procedură care trebuie îndeplinită iar profesioniștii trebuie să fie dispuși la aceste cerințe cu maturitate. De asemenea, noile tendințe încurajează comunicarea erorilor sau evenimentelor adverse pacienților implicați, în special celor care s-au soldat cu daune grave, fără a ascunde adevărul. Prin urmare, includerea pacienților în luarea deciziilor care îi privesc reprezintă unul dintre punctele cele mai puțin reușite și cele mai dificile din cursul schimbării culturale privind siguranța pacientului în instituțiile de sănătate din țara noastră.
Lean Six Sigma. Metodologia Six Sigma poate fi utilizată cu succes la optimizarea proceselor și subproceselor care au loc în unitățile de terapie intensivă, reducând pierderile și variabilitatea acestor procese. Prin împărțirea procesului de serviciu medical general în procese mai mici, sub-sisteme de activități, prin maparea și calculul statistic al proceselor, cu metodologia Six Sigma pot fi identificate acele zone de risc care compromit sistemul în timpul cererilor ridicate și măsurile necesare în vederea asigurării că toți pacienții internați sunt corect îngrijiți. Lean corespunde unei filosofii axată pe creșterea eficienței operaționale bazată pe identificarea unui produs sau serviciu pentru care se poate realiza cartografierea lanțul valoric (Value Stream Maping -VSM) unde este posibil să se evalueze starea actuală a sistemului iar prin aplicația Kaizen să se genereze un VSM suplimentar eficient, pentru a obține o scădere a costurilor. (Womack și colab., 2003). Metoda SMED (Single Minute Exchange of Die) care înseamnă „schimbarea matricei în câteva minute” este o teorie și un grup de tehnici care permit creșterea flexibilității proceselor de producție prin reducerea timpilor de inițiere. În sectorul sănătății, acest instrument vizează reducerea timpului de desfășurare a unor activități de furnizare a serviciilor, „produsul” fiind pacientul. În acest context, obiectivul este de a îndeplini anumite sarcini care se efectuează în mod normal atunci când pacientul este în unitatea desemnată, adică să le îndeplinească și / sau să devanseze prezența utilizatorului. Acest lucru permite ca, în momentul efectuării lucrărilor, operatorul să economisească timp de deplasări și căutări, printre altele . Această îmbunătățire a reducerii timpului contribuie la avantaje competitive pentru unitate, deoarece nu numai că există o reducere a costurilor prin reducerea timpilor, dar crește flexibilitatea sau capacitatea de a se adapta modificărilor cererii.
Cele menționate anterior sunt doar câteva dintre cele mai relevante strategii utilizate pentru creșterea siguranței îngrijirilor intensive. Lista prezentată nu are intenția de a fi exhaustivă. Dezvoltarea altor discipline, cum ar fi controlul infecțiilor și managementul calității, oferă instrumente robuste pentru îmbunătățirea proceselor în domeniul siguranței pacienților.
Pot fi de asemenea menționate ghidurile de practică clinică, utilizarea pachetelor de măsuri, listele de verificare înainte de proceduri, proiectarea robustă a proceselor, evaluarea sistematică a echipamentelor biomedicale, analiza și standardizarea proceselor, printre altele.

În loc de concluzie
Dovezile disponibile și experiența partajată invită fiecare profesionist implicat în îngrijirea pacienților critici să dezvolte și să stimuleze gândirea proactivă care facilitează căutarea erorilor și factorii lor predispozanți, promovând o cultură matură, deschisă și echilibrată, care servește ca un mijloc de implementare a îmbunătățirilor necesare în unitățile de îngrijiri critice. În această căutare există întotdeauna necesitatea de a reflecta asupra schimbării și, în special, asupra efortului implicat în schimbarea modelului cultural. Pentru aceasta, nimic mai mult decât amintirea vechiului proverb care spune: „Este mai bine să aprindeți o lumânare decât să blestemați întunericul” (Confucius 551 îHr -478 îHr). Provocarea este minunată iar rezultatele și mai mult.

10 mai 2019 – atașăm Ordinul MS nr. 398/2019 pentru aprobarea Ghidului privind siguranța pacientului în anestezie-terapie intensivă publicat în Monitorul Oficial și în vigoare din 21 martie 2019.
https://lege5.ro/Gratuit/gmzdinjvg4za/ordinul-nr-398-2019-pentru-aprobarea-ghidului-privind-siguranta-pacientului-in-anestezie-terapie-intensiva
Ordin-ATI-19.02.2019

ANALIZA MATRICEALĂ A VOCII PACIENTULUI: QFD APLICATĂ ÎN MANAGEMENTUL SIGURANȚEI PACIENTULUI

Desfășurarea Funcției Calității a fost introdusă pentru prima dată în Japonia de profesorul Yoji Akao în anul 1966 și a fost aplicată în cadrul firmelor japoneze în perioada anilor 70. În Europa a fost introdusă abia în anii 90 de către filialele europene ale firmelor nord-americane. Conform QFD Institute, metoda QFD poate fi folosită atât pentru produse tangibile cât și pentru servicii ne-tangibile, incluzând bunuri fabricate, industria serviciilor, produse software, proiecte IT, dezvoltarea proceselor de afaceri, guvernare, îngrijirea sănătății, inițiative de mediu și multe alte aplicații. Este de menționat că termenul deployment din limba engleză este o traducere aproximativă a termenilor japonezi Hin Shitsu (calitate, caracteristici, atribute), Ki No (funcțiune, mecanizare) și Ten kai (desfășurare, dezvoltare, evoluție).
Pe site-ul https://www.qualica.net/software.html găsim acest instrument al calității sub forma de program software, disponibil pentru utilizarea sa în formă semi-automatizată, inclusiv pentru proiectarea proceselor farmaceutice. Produsul se poate utiliza gratuit timp de o luna.
Definiția
QFD este un sistem structurat care facilitează identificarea necesităților și expectativelor clienților (vocea clientului ) și traducerea acestora în limbajul organizației. Aceasta înseamnă translatarea a ceea ce necesită și caută clientul (pacientul în cazul nostru) la cerințele interne de calitate ale organizației (spitalului, clinicii, cabinetului de consultații). Conceptul care denotă această particularitate se denumește desfășurare și se obține prin intermediul planificării acțiunilor necesare pentru a atinge această satisfacție, cu participarea tuturor persoanelor și compartimentelor organizației (aici denumite funcțiuni) care intervin în proiectarea și dezvoltarea serviciului. În definitiv, este un sistem pentru planificarea și elaborarea serviciilor și asigurarea că acestea îndeplinesc expectativele pacienților.
Exista mai multe forme de a defini Quality Funtion Deployment (QFD) însă conceptul bazic și general al acestei metode este următorul:
QFD este un sistem care are ca obiectiv interpretarea și incorporarea „vocii clientului” (pacientului în cazul nostru) în caracteristicile calității produselor, proceselor și serviciilor care permit atingerea satisfacerii necesităților clientului și implicit a satisfacției acestuia. QFD nu este doar un instrument al calității ci este de asemenea un important instrument de planificare , care permite incorporarea „vocii clientului” în procesul de dezvoltare a unui serviciu înainte de a fi lansat pe piață.

Procedura
Analiza serviciului se realizeaza prin intermediul unor suporturi grafice înlănțuite. Suportul grafic are originea într-un tablou de dublă intrare: nevoile pacienților și caracteristicile de calitate ale serviciului. Intersecția liniilor și coloanelor permite stabilirea corespondenței între expectative și caracteristicile ofertei (FIG 1=Suportul grafic al QFD).
corelare qfd
„Casa Calității” (House of Quality) se obține prin intermediul dezvoltării unor matrici ce permit identificarea zonelor de îmbunătățire, clasificarea acestora și ponderarea lor într-o matrice finală. QFD, după cum se vede, are mai multe camere.
casa calitatii
Principalele motive pentru care este justificata utilizarea QFD sunt, intre altele:
Competitivitatea. Sunt trei aspecte importante în desfășurarea competitivității: calitatea, costurile și oportunitatea.
Procesele eficiente în ce privește costurile facilitează competitivitatea organizației și ii permite sa aibă o mai mare participare pe piață pe termen scurt, fără a asigura însă rentabilitatea pe termen lung. In aceasta epoca, clienții acorda mare importanta calității și diferențierii serviciilor. Când o organizație pierde un client datorita calității deficiente a serviciilor, acest client, pe lângă faptul ca nu revine niciodată, va povesti altor 20 de clienți convingându-i sa nu utilizeze niciodată serviciile acelei organizații. Imaginați-vă un pacient care a dezvoltat complicații datorita unui tratament neinspirat și nediferențiat care povestește cunoscuților istoria sa și care, pe deasupra, se adresează justiției și presei. Oportunitatea este un al treilea factor și este în relație directa cu „Time-to-Market”. Procesele mature în dezvoltarea noilor servicii permit scurtarea timpului de dezvoltare oferind organizației oportunitatea de a intra la timp în competiție (evitarea ciclurilor de încercare).
Pârghia calității. Conceptul de „pârghie a calității” se refera la efectul pe care activitățile realizate în fiecare faza a procesului de dezvoltare a unui serviciu, îl are asupra calității acestuia. Îmbunătățirile care se realizează după ce serviciul a fost lansat, oferă o relație cost-beneficiu nu atât de convenabila în ceea ce privește incrementarea calității serviciului.
De cealaltă parte, îmbunătățirile realizate în primele etape de dezvoltare a serviciilor și care se refera la proiectarea serviciului și proceselor au un mare impact. Impactul îmbunătățirilor realizate în etapa de proiectare a serviciilor este de 100 de ori mai mare comparativ cu impactul produs de îmbunătățirile realizate după ce noul serviciu se afla lansat pe piață. Aceasta se datorează îmbunătățirilor din primele etape care se convertesc practic în părți ale serviciului furnizat. QFD este un instrument care face posibila transformarea procesului de dezvoltare reactiva într-un proces preventiv.
parghia calitatii
Obiectivele QFD într-o unitate sanitară sunt proiectarea serviciului bazându-se pe nevoile pacienților și desfășurarea funcției calității în toate activitățile organizației. QFD are avantajul că permite utilizarea atât a percepțiilor de calitate negative (plângeri și reclamații) cât și a celor neexprimate de calitate pozitive (așteptări/expectative). În general, în domeniul sanitar, tehnica QFD se utilizează atât ca instrument de planificare cât și ca instrument de evaluare a serviciilor.
În exemplul expus în continuare este vorba de un studiu calitativ bazat pe tehnica QFD pentru a stabili cerințele și necesitățile pacienților unui centru spitalicesc prin intermediul unei intersectări matriceale a reclamațiilor cu dimensiunile chestionarului privind calitatea percepută.
Beneficiile aplicării QFD
■ Proiectarea preventiva: principalul beneficiu al QFD este ca promovează dezvoltarea unui nou serviciu în mod preventiv. Când se aplica QFD, 90% din modificările în proiectarea noului serviciu se realizează înainte de lansarea efectiva a acestuia. Aceste modificări sunt mai puțin costisitoare, în primul rand pentru ca ele sunt realizate pe hârtie. Aceasta face ca problemele sa fie prevenite în loc sa se reacționeze la ele.
■ Reducerea timpului de dezvoltare: aplicarea QFD permite reducerea la jumătate a costurilor și a timpului necesar pentru lansarea unui nou serviciu.
■ Satisfacția pacientului: QFD este orientata către „vocea consumatorului”, a pacientului  și nu către gândurile echipei de profesioniști care dezvolta serviciul. Toate deciziile luate pe timpul etapei de proiectare țintesc către satisfacerea nevoilor clientului, respectiv pacientului, exprimate de acesta in limbaj profan.
Dezavantaje: este un instrument relativ costisitor ca timp și număr de specialiști implicati.
Instrumente
■ Reclamațiile, care pot fi ordonate în cinci categorii:
a. lista de așteptare;
b. programările;
c. întârzierile în acordarea asistenței medicale;
d. neconformitățile asistenței medicale acordate;
e. organizarea.
Reclamațiile se transcriu pe o foaie tip în care sunt colectate toate datele necesare pentru urmărire (numărul reclamației, transcrierea, clasificarea, secția, cabinetul, zona, data și responsabilul de recepția acesteia, data trimiterii răspunsului, etc.).
■ Rezultatele analizei chestionarelor referitoare la calitatea percepută. Analizele statistice bazate pe interviurile prin poștă semestriale, colectate telefonic, via e-mail sau interviu direct inregistrat.
analiza vocii pacientului
Metodologia
Sistemul general de Desfășurare a Funcției Calitate (QFD) se divide în patru faze, stabilind o relație și un flux continuu intre informația direct extrasa din identificarea necesităților și expectativelor pacienților (clienților) pana la procedurile și/sau activitățile desfășurate pentru satisfacerea acestora. Metodologia pentru dezvoltarea QFD este bazata pe dezvoltarea matricilor, evidențiind ca acestea nu sunt scopul în sine, ci mediul pentru planificarea, comunicarea și luarea deciziilor în fiecare din fazele în care se divide metoda.
Elementul bazic al QFD este așanumita Casa Calității (House of Quality). Este matricea de la care deriva toate celelalte. Si aceasta centrare matriceala este caracteristica principala a metodei, de modul ca, desfășurarea calității utilizează un mare număr de matrici și tabele relaționate intre ele. Termenul „matrice” se definește ca o încrucișare intre un tabel care conține informații despre cerințe sau necesități (CE?) cu alt tabel care conține informații despre mediile necesare pentru îndeplinirea acelor cerințe (CUM?).
Etape:
■ Cerințele exprimate în terminologia sau vocabularul pacientului (CE?);
■ Caracteristicile de calitate exprimate în termeni tehnici(CUM?);
■ Relațiile intre necesitățile pacientului și caracteristicile tehnice de calitate;
■ Importanta pentru pacient a cerințelor exprimate;
■ Evaluarea competitiva a pacientului;
■ Dezvoltarea obiectivelor caracteristicilor de calitate ale serviciului (CATE?);
■ Evaluarea competitiva a caracteristicilor serviciului final;
■ Relația unei matrici a corelațiilor;
■ Importanta fiecărei caracteristici de calitate și valorile obiectivelor proiectării.
Pentru realizarea QFD este recomandabila crearea unui grup de 6-10 persoane, integrate în diverse zone ale organizației, cu experienta, responsabilitate și perspectiva, puternic angajați în organizație și cu abilități pentru a lucra în echipa, mentalitate realista, flexibila, fără a fi închistați în tradiții.
NECESITĂȚILE EXPRIMATE ÎN TERMENII PACIENTULUI (CE?)
Obiectivul acestei etape este determinarea cerințelor clienților/pacienților și care sunt necesitățile acestora. Pentru aceasta exista diverse metode cum ar fi:
● Interviuri sau chestionare realizate direct cu pacienții;
● Analize ale plângerilor și reclamațiilor pacienților:
● Studii de piață;
● Etc.
Pentru fiecare din necesitățile detectate trebuie să se verifice ca îndeplinește anumite cerințe pentru ca astfel să se poată desfășura metodologia în mod eficient. Aceste cerințe contemplă că necesitățile:
■ exprimă o idee unică;
■ sunt redactate în formă afirmativă;
■ nu includ date numerice;
■ sunt exprimate într-o formă comprensibilă pentru echipa de lucru a organizației.
După ce se dispune de lista necesităților exprimate de către pacient, este necesar sa se ajungă la cel mai înalt nivel de detaliere posibil, pentru ca ulterior sa se grupeze și priorizeze aceste nevoi.

CARACTERISTICILE DE CALITATE (CUM?)
Obiectivul acestei etape este identificarea uneia sau mai multor caracteristici (caracteristici de calitate) în cadrul organizației, exprimate tehnic, care sa permită satisfacerea cerințelor pacienților. Caracteristicile calității trebuie sa fie cuantificabile și sa reprezinte un răspuns global dat pacientului, tratându-se de parametri care trebuie sa poată fi controlați și măsurați pentru a satisface nevoile identificate. La fel ca necesitățile pacientului, caracteristicile de calitate trebuiesc reorganizate și grupate.

RELAȚIILE INTRE NECESITĂȚILE PACIENTULUI ȘI CARACTERISTICILE DE CALITATE
Obiectivul este stabilirea relațiilor intre cerințele pacientului și caracteristicile de calitate definite, aceasta matrice fiind denumita matricea relațiilor. Pentru aceasta, pornind de la informațiile obținute în etapele anterioare se creează un tabel cu dubla intrare, unde se pun necesitățile pacientului la stânga și cerințele de calitate în partea superioara. După aceea trebuie sa se completeze relațiile cuantificate în mod numeric sau cu simboluri, un exemplu fiind următorul:
matricea ce + cum
Relațiile indicate, cu valoarea lor numerica nu sunt unice, fiecare organizație putând defini scala sa de valori, deși cea mai utilizata este cea descrisa mai înainte (9 – relatie puternica, 3 – relatie medie și 1 – relatie debila). In acest caz expunem cel în care organizația a decis atribuirea a trei valori (puternica, medie și slaba). Organizația trebuie sa contemple definirea criteriilor care permit clasificarea relațiilor.
Matricea corelațiilor permite identificarea cerințelor de proiectare conflictive, adică liniile sau coloanele care rămân goale indica faptul ca nu exista relații intre ambele. Aceasta înseamnă fie ca cerințele pacienților nu se acoperă cu niciuna dintre caracteristicile serviciului nostru, fie ca serviciile prestate nu influențează în satisfacerea necesitaților pacienților.
Valorile numerice care se atribuie fiecărei relații vor fi cosensuate de către grupul de lucru pe baza scalei definite de către organizație. Exemplificând, matricea ar putea avea următoarea forma:
matricea benchmarking
In exemplul expus se poate observa ca din cei 12 „CE?” detectați, cinci dintre aceștia au o importanta mai mare pentru pacienți și aceștia sunt:
● informațiile medicale;
● programarea la timp;
● priorizarea (triajul) în urgente;
● profesionalismul medicului;
● programarea în vederea probelor clinice.
Ca urmare la o prima analiza se poate concluziona ca dacă acționam asupra caracteristicilor de calitate (CUM?) care sunt în legătură cu acești 5 „CE?” se reușește acoperirea unei mari părți a necesităților mai importante ale pacienților.

EVALUAREA COMPETITIVA
Odată ierarhizate necesitățile pacienților, obiectivul este cunoașterea pentru fiecare necesitate explicitata a situației noastre, raportata la concurenta. Aceasta informație o putem obține din doua surse:
■ direct de la pacienții noștri prin intermediul sondajelor, interviurilor, chestionarelor, etc.;
■ indirect de la concurenta, pornind de la reviste, publicații și/sau studii de benchmarking, pentru ca în mod direct va fi dificil de obținut.
In aceasta etapa sunt interesante atât punctele tari cat și cele slabe. In cazul punctelor tari dispunem de informații care ne permit mărirea avantajului competitiv iar cele slabe sunt zonele de îmbunătățire unde organizația trebuie sa acționeze în mod prioritar. Scala de valori utilizata oscilează, de regula, de la 1 (compararea cu concurenta este defavorabila) și 5 (compararea cu concurenta este în mod clar favorabila). Organizația trebuie, în conformitate cu criteriul sau și propria experienta, sa asocieze criterii la scala de valori.
Reprezentarea acestei informații în matrice, se situează de obicei în partea dreapta a acesteia și permite clasificarea cerințelor pacienților ca un punct competitiv, asa cum se apreziaza în următorul tabel:
matricea finala
In exemplu se observa la baza evoluției comparația cu alte organizații, si ca spitalul nostru, care practic fata de organizația 1 expune putina variabilitate în evaluarea competitiva  fiind depășit, in schimb, de organizația 2 în toate aspectele studiului, drept pentru care aceasta ar trebui luata de referință la momentul de stabilire a îmbunătățirilor în organizația noastră.

DEZVOLTAREA OBIECTIVELOR (CATE?)
Amintind ca în prima faza s-au generat „CUM?”-urile (caracteristicile măsurabile care dau răspuns necesitaților pacienților) aceasta etapa face cuantificarea acestor caracteristici. Obiectivele reprezinta un nivel de funcționare necesar pentru satisfacerea pacientului, însă pentru aceasta trebuiesc stabilite mecanisme care sa demonstreze ca îndeplinirea reala a acestor valori avansează conform procesului. Pentru aceasta, obiectivul este determinarea unei serii de valori preliminare care sa ajute în etapa de analiza a procesului QFD. Pe baza valorilor obiectiv propuse și dificultății în a le atinge, se va procesa controlat dificultatea tehnica în atingerea lor.

EVALUAREA COMPETITIVA A CARACTERISTICILOR SERVICIULUI FINAL
In aceasta etapa se compara din punct de vedere tehnic organizația noastră cu cea mai buna organizație concurentă, adică se compara serviciul proiectat cu cel existent în organizație și cel al concurentei pentru a verifica poziționarea acestuia. Reprezentarea acestei evaluări poate fi realizata în mod numeric sau grafic, pe un rand situat în partea inferioara a matricei iar scala de evaluare poate fi de la 1 la 5. Este important de subliniat ca aceasta evaluare comparativa este proiectul serviciului final și al caracteristicilor de calitate care s-au comparat într-o etapa anterioara.

IMPORTANTA FIECĂREI CARACTERISTICI DE CALITATE ȘI A VALORILOR-OBIECTIV ALE PROIECTULUI
In aceasta ultima etapa se utilizează relațiile identificate în matricea planificării pentru a le converti în valori numerice. Pentru aceasta se va realiza următoarea operație, multiplicând intensitatea relației (1=slaba, 3=medie, 9=puternica) cu importanta atribuita necesității pacientului implicata în fiecare relație (1 la 10). Însumând din fiecare coloana produsul relațiilor de importante asociate, se obține o valoare numerica pentru fiecare caracteristica de calitate, aceasta valoare fiind de importanta absoluta iar dacă găsim procentajul, va fi importanta relativa.
Ca model final al exemplului, se prezintă tabelul sau matricea finala care constituie un exemplu real al unei organizații sanitare.
In exemplu, pentru „CUM?” „Amplasarea spitalului” :
● importanta absoluta ar fi: însumarea intensității relațiilor intre „Amplasarea spitalului” și fiecare „CE?” detectat (îmbunătățirea semnalizării, îmbunătățirea accesului în spital, etc.) pentru importanta atribuita de client acestor relații. Valoarea importantei absolute=48.
● importanta relativa: procentajul obținut în urma calculului tuturor importanțelor absolute pentru fiecare „CUM?”. Valoarea importanței relative=2.
Analizând exemplul:
Odată desfășurată întreaga metodologie și cuantificate „CUM?”-urile se observa ca, caracteristicile de calitate a căror importanta relativa este mai mare sunt activitatea de spitalizare și competenta profesioniștilor.
Drept pentru care, cu aceste rezultate și ținând cont de poziția organizației în evaluarea comparativa pentru fiecare necesitate a pacientului și nivelul de dificultate pe care trebuie sa-l abordeze cu fiecare caracteristica (cunoștințe, costuri, etc.) trebuiesc stabilite planuri de îmbunătățire necesare pentru acoperirea necesitaților utilizatorilor noștri și îmbunătățirea competitivității organizației noastre fata de alte organizații similare. Un plan de îmbunătățire care s-ar putea dezvolta este stabilirea unui plan de formare pornind de la necesitățile formative ale profesioniștilor sanitari în cadrul zonei competentelor acestora, care sa le permită actualizarea cunoștințelor praxisului cotidian.
Formatul tabelelor și matricilor prezentate, sunt exemplu de referință, însă se sugerează ca fiecare organizație sanitara sa proiecteze și adapteze conform propriilor caracteristici ceea ce rezulta important in urmarea pașilor metodologici care trebuie sa conducă în final la identificarea necesităților și priorităților pacienților.
In multe cazuri se adaugă în partea superioara a matricei, o matrice adițională în forma de triunghi, în care se identifica corelațiile intre caracteristicile de calitate. Cu aceasta matrice a corelațiilor sub forma de acoperiș, se pot identifica conflicte intre caracteristicile de calitate, ceea ce rezulta a fi foarte important pentru ca reprezinta puncte în care trebuiesc optimizați simultan doi parametri.
Rezultatul dezvoltării acestor matrici se poate rezuma în figura următoare unde sunt identificate fiecare din fazele necesare ale dezvoltării acesteia :
casa calitatii

IMBUNATATIREA COMUNICARII PE TIMPUL TRANSFERULUI PACIENTULUI

siguranta pacientului

Pe durata episodului unei boli sau unei perioade de ingrijiri medicale, un pacient poate fi potential tratat de o serie de medici si specialisti în diverse medii, incluzand medicina primara, medicina ambulatorie specializata, medicina de urgenta, chirurgie, ATI si reabilitare. În forma aditionala, pacientii se vor misca destul de des intre zona de diagnostic, zona de tratament si zona de îngrijire regulata si se pot întalni cu trei ture de personal pe zi, considerand acest fapt un risc de siguranta pentru pacient in fiecare interval. Comunicarea intre unitati si intre echipele de îngrijire medicala în momentul transferului este posibil sa nu includa toată informația esentiala sau să se dea o interpretare incorecta acestei informatii. Aceste brese în comunicare pot provoca grave intreruperi in continuitatea ingrijirilor, un tratament inadecvat si o leziune sau dauna potentiala pacientului.
Intrerruperea comunicarii a fost cauza principala a evenimentelor santinela denuntate de Joint Commission în Statele…

Vezi articolul original 2.382 de cuvinte mai mult

Biometria, siguranța pacientului și frauda medicală

Biometria, primii pași în sănătate
Multe instituții medicale din cele doua Americi au implementat sau implementează biometria aplicata pentru protejarea siguranței pacienților, evitarea fraudei medicale, reducerea costurilor îngrijirilor medicale și accelerarea procesului de admisie în spital.
In viitorul imediat, identificarea sigura a pacienților s-ar putea baza pe datele biometrice. Industria sănătății avansează rapid către digitalizare (cu conceptul de „istorie clinica electronica” – dosar electronic de sanatate) și trebuie sa se asigure ca informația nu va fi compromisă și nu va suferi alterări. Într-un articol publicat în ITProPortal.com, în urma cu mai multi ani, un referent al firmei pakistaneze Kwick, Afia Amir, asigura ca „biometria ar putea înlocui brățara de identificare a pacientului și codurile de bare ca indicatori meniți a evita erorile de medicație. Deasemenea ar putea înlocui cardurile de sănătate sau de asigurat realizate din plastic sau carton, pentru a preveni și evita furturile de identitate pentru obținerea beneficiilor asigurării și evitarea reclamațiilor asiguratorilor-fantoma, identificatorul biometric verificând practic prezenta fizica a pacientului în centrul de îngrijiri medicale. In plus, ar putea elimina necesitatea completării formularelor medicale în ocazii repetate”.
La rândul sau, editoarea Jess White, într-un articol de pe site-ul HealthcareBusinesTech.com, comenta ca unele spitale explorează recunoașterea amprentelor dactilare: „Aceasta centrare are avantaje și dezavantaje, susține editoarea. Partizanii (în special instituțiile private și societățile de asigurări) argumentează ca este un excelent mod de a se proteja împotriva furtului identității pacientului, precum și împotriva fenomenului cunoscut ca „doctor shopping”, care definește peregrinajul de la un medic la altul legat de obținerea rețetelor de medicamente cu potențial adictiv, pentru a obține diagnosticarea unei anumite boli, sau pentru lipsa satisfacției fata de serviciile medicale primite. Detractorii, în schimb, cred ca poate genera mai multe probleme decât soluții: dacă hackerii descoperă o modalitate de simulare a amprentei digitale a unui pacient, ar avea acces la întreaga sa informație sanitara protejata. Fata de o parola care se poate schimba rapid în caz de furt al acesteia, amprenta dactilara a unei persoane nu poate fi alterata”. In consecința, Jess White semnalează ca scanarea amprentei dactilare „nu ar aporta schimbări sustenabile dacă rețeaua și infrastructura IT a instituțiilor nu ar fi suficient de sigura la amenințările externe”.
biohacking
Erorile evitabile
In actualitate, lipsa metodelor care pot identifica pacienții în mod sigur este însoțită de anumite riscuri cum ar fi, de exemplu, duplicarea istoriilor clinice, dosarelor și înregistrărilor medicale, probele clinice și tratamentele repetate sau ne-necesare, erori de medicație sau ale procedurilor medicale. Astfel, apar probleme de integritate în informațiile privind pacientul din istoria sa clinica, ceea ce atentează în mod direct la privacitatea, siguranța și calitatea vieții acestuia. In plus, pune în pericol pacientul, incorecta identificare permițând creșterea numărului cazurilor de frauda medicala in care, persoane rău intenționate, reușesc substituirea identității altora pentru a avea acces la servicii sanitare, cauzând pierderi incalculabile statului și contribuabililor.
Rezultatele studiului realizat în 2010 asupra sistemului de sănătate de către Administrația Veteranilor din SUA, arata ca identificarea incorecta a pacienților a fost cauza principala a 72% din accidentele neprevazute derivate din îngrijirile de sănătate (nu din cauza bolii diagnosticate) întâmplate pe parcursul acelui an; adică, a constituit cauza fundamentala pentru care s-au realizat diagnostice greșite, s-au administrat medicații eronate, s-au realizat transfuzii, proceduri și tratamente neindicate, sau probe invazive și neinvazive care nu erau necesare, printre alte erori.
Îmbunătățirea metodologiei de identificare a pacienților și personalului medical are, în plus, argumente economice, cunoscut fiind faptul ca la ora actuala spitalele dirijează o buna parte a bugetului, timpului și personalului către corectarea erorilor și ameliorarea problemelor provocate pacientului. O alta parte considerabila a bugetului medical, este destinata asigurării ca informația din registrele medicale electronice este precisa, sigura și corecta.
Recomandări și cazuri
Identificarea prin intermediul tehnologiilor de biometrie este, în mod special, recomandata în cazul pacienților cu alterări de comunicare sau al nivelului conștienței, cu dificultăți în colaborarea din procesul îngrijirilor medicale sau cu un grad înalt de dependenta. In plus, este foarte util în situațiile în care identificarea verbala nu este recomandabila și pentru îngrijirea pacienților de către echipele din urgente. In comparație cu utilizarea brățărilor identificative sau brățărilor cu radiofrecvență biometria oferă mai mare siguranță și fiabilitate prin rezultatele sale, necesita masuri mai blânde de protecție, asigura o mai mare comoditate și are costuri de mentenanță mult mai mici.
Într-o nota pentru portalul IDNoticias, editoarea Liset Cruz asigura ca unele spitale au început implementarea tehnicii de scanare a irisului, prin aceasta tehnica evitându-se atingerea de către pacienți a echipamentelor, ceea ce ajuta la controlul infecțiilor. Unul dintre spitalele care a investit în aceste soluții biometrice este Chatham Memorial Hospital Hugh de Elkin din Statele Unite și, la propriu, a implementat aceste soluții de identificare biometrica Archibald Memorial Hospital din Georgia, SUA.
Liset Cruz scoate in evidenta ca – „costurile soluțiilor și preocupările pacienților privind privacitatea sun chestiuni demne de luat în seama la implementarea acestor sisteme biometrice; pe de alta parte „citirile” biometrice prin ele însele nu pot furniza suficienta informație pentru a fi confiabile în anumite condiții, drept pentru care spitalele trebuie sa evalueze care tip de verificare adițională ar mai putea fi implementata”.
healthcare
Beneficiile utilizării biometriei în sănătate
Utilizarea biometriei în sănătate aduce plusvaloare pentru toți actorii implicați în sănătate: pacienți, personalul sanitar și administrativ și, în sfârșit, pentru propria organizație.
Când vorbim de beneficii pacienții sunt principalii beneficiari ai utilizării biometriei în sănătate.
Intre avantajele percepute de pacienți se afla:
• SIGURANȚA – creste siguranța pacientului. Identificarea sigura prin intermediul tehnicilor biometrice conduce siguranța pacientului la un nivel superior. Sunt eradicate erorile în identificarea pacientului evitând astfel apariția evenimentelor adverse de orice tip datorate acestei cauze. Identificarea biometrica poate salva vieți pentru ca permite identificarea afecțiunilor sau alergiilor la anumiți pacienți în caz de urgenta. In același timp elimina posibilitatea ca pacientul sa fie victima unei fraude de identitate medicala.
• COMODITATEA – Mai multa comoditate pentru pacient. Pacientul poate accesa serviciile sanitare într-un mod mult mai comod, nefiind nevoie a avea nimic fizic cu sine, nici sa memorizeze date ce sunt necesare pentru identificarea sa corecta. In plus, pacientul nu mai este nevoit sa poarte cu sine incomodele brățări de identificare care ii pot produce iritații cutanate sau alt tip de inconveniente.
• SATISFACȚIA – Mai multa satisfacție pentru serviciu. Datorita îmbunătățirii procesului de îngrijire (reducerea duratei tuturor proceselor care necesita identificarea pacientului) și unui management mai eficient al informației și lipsit de erori, calitatea serviciului prestat pacientului se vede îmbunătățit, pacienților care percep schimbarea favorabila le creste gradul de satisfacție pentru serviciul recepționat.
• ÎNCREDEREA. Mai multa încredere și mulțumire. Pacienții accepta cu buna știința utilizarea biometriei ca modalitate de a se proteja fata de fraude și a-și proteja identitatea. Cu noul sistem de identificare se garantează intimitatea totala a accesului la informația confidențiala a pacientului, se respecta drepturile sale și se respecta legislația în vigoare care sprijină pacientul. Pacientul câștigă în liniște și mulțumire și ii creste nivelul de încredere în siguranța datelor cu caracter personal și tratamentul acestora de către personalul sanitar.
• CALITATEA. Creste calitatea vieții. Primind îngrijiri medicale liberate de erori medicale și incongruențe în istoria clinica electronica, pacientul recepționează tratamente mai exacte și adaptate. In consecință, ii creste calitatea vieții.
Intre avantajele percepute de personalul medical întâlnim:
• Mai mare siguranță pentru personalul sanitar. Întregul personal sanitar beneficiază de o mai buna siguranță în procesele care necesita identificarea sa sigura, atât pentru controlul accesului fizic la instalații, cat și a accesului logic la sistemele informatice implementate. Se elimina posibilitatea de furt sau utilizare frauduloasa a parolelor de acces precum și posibila pierdere a cardurilor de identificare .
• Mai mare comoditate in identificare pentru personalul sanitar. Personalul nu mai este nevoit sa memorizeze parole de acces sau sa poarte asupra sa carduri de identificare pentru a accede la instalațiile spitalului sau la sistemele de management spitalicesc ori de gestiune a informației pacientului. De fiecare data când trebuie identificat un pacient, se poate face cu mai mare comoditate, rapiditate și agilitate. Personalul administrativ poate realiza mai rapid procesele cum ar fi cel de filiație, de internare sau de externare a pacientului. Personalul de îngrijire nu trebuie sa se îngrijoreze pentru pacienții care rup și arunca brățara de identificare, pentru dificultatea citirii datelor de pe brățară sau pentru recuperarea brățării la externarea pacientului. Când trebuie realizata o anumita intervenție pacientului, nu mai exista motive de îngrijorare pentru brățările care îngreunează accesul la anumite zone.
• Personal sanitar mai satisfăcut cu munca sa. In general, întregul personal percepe o mai mare satisfacție cu munca desfășurată. Reducându-se timpul necesar pentru identificarea proprie și identificarea pacientului sunt eliminate multe probleme și inconveniente. Cu aceasta se câștigă în reducerea stresului la locul de munca iar personalul se poate centra mai mult pe îngrijirea pacientului și se poate bucura mai mult de rezultatele obținute.
• Reducerea cheltuielilor sanitare Cu adoptarea biometriei și schimbările în procesele de identificare, atât pacienții cat și personalul vad apariția primelor semne de reducere a cheltuielilor sanitare:
– Se elimina el costurile care însoțesc menținerea sistemelor vechi și ineficace de identificare corecta a pacienților, sistemul biometric nu implica cheltuieli cu gestionarea pierderilor de acreditari (acces la diferite nivele de informatie).
– Nu mai este necesara destinarea unei părți din buget, a timpului și personalului pentru corectarea erorilor și reducerea consecințelor produse ca urmare a identificării eronate a pacienților. Informația din registrele medicale electronice va fi precisa și corecta, drept pentru care nu mai sunt necesare fonduri pentru rezolvarea acestor probleme.
– Noile proceduri generează mai putina documentație fizica (pe suport hârtie) și este posibila îmbunătățirea managementului documentelor. Se reduce considerabil, în acest mod, frauda sanitara și costurile derivate din aceasta.
– Se reduc deasemenea costurile datorate erorilor actelor medicale ocazionate de identificarea greșită a pacientului, costurile legale relaționate cu procesele judiciare în care poate fi implicat spitalul, fiind mult inferioare.
avantaje biometrie
Alegerea celei mai potrivite modalități biometrice pentru identificarea corectă și sigură a pacientului
Factorii luați în considerare la momentul alegerii tehnologiei biometrice potrivite pentru propriul mediu sanitar
Implementarea soluțiilor de identificare biometrica permite organizațiilor sanitare atingerea obiectivelor de incrementare a siguranței pacientului și de prevenire a fraudelor medicale, intre altele. Ceea ce de cele mai multe ori rezulta mai complicat de înțeles este tehnologia pe care se bazează sistemele biometrice de identificare a pacientului și ceea ce în mod real aceasta tehnologie poate realiza, capacitatea de obținere a beneficiilor menționate anterior fiind mai mult sau mai puțin limitata de modalitatea biometrica pe care organizația sanitara a decis sa o utilizeze.
Sunt mai multi factori de care trebuie sa se tina cont la momentul alegerii tehnologiei biometrice adecvate pentru identificarea sigura a pacientului.
Este nevoie ca pacientul sa atingă un dispozitiv biometric pentru a se înregistra sau identifica?
Uzul dispozitivelor biometrice care necesita contactul fizic al pacientului obliga organizațiile sanitare sa igienizeze adecvat aceste aparate, îndeplinind protocoalele de control al infecțiilor. Însa, este bine știut faptul ca inclusiv atunci când acestea sunt în mod adecvat dezinfectate, dispozitivele pot încă sa reprezinte o amenințare pentru siguranța pacientului deoarece produsele de curățenie nu au capacitate 100% de eliminare a germenilor și bacteriilor.
Exista opțiunea de folosire a dispozitivelor fabricate cu tehnologii de acoperire și finisare antimicrobiene, care ajuta la protejarea unităților împotriva contaminării încrucișate de către o mare varietate de bacterii și germeni, însa exista o foarte redusa oferta de aceste dispozitive și sunt, in general, foarte scumpe.
Utilizarea modalităților biometrice de contact poate avea un impact negativ asupra acceptării pacientului. Pacienții mai reticenți la atingerea unui dispozitiv pot refuza utilizarea sistemului biometric de identificare sigura.
Permit tehnologiile biometrice implementate în sistem realizarea căutării pacienților prin intermediul tehnicilor de identificare „unu din multi” (1:N) sau „unu din putini” (1:n) ?

Căutarea pacienților utilizând tehnicile de identificare „unu-din-multi” (1:N) consta în compararea modelului biometric capturat pacientului instantaneu cu modelele întregii populații depozitate în baza de date biometrica.
Tehnicile de căutare segmentata sau „unu-din-putini” (1:n) constau în compararea modelului biometric capturat în acel moment pacientului cu o parte a populației sau, ceea ce este la fel, cu o secțiune a bazei de date biometrica, acțiune pentru care este necesara furnizarea către sistem a unei informații care servește ca filtru, cum ar fi sexul sau vârsta pacientului, înainte de inițierea căutării.
Dacă obiectivul urmărit este creșterea siguranței pacientului, eliminarea istoriilor clinice duplicate și fraudei medicale, unica soluție posibila este utilizarea sistemelor biometrice care sa implementeze metode de căutare bazate pe algoritmi de comparare „unu-din-multi” (1:N), care sa utilizeze tehnologii biometrice ce oferă o înaltă rata de randament și precizie, inclusiv în acest tip de căutări.
Poate soluția biometrica sa identifice pacienții în noile puncte de contact care apar?
Îngrijirile acordate pacientului sunt din ce în ce mai complexe. Au apărut noi puncte de contact cu pacientul: zone de prezentare, portaluri și forumuri ale pacienților, aplicații mobile, tele-medicina, … ca atare, sistemele biometrice trebuie sa fie capabile sa satisfacă cererea de identificare sigura și precisa a pacientului în toate și în fiecare din punctele de contact al pacientului cu organizațiile sanitare moderne. Pentru aceasta, sistemul biometric trebuie sa fie multi-modalitate, adică, trebuie sa permită utilizarea de multiple tehnologii biometrice pentru identificarea sau verificarea identității unui pacient.
In acest mod un sistem se poate utiliza pentru verificarea (1:1) a identității unui pacient prin intermediul recunoașterii faciale și deasemenea același sistem sa permită identificarea (1:N) pacienților la internarea în spital prin recunoașterea irisului acestora.
Poate soluția biometrica sa identifice pacienții a căror identitate nu o cunoaște sau sunt inconștienți?

Sistemele biometrice pot facilita munca de identificare a pacienților care sosesc inconștienți, fără documente sau pur și simplu sunt în incapacitate de a declara cine sunt, însă pentru aceasta este nevoie de suportul tehnologiilor biometrice, special indicate pentru realizarea căutărilor de tipul 1:N. In acest tip de căutare rapiditatea este fundamentala și nu se poate pierde timpul cu introducerea, de exemplu, a unui rang de vârstă înainte de a trece la identificarea pacientului după acreditările sale biometrice. Pe de alta parte, nu toate tehnologiile biometrice sunt potrivite pentru identificarea pacienților inconștienți cu traumatisme. De exemplu, recunoașterea faciala (dacă figura este deformata) sau a irisului ochiului (ochii în anumite ocazii ‘’se dau peste cap” sau se mișcă foarte rapid și necontrolat), nu ar fi opțiunea cea mai optima în astfel de cazuri, ci recunoașterea după amprenta dactilara, care este cea mai avantajoasa, ușoară și rapid de realizat.
biometric-business
Evaluarea tehnologiilor biometrice disponibile
Amprenta dactilara
Identificarea bazata pe amprenta dactilara este cea mai veche dintre tehnicile biometrice. Principalele avantaje ale acestei tehnologii sunt rata elevata de eficacitate, posibilitatea de a duce la capăt comparații de tipul 1:N și facilitatea de utilizare, mostrele biometrice fiind ușor de capturat. Pe de alta parte, echipamentul pentru implementare este relativ economic.
In mediul sanitar, utilizarea amprentei dactilare pentru identificarea pacienților permite accesul rapid la istoria lor clinica chiar dacă persoana se afla în stare de inconștiență sau nu-și cunoaște propria identitate și nici nu este purtătoare a unui tip de identificare.
Bineînțeles, una dintre marile limitări ale acestei tehnologii biometrice consta în faptul ca este nevoie de contactul fizic direct cu pacientul iar igiena severa este un factor extrem de important în mediul sanitar. Aceasta poate presupune o bariera importanta de intrare dacă se tine cont de faptul ca registrarea este voluntara și ca exista pacienți care pot fi mai sensibili la atingerea dispozitivului care s-a aflat și se va afla în contact cu un mare număr de persoane și, din acest motiv, poate fi un focar de transmitere a infecțiilor și bolilor.
Un alt aspect de luat în seama este limitarea pe care amprenta dactilara o poate avea la momentul identificării personalului medical, pentru ca atingerea directa a dispozitivului este îngreunată de utilizarea mănușilor, obligatorii în toate instituțiile sanitare.
Recunoașterea faciala

Imaginile faciale sunt, probabil, caracteristicile biometrice utilizate de ființele umane în mod obișnuit pentru a face recunoașterea persoanelor.
Metodele cele mai populare de recunoaștere faciala se bazează pe situarea și forma atributelor faciale, cum ar fi ochii, sprâncenele, nasul, buzele și bărbia și relațiile lor spatiale.
Avantajele acestui sistem biometric sunt rata moderata a eficacității, posibilitatea de a fi utilizat de la distanța (nu are nevoie de colaborarea utilizatorului), nu necesita acțiuni manuale și este acceptat de majoritatea utilizatorilor, fiind considerat neinvaziv ori foarte puțin invaziv de către aceștia.
Nefiind nevoie de contactul fizic, utilizarea sa poate fi recomandabila în contextul sanitar, unde contactul fizic cu dispozitivul biometric poate fi îngreunat datorita folosirii mănușilor – în cazul identificării medicului și asistentei medicale – și unde igiena stricta este un factor foarte important.
In ce privește dezavantajele, recunoașterea faciala este foarte sensibila la condițiile de iluminare și utilizarea sa este aproape exclusiv ca metoda de verificare (comparația unu-cu-unu), nu este de încredere utilizata ca metoda de căutare unu-din-multi, mai ales când este vorba de un număr elevat de persoane (organizațiile sanitare identifica mii de persoane). Deasemenea, în anumite servicii cum ar fi chirurgia, folosirea măștilor, bonetelor sau alt protector facial de către personalul medical face ca identificarea sa sigura sa fie aproape blocata.
Recunoașterea irisului
Textura irisului se formează pe durata dezvoltării fetusului și se stabilizează pe timpul primilor doi ani de viata. Textura completa este purtătoare de informații foarte utile ca un distinctiv de recunoaștere.
Recunoașterea irisului este una din formele de identificare biometrica dintre cele mai sigure. In plus, în acele scenarii în care contactul cu dispozitivul presupune un risc de transmitere a bolilor, recunoașterea irisului este una din tehnicile cele mai adecvate de identificare biometrica, atât a pacientului cat și a personalului medical. Si este preferabila altor tehnici care nu necesita contactul fizic (cum ar fi recunoașterea faciala), în cazul în care numărul subiecților de identificat este ridicat.
Aceasta tehnica poate fi utilizata pentru identificarea pacienților care sunt aduși într-o organizație sanitara inconștienți sau care se afla într-o etapa avansata de deteriorare cognitiva și nu pot furniza informație medicala cruciala în cadrul unei urgente, cum ar fi alergiile, medicația utilizata în prezent și alte condiții ce pot fi decisive pentru îngrijirile medicale pe care le vor primi.
Principalele dezavantaje atribuite acestui sistem de identificare sunt costul dispozitivelor mai avansate și ca unii utilizatori îl pot considera intruziv datorita producțiilor cinematografice în care pare ca aceste sisteme utilizează anumite tipuri de laser care pot produce daune ochiului – nimic mai departe de realitate. Bineînțeles, ambele situații se afla în profunda schimbare.
Utilizarea extinsa a Smartphone-urilor și tabletelor cu camera digitala integrata permit ca recunoașterea irisului sa se transforme într-o tehnica accesibila și practica la momentul identificării pacienților care pot accesa informația lor medicala într-un mod sigur prin intermediul portalurilor pacienților și împărtășirea informației cu spitalul sau centrul medical pentru: programarea la consultație sau probe clinice, utilizarea serviciilor de tele-medicina, aplicații mobile, etc.
Un alt factor important de reținut este ca recunoașterea irisului poate fi utilizata practic în întreaga lume, fata de alte tehnologii biometrice, cum este recunoașterea amprentei dactilare, care depinde de condiția pielii pentru a funcționa corect, lăsând practic în afara un procentaj al populației pentru factori cum ar fi vârsta, etnia, clima, etc.
biometrics
Barierele implementării
In mod sigur, lipsa informațiilor este unul din motivele care frânează implementarea tehnologiilor biometrice în spitale. Toată lumea știe ca problema identificării sigure a pacientului și a existentei fraudelor medicale constituie o certitudine, însa fără informarea adecvata și recunoașterea problemei, antidotul nu va putea fi implementat.
Conjunctura politica actuala și lipsa fondurilor necesare, ambele produse ale crizei economice trecute, constituie alte doua motive de ne-implementare a noii tehnologii împreuna cu relativa noutate a respectivei tehnologii pentru actorii din sănătate.
Investiția necesara fluctuează intre 40.000 și 100.000 de euro, depinzând de mărimea și diversitatea spitalului însă, după experienta și calculele efectuate, în tarile în care s-a implementat biometria sanitara, spitalele au realizat economii intre 300.000 și jumătate de milion de euro, în cheltuieli sanitare și judiciare.
Fără memorii anuale reale care sa arate și sa recunoască datele și pierderile bugetare suferite, pe de-o parte, și contextul sănătății publice, gratuite și universale, pe de alta parte, nu va exista o presiune și nici pasiune pentru adoptarea acestor tipuri de sisteme, în ciuda performantelor și succesului recunoscut al acestora.
Factorul cel mai important de care depinde adoptarea sistemelor de identificare biometrica îl constituie forma de finanțare a sistemului sau sistemul spitalicesc. Dacă exista ceva ce sigur reușește tehnica biometrica, aceasta este eliminarea fraudei în domeniul sanitar. Pentru aceasta, sistemele care cu cel mai mare entuziasm au adoptat tehnologiile biometrice au fost sistemele sanitare private și de plata. Acesta este motivul pentru care ambele Americi sunt lideri în adoptarea sistemelor biometrice: garantarea siguranței pacientului și absentei fraudelor sanitare. Este clar ca acesta va fi viitorul indiferent de natura sistemului de sănătate. In Europa de Vest valul s-a format si inainteaza sigur spre Est. Suntem pregatiti?

https://sigurantapacientului.wordpress.com/2016/08/14/identificarea-sigura-a-pacientului/

Siguranța pacientului din perspectiva modelului de excelență EFQM

Modelul de excelenta EFQM este bazat pe autoevaluare și servește pentru a impulsa și stimula îmbunătățirea continuă.
Conceptele fundamentale ale excelentei:
• orientare către rezultate;
• orientare către client;
• conducerea și coerenta obiectivelor;
• gestionare prin procese și fapte;
• dezvoltarea și implicarea persoanelor;
• învățare, inovare și îmbunătățire continuă;
• dezvoltarea parteneriatelor și alianțelor;
• responsabilitatea sociala.
Modelul de calitate– EFQM în domeniul siguranței pacientului este bazat pe 9 criterii:
(1) leadership,
(2) persoane,
(3) politica și strategia,
(4) parteneriate și resurse,
(5) procese, produse și servicii
(6) rezultate pentru persoane,
(7) rezultate pentru pacienți,
(8) rezultate pentru societate,
(9) rezultate cheie.
EFQM10
■ Utilizează adaptarea unui format structurat dezvoltat de JCAHO pentru evaluare (unul dintre modele, mai jos):
jacho
■ Cerințele pentru selecționarea indicatorilor trebuie să facă referire la procesele clinice și/sau rezultatele de sănătate, măsurate în zone relevante, definite cu precizie și care să se refere la evenimente clar identificabile, cu proceduri de ajustare pentru a facilita comparația, care să scoată în evidență aspecte aflate în legătură cu funcționarea instituțiilor și care să conteze cu participarea profesioniștilor și pacienților.
Conform ISQua, trebuie evaluată evidența științifică care să justifice importanța indicatorului, evaluarea facilității de măsurare și a frecvenței, stabilirea standardelor și proiectarea formatului pentru măsurare, pilotarea indicatorilor și simularea aplicării în centrele sanitare.
Indicatorii de calitate să aibă următoarele atribute: să fie orientați către îmbunătățirea sănătății și siguranței, definiți și specificați cu precizie, fiabili, valizi, interpretabili, ajustați sau stratificați, să se fi evaluat resursele și eforturile necesare pentru colectarea datelor, să fie utili în procesul de acreditare, să poată fi controlați de către furnizor și să existe disponibilitate publică pentru utilizarea lor. În plus JCAHO, face referire la faptul că enunțarea indicatorului trebuie să fie plurală, că indicatorii sunt evenimente și că, prin urmare, enunțarea lor nu trebuie să reflecte cuvântul procent sau rată, definirea termenilor trebuie să se facă în aceeași ordine în care au fost enunțați, numărătorul și numitorul trebuie să fie exprimate în acord cu enunțarea, expresia numărătorului trebuie să fie extrasă direct din el, în timp ce numitorul poate fi diferit, iar fundamentul sau sensul trebuie îndreptate pentru a explica ce anume trebuie să evalueze indicatorul.
MODELUL EFQM
Criteriul 1 = Leadership
EFQM01
EFQM11
L001- Siguranța pacientului se contemplă în misiunea, viziunea și valorile organizației.
L002- În modelul de îngrijiri al unității este inclusa dezvoltarea aspectelor de siguranța pacientului.
L003- Se transmite cultura organizației în legătură cu siguranța pacientului.
L004- Se participă la activități de îmbunătățire legate de siguranța pacientului.
L005- Se implică structurile organizative în legătură cu siguranța pacientului.
L006- Se comunică pacienților și aparținătorilor politica și strategia siguranței pacienților.
L007- Se comunică și potențează strategii pentru ca profesioniștii să îndeplinească obiectivele siguranței pacienților.
L008- Rezultatele indicatorilor privind siguranța pacientului se utilizează de către comisiile unității ca element de îmbunătățire continuă.
L009- Se identifică riscurile mai frecvente în materie de siguranța pacientului și se comunică profesioniștilor actiunile de îmbunătățire implementate.
L010- Se recunosc profesioniștii care se implică în siguranța pacientului.
Criteriul 2 = Politica și strategia
EFQM02
EFQM12
PO01- Se identifică expectativele și necesitățile tuturor grupurilor de interes și sunt implicate în siguranța pacientului.
PO02- Se includ indicatorii de risc în tabloul de comandă al unității pentru evaluare, revizuire și propuneri de îmbunătățire.
PO03- Se compară indicatorii/standardele de siguranța pacientului cu cele ale altor unități similare.
PO04- Există o structură organizativă care definește, revizuiește și actualizează în mod sistematic politica siguranței pacientului.
PO05- Se elaborează și evaluează un plan care garantează continuitatea asistențială intra și inter-nivele.
PO06- Se planifică și implementează un program care garantează un mediu sigur pentru pacient, aparținători și personal.
PO07- Se difuzează politica de siguranță a pacientului în unitate având o centrare nepunitivă, de îmbunătățire continuă.
PO08- Se pactează obiective în legătură cu siguranța pacientului cu profesioniștii serviciilor.
Criteriul 3 = Persoane
EFQM03
EFQM13
PE01- Se dispune de o politică a resurselor umane adecvată pentru prestarea de îngrijiri sigure pacienților.
PE02- Se definesc profilurile profesionale și competențele necesare pentru prestarea îngrijirilor sigure.
PE03- Se garantează și încurajează accesul profesioniștilor la programe de formare continuă în domeniul siguranței pacientului.
PE04- Se dispune de un plan de formare și integrare a profesioniștilor noi încorporați în materie de siguranța pacientului care include informații despre riscurile mai frecvente.
PE05- Se includ în evaluarea performanței aspecte în legătură cu siguranța pacientului.
PE06- Se dispune de structuri și mecanisme de participare a profesioniștilor în obiectivele de siguranță.
PE07- Se încurajează investigația profesioniștilor în teme legate de siguranța pacienților.
PE08- Există canale de comunicare pentru ca profesioniștii să poată face sugestii asupra siguranței pacientului.
PE09- Se dispune de un sistem de recunoaștere și recompensare a profesioniștilor care participă în activități de siguranța pacientului.
Criteriul 4 = Parteneriate/ alianțe și resurse
EFQM04
EFQM14
AR01- Se solicită sistematic furnizorilor sisteme de certificare a calității pentru organizație și produse.
AR02- Există o politică centralizată și omogenă pentru achiziția de materiale, bazată pe evidența științifică, tehnică și de siguranță la care să participe diverse colectivități profesionale și să țină cont de informațiile despre evenimentele adverse.
AR03- Se dispune de un plan de siguranță a edificiului (catastrofe, incendii, evacuare, semnalizare și acces) și se stabilește un sistem de mentenanță preventivă pentru instalații și aparate electro-medicale.
AR04- Este implementat un protocol de revizie sistematică a dulapurilor medicale mobile.
AR05- Se dispune de mobilier cu sisteme de siguranță ș i fixare pentru prevenirea leziunilor la pacienți.
AR06- Există dispensatoare de soluție hidro-alcoolică în zonele de lucru distincte destinate îngrijirii pacienților.
AR07- Se controlează caducitatea consumabilelor și produselor de farmacie care se depozitează în unitate.
AR08- Se dispune de un sistem de identificare inechivocă a pacienților.
AR09- Este implementat un protocol de formare, uz, manevrare și măsuri de protecție față de materiale și aparate electro-medicale.
Criteriul 5 = Procese, produse și servicii
EFQM05
EFQM15
PR01- Este implementat un protocol de preluare, evaluare a îngrijirilor și transfer intern al pacienților.
PR02- Există un protocol de identificare a pacienților.
PR03- Este implementat un protocol de notificare și analiză a evenimentelor adverse/ incidentelor, anonim, nepunitiv și agil.
PR04- Este implementat un protocol de îngrijire paliativă a pacienților.
PR05- Este implementat un protocol de informare a pacienților și aparținătorilor cu implicații în îngrijiri despre riscurile sanitare.
PR06- Este implementat un protocol de calitate a istoriilor clinice care să reflecte aspectele legate de siguranța pacientului.
PR07- Este implantat un protocol de administrare și înregistrare a medicației cu control și urmărire specială a medicamentelor de risc înalt.
PR08- Este implementat un protocol pentru managementul pacientului cu durere.
PR09- Este implementat un protocol de utilizare a contenției mecanice a pacienților.
PR10- Este implementat un protocol de prevenire a căderii pacientului.
PR11- Este implementat un protocol de prevenire și tratament a leziunilor prin presiune.
PR12- Sunt implementate ghiduri de control al infecțiilor pentru protecția pacienților și profesioniștilor.
PR13- Este implementat protocolul de spălare a mâinilor.
PR14- Este implementat un protocol de siguranță a pacientului chirurgic și/sau supus proceselor invazive intervenționiste.
PR15- Este implementat un protocol de acțiune pentru situații de urgență grave ale pacienților.
PR16- Este implementat un sistem de trazabilitate pentru depozitarea, eliberarea și administrarea de sânge și hemoderivați.
PR17- Este implementat un protocol de identificare, colectare, manevrare și transfer a mostrelor biologice.
PR18- Este implementat un protocol de identificare și urmărire a alergiilor și intoleranțelor pacienților.
PR19- Este implementat un protocol pentru identificarea și concilierea tratamentelor anterioare ale pacienților.
PR20- Este implementat un protocol de necesități de îngrijire la externare.
Criteriul 6 = Rezultate pentru pacienți
EFQM06
EFQM16
PA01- Pacienți corect identificați pe durata întregului proces de spitalizare (pacienți identificați corect / pacienți internați).
PA02- Pacienți cărora li se aplică protocolul de îngrijire la internare….
PA03- Pacienți care percep accesibil și sigur mediul spitalicesc……
PA04- Pacienți care percep siguranță clinică în profesioniștii responsabili cu îngrijirea lor….
PA05- Pacienți care percep tratament corect și empatic din partea profesioniștilor…..
PA06- Pacienți care percep că au participat la luarea deciziilor în propriul proces de îngrijire…..
PA07- Pacienți care percep că au fost corect informați despre tratamentul lor farmacologic….
PA08- Pacienți care percep că au fost corect informați despre intervențiile, îngrijirile sau probele diagnostice care le-au fost realizate….
PA09- Pacienți care percep că au fost corect informați la externare asupra continuității îngrijirilor….
PA10- Pacienți care percep ca adecvat și sigur transportul sanitar.
Criteriul 7 = Rezultate pentru personal
EFQM07
EFQM17
RP01- Profesioniștii care cunosc obiectivele de siguranța pacientului și primesc informații despre realizarea ei….
RP02- Profesioniști satisfăcuți cu primirea în unitate și formarea primită despre siguranța pacientului…..
RP03- Profesioniști care percep sarcina de muncă ca excesivă pentru a garanta siguranța pacientului…
RP04- Profesioniști care percep autonomie și recunoaștere profesională în teme privind siguranța pacientului….
RP05- Profesioniști care suferă accidente de muncă….
RP06- Profesioniști care cunosc și consideră adecvate sistemele de notificare a incidentelor și evenimentelor adverse…..
RP07- Profesioniști care participă la obiectivele de siguranța pacientului….
RP08- Profesioniști care percep rotația frecventă în servicii / compartimente….
RP09- Absenteism în rândul profesioniștilor…..
Criteriul 8 = Rezultate pentru societate
EFQM08
EFQM18
RS01- Activitățile de siguranța pacientului dirijate populației la care participă unitatea….
RS02- Profesioniști și asociații de diferite ambituri, externe spitalului care participă în comisii sau reuniuni privind siguranța pacientului….
RS03- Premii, certificări și/sau distincții obținute cu bunele practici și/sau îngrijiri….
RS04- Este implementat un protocol care contemplă impactul medio-ambiental al spitalului (eliminare, separare de reziduuri și consumuri energetice)…..
RS05- Prezența spitalului în mediile de comunicare privind incidente legate de siguranța pacientului…
RS06- Plângeri, reclamații, cereri de compensații patrimoniale prezentate de pacienți/ familii, furnizori, asociații și alte organizații în legătură cu incidente derivate din îngrijiri….
Criteriul 9 = Rezultate cheie
EFQM09
EFQM19
RC01- Pacienți care suferă efecte adverse legate de îngrijiri pe timpul prezenței în unitate….
RC02- Pacienți care acuză dureri la internare…
RC03- Pacienți care suferă căderi pe timpul șederii în unitate…
RC04- Pacienți care dezvoltă leziuni prin presiune…
RC05- Pacienți cu efecte adverse legate de contenția fizică și/sau mecanică…
RC06- Pacienți care suferă edem acut pulmonar și/sau insuficiență respiratorie….
RC07- Pacienți care suferă bronhoaspirație….
RC08- Pacienți care dezvoltă infecții nosocomiale…
RC09- Pacienți cu efecte adverse legate de sondajul vezical…
RC10- Pacienți care dezvoltă flebite și/sau extravazare post cauterizare…
RC11- Pacienți cu efecte adverse legate de administrarea medicamentelor…
RC12- Pacienți medicați cu produse farma de supervizare obligatorie fără registru de monitorizare a nivelelor plasmatice…
RC13- Pacienți care dezvoltă denutriție/deshidratare…
RC14- Pacienți supuși chirurgiei eronate….
RC15- Pacienți cu probe diagnostice și/sau intervenții chirurgicale suspendate…..
RC16- Pacienți care suferă alergii medicamentoase, alimentare și de contact stabilite în prealabil….
RC17- Pacienți care suferă efecte adverse legate de transfuzii sanguine sau de hemoderivați….
RC18- Pacienți cu demență/deteriorare cognitivă fără patologie la internare….
RC19- Pacienți externați fără informare privind continuitatea îngrijirilor….
Masurarea sigurantei pacientului
Masurare SP

10 RISCURI MAJORE LEGATE DE TEHNOLOGIA MEDICALĂ

În decembrie 2017, ECRI Institute a prezentat o versiune abreviată a listei sale cu cele 10 riscuri majore pentru tehnologia medicală în 2018 ca un serviciu public gratuit pentru a informa instituțiile de îngrijiri de sănătate din SUA asupra chestiunilor importante de siguranță legate de utilizarea sistemelor și dispozitivelor medicale. Documentul este un compediu al riscurilor tehnologice care ar trebui controlate prioritar în anul 2018 pentru îmbunătățirea siguranței pacienților.
Toți acești itemi selecționați ca necesitând atenție sporită, sunt în mare măsură prevenibili. Nu toate riscurile care apar în listă se aplică tuturor unităților sanitare.

1. Ramsomware și alte amenințări de securitate cibernetică
Ramsomware și alte programe malițioase (malware) pot întrerupe operațiunile de prestare a îngrijirilor medicale, punând piedici prestării îngrijirilor de sănătate și punând în risc pacienții. Aceste programe se infiltrează într-o rețea, se propagă prin intermediul dispozitivelor și sistemelor conectate și criptează date, dezabilitează accesul utilizatorilor, software-ul și activele TI. Diferitele variante de ramsoware și alte malware au infectat instalațiile de îngrijiri medicale și alte organizații în toată lumea. Într-un mediu sanitar, un atac malware poate avea un impact semnificativ în prestarea îngrijirilor făcând inutile sistemele informatice de sănătate, prin împiedicarea accesului la date și înregistrări care privesc pacienții și afectând funcționalitatea dispozitivelor medicale în rețea. În plus, aceste atacuri pot dezabilita serviciile prestate de terți, întrerupe lanțul aprovizionării și administrării de medicamente și alte materiale și pot afecta sistemele care țin de construcții și infrastructură.
Întreruperile provocate pot conduce la proceduri cancelate și fluxuri de activitate alterate (de exemplu apelare la înregistrările pe suport hârtie). De asemenea pot defecta echipamente și sisteme, pot expune date și informații confidențiale și chiar forța închiderea unor unități de îngrijire complete. În ultimă instanță, pot compromite sau întârzia îngrijirile acordate pacienților, ceea ce poate conduce la daune provocate acestuia. Protecția contra atacurilor malware are nevoie de o centrare proactivă care să implice conducerea administrativă superioară, ingineria clinică, resurse IT și alte persoane din întreaga organizație.

2. Eșecurile în reprocesarea endoscopului continuă expunând pacienții
Dacă nu se reprocesează endoscoapele flexibile în mod consistent și efectiv, adică, dacă nu se spală și dezinfectează sau sterilizează instrumentele între utilizări, se pot propaga infecții mortale. Studiile care scot în evidență provocările acestui proces, la un loc cu informările continue despre expunerile pacienților la instrumente contaminate, arată de ce acest capitol continuă să fie o preocupare critică. Ariile care au nevoie de o atenție specială includ:
■ efectuarea curățirii care este în principal manuală și dependentă de tehnică. Dacă resturile biologice și alte materiale străine nu se spală în primul rând de pe endoscop, solul rezidual se poate întări, ceea ce face ca dezinfecția posterioară să nu fie efectivă;
■ depozitarea instrumentului după reprocesare. Humiditatea capturată în canalele unui endoscop poate promova proliferarea oricărui microb neeradicat prin reprocesare.
Pentru a obține o reprocesare a endoscopului mai confiabilă și efectivă, ECRI Institute recomandă ca instalațiile de sănătate, cel puțin:
■ să stabilească procese pentru evaluarea calității secvenței de curățire, de exemplu, prin intermediul inspecțiilor vizuale asistate de magnificare și uzul probelor biochimice;
■ să implementeze măsuri pentru uscarea canalelor endoscopului după reprocesare.

3. Saltelele și lenjeria se pot infecta prin fluide corporale și contaminanți microbiologici
Saltelele și lenjeria de pat (inclusiv fotolii, cărucioare) pot rămâne contaminate după spălare, expunând pacienții și personalul riscului de expunere la fluide corporale sau contaminanți biologici. Incidentele raportate includ pacienți care utilizează un pat în aparență curat de sângele unui pacient anterior care înainte ieșea de pe suprafață către acesta.
Suprafața de sprijin a unui pat sau fotoliu constă într-o saltea împreună cu o acoperire pentru a evita intrarea lichidelor corporale și altor contaminanți în saltea. Plicul saltelei se spală și dezinfectează între un pacient și celălalt însă salteaua nu. Pentru aceasta, integritatea unei saltele se vede compromisă, salteaua pe dedesupt se poate contamina și rămâne astfel pentru pacienții posteriori. Pentru a se proteja împotriva acestui risc, companiile care comercializează sau închiriază lenjerie de pat trebuie să recomande spălarea și dezinfectarea materialelor și proceduri care elimină cu succes contaminanții probabili fără a compromite integritatea lenjeriei (adică, crearea de puncte slabe care să permită rupturi). Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna așa.
La rândul lor, instalațiile de îngrijiri de sănătate trebuie să utilizeze materiale și proceduri adecvate pentru spălarea și dezinfectarea lenjeriei de pat și trebuie să inspecționeze cu regularitate saltelele și lenjeria în căutarea deteriorărilor sau contaminării.

4. Alarmele pierdute ale dispozitivelor și sistemelor de notificare secundară rău configurate
Sistemele secundare de notificare de alarmă sunt soluții de software care trimit alarme sau alte alerte relevante de la un dispozitiv medical sau sistem informatic la un telefon inteligent sau alt dispozitiv de comunicare. Sistemele sunt destinate facilitării notificărilor oportune medicului potrivit, însă problemele de configurare sau gestiune cu propriile sisteme pot provoca întârzieri sau eșecuri la trimiterea alarmei.
Trimiterea întârziată sau netrimiterea unei alarme sau alerte critice poate provoca pierderea condițiilor de alarmă, îngrijiri medicale întârziate sau daune evitabile pacientului. Incidentele care până acum s-au raportat includ:
■ abandonuri și eșecuri în trimiterea de alarme după instalarea unei actualizări de software antivirus. Cauza – actualizarea nu era compatibilă cu sistemul secundar de notificare de alarmă;
■ întârzieri și eșecuri în trimiterea alarmelor atunci când sistemul s-a supraîncărcat. Cauza – alarmele sunt transmise în mod nenecesar tuturor utilizatorilor din unitatea de îngrijiri;
■ telefoanele se congelează sau se opresc când utilizatorul schimbă aplicațiile de software.
Cauza – conflicte între sistemul de notificare de alarmă secundar și alte aplicații ale telefonului inteligent (exemplu, mesaje text, comunicări voce).
Evitarea acestor probleme necesită atenție sporită pe timpul configurării sistemului, verificarea și validarea pe durata implementării, și evaluări ale integrității sistemului periodic pe durata utilizării acestuia.

5. Curățirea neadecvată poate cauza proasta funcționare a dispozitivului și leziuni pacientului
Expunerea dispozitivelor medicale și altor echipamente la agenți de curățire incompatibili sau metode de curățire neaprobate poate conduce la:
■ deteriorarea prematură a părților nemetalice ale unui dispozitiv, ceea ce poate ocaziona debilitarea, de cele mai multe ori, imperceptibilă și ruptura definitivă a pieselor, precum și alte daune sau funcționări asociate;
■ eșec de natură electronică a dispozitivului sau al surselor de alimentare, ca rezultat de daune ale componentelor sau intruziunilor de fluide;
■ efecte adverse ale scăpărilor superficiale reziduale sau reziduurilor de curățire.
Toate aceste situații pot provoca probleme în randamentul și securitatea dispozitivelor, eșecuri ale echipamentelor medicale, întreruperi ale alimentării cu energie, alarmări excesive și foarte des incorecte, mișcare sau funcționare neașteptată a dispozitivelor.
Pe lângă faptul că au importante implicații financiare, proasta funcționare a unui dispozitiv și eșecurile premature ale echipamentelor pot provoca leziuni pacienților sau personalului sau pot compromite îngrijirile acordate pacienților.
Necesitatea de a depozita și uza multiple produse de curățenie, împreună cu cerința de afamiliariza personalul cu metodele de curățire specifice dispozitivelor, este o sarcină importantă pentru spitale. Riscul de daună provocată pacienților sau personalului și costurile, de regulă, substanțiale pentru înlocuirea dispozitivelor afectate depășesc provocările de implementare a unei curățiri sigure și corecte.

6. Electrozi electroghirurgicali activi fără protecție care pot provoca arsuri pacientului
Electrozii activi din unitatea electrochirurgicală (ESU) care nu sunt protejați sigur între activări pot provoca arsuri sau incendii dacă se activează accidental sau autoactivează.
S-au produs cazuri de leziuni sau daune cănd personalul blocului operator a așezat creionul electrodului activ deasupra sau aproape de pacient între activări, în loc să-l așeze într-o teacă de siguranță neconductivă.
Cu vârful electrodului expus în acest mod, se poate produce o arsură sau un incendiu dacă ESU se activează pe neașteptate, de exemplu, dacă un membru al personalului se sprijină pe creion sau apasă accidental pedala ESU-ului.
Pe parcursul mai multor decenii, ECRI Institute a primit rapoarte, a investigat și a publicat ghiduri despre arsuri, arc electric și incendii datorită activării neașteptate a creioanelor ESU care nu s-au așezat într-o teacă de siguranță neconductivă. Din păcate incidentele continuă să se producă.
Utilizarea neadecvată și consistentă a tecilor de securitate care sunt furnizate cu creioanele electrozilor activi pot evita aceste accidente. Și cum demonstrează datele PriceGuide de la ECRI Institute, costurile adiționale asociate cu utilizarea tecilor de securitate sunt minime.

7. Utilizarea neadecvată a instrumentelor de imagini digitale poate provoca o expunere la radiație ne-necesară
Instrumentele de imagistică digitală care pot ajuta la reducerea și controlul dozelor de radiație, de cele mai multe ori, nu sunt exploatate la maxim.
Tehnologia de imagistică care utilizează radiația ionizantă: tomografia computerizată (CT), angiografia, medicina nucleară și altele, joacă un rol vital în medicina modernă, însă sunt însoțite de riscuri inerente care trebuiesc manageriate corespunzător. Expunerea la doze înalte de radiație ionizantă, fie prin expunere individuală fie prin efectul cumulativ de expuneri multiple, poate crește riscul pe termen lung pentru pacient de a dezvolta cancer. Inclusiv, dozele excesiv înalte pe durata unei proceduri individuale poate cauza arsuri prin radiație.
Imaginile digitale asigură inerent mediile și instrumentele necesare pentru ca utilizatorii să reducă și să controleze cantitatea de radiație, permițând manipularea imaginii pe timpul procedurilor și asigurând urmărirea dozelor de radiație.
Aceste măsuri însă, nu pot proteja pacienții și personalul de expunerile nenecesare la radiație, reducând riscurile pe termen lung, dacă utilizatorii nu sunt experți cu instrumentele la dispoziție și nu utilizează aceste instrumente atunci când împrejurările o justifică. Departamentele și instalațiile de imagistică trebuie să investigheze strategiile de control al dozelor și să asigure utilizatorilor capacitatea și sprijinul de care au nevoie pentru a câștiga încrederea utilizând instrumentele și tehnicile cele mai noi.

8. Soluțiile alternative pot nega avantajele siguranței sistemelor de medicamente cu coduri de bare
Sistemele de administrare a medicamentelor cu coduri de bare (BCMA) ajută medicii să verifice în punctul de îngrijire că medicamentele care se administrează coincid cu cererile trimise la furnizori. Utilizate corect, aceste sisteme pot evita erori periculoase de medicație. Dacă sunt utilizate incorect, avantajele de siguranță ale BCMA pot fi complet negate.
Practicile neadecvate includ administrarea medicamentelor înainte de utilizarea scaner-ului de coduri de bare, scanarea codurilor de bare ale pacientului dintr-o listă de etichete aflate într-un clasor în loc de a scana brățara de identificare de pe mâna pacientului și prepararea medicamentelor pentru mai mulți pacienți în același timp.
Circumstanțele care pot induce personalul la recurgerea la asemenea soluții provizionale și alte practici nesigure includ:
■ sistemul este configurat în așa mod că nu este compatibil cu fluxul de lucru clinic sigur;
■ personalul nu înțelege cum un sistem BCMA poate îmbunătăți siguranța pacientului;
■ dispozitivele și sistemele care sunt dificil de utilizat, funcționează în mod neconfiabil sau nu sunt bine conservate.
Maximizarea beneficiilor de siguranță ale BCMA pretinde minimizarea circumstanțelor care pot conduce la o utilizare incorectă. Pentru aceasta, reflexionați cu atenție la implementarea sistemului, verificați că personalul a înțeles importanța realizării fluxului de lucru în pași multipli corect, și întrețineți sistemul pentru ca toate dispozitivele și sistemele componente să funcționeze corect.

9. Defectele în rețelele de dispozitive medicale pot conduce la îngrijiri întârziate sau nepotrivite
Lipsa atenției în cele mai bune practici pentru implementarea dispozitivelor medicale în rețea și sisteme de informații poate conduce la transferul de date incorecte sau incomplete, și alte erori de comunicare a datelor. Aceste erori pot întârzia diagnosticul sau tratamentul ori provoca un diagnostic eronat, care afectează siguranța pacientului.
Exemplele includ:
■ rezultatele de laborator se expediază dintr-un sistem de informații de laborator (LIS) către registrul electronic de sănătate (EHR) cu ranguri de referință însă fără valori de laborator, ceea ce conduce la o întârziere în diagnosticare și tratamentul pacientului;
■ s-a retrimis numai informația parțială de la un ventilator către monitorul fiziologic al pacientului care a fost conectat în rețea, ceea ce a provocat o întârziere în îngrijirea pacientului și posibilitatea producerii unei daune semnificative acestuia;
■ datele de la un monitor fetal nu sunt vizualizate corect în stația de lucru a asistentei medicale, ceea ce a creat posibilitatea unui răspuns întârziat la o schimbare critică a stării pacientului.

10. Adoptarea lentă a conectorilor de alimentare enterală mai siguri lasă pacienții expuși riscului
Tuburile de alimentare enterală se pot conecta în mod neavizat la liniile de pacienți destinate altor scopuri, uneori cu consecințe mortale.
Într-un incident mortal, s-a administrat nutriție enterală plămânilor unui pacient atunci când tubul de alimentare s-a conectat incorect cu un cateter de aspirație de ventilator. La altul, nutriția s-a administrat prin intermediul unei căi intravenoase direct în torentul sanguinic al unei femei gravide provocând decesul femeii și al fetusului.
Astfel de incidente, este adevărat, sunt rare. Însă conexiunile incorecte de tuburi enterice cu potențial de a cauza o daună severă au loc, și nu chiar rar (și este probabil să nu fie denunțate).
Proiectul unui conector disponibil recent, bazat pe standarde pentru sistemele de alimentare enterale, cunoscut pentru numele său de marcă înregistrată ENFit, poate ajuta la prevenirea acestor conexiuni periculoase. Acești noi conectori enterali se ajustează între ei, însă nu cu alte tipuri de conectori. Până la această dată, instalațiile de sănătate au fost lente în adoptarea dispozitivelor enterale cu conectori ENFit, în principal datorită preocupărilor asupra disponibilității componentelor noilor conectori.
Această situație însă s-a îmbunătățit, și acum este posibilă o tranziție de succes. ECRI Institute și alte organizații recomandă ca furnizorii de îngrijiri de sănătate în toată lumea să realizeze tranziția la dispozitive enterale cu conectori ENFit cât mai repede posibil.

10 PROBLEME MAJORE PENTRU TEHNOLOGIA MEDICALĂ ÎN ANUL 2019
(publicat octombrie 2018)
Pentru ECRI Institute, cibersecuritatea se află din nou în capul listei privind amenințările la adresa siguranței pacientului în anul 2019. Investigatorii afirmă că sunt preocupați pentru vulnerabilitățile de software care pot permite hackerilor sau ciberdelicvenților obținerea accesului la distanță neautorizat la sistemele medicale și dispozitivele TI în rețea din spitale întrerumpând operațiunile, făcând dificilă prestarea îngrijirilor, punând în risc siguranța informațiilor și inclusiv provocând daune pacienților.
Cu atâtea spitale executând software moștenit, în rețea cu dispozitive medicale vulnerabile, securitatea nu se mai poate trata doar cu amenzi mari pentru neîndeplinirea legii sau pentru rușinea violării datelor publicate, ci a devenit o problemă critică.
Top 10 amenințări tehnologice pentru siguranța pacientului în anul 2019
1. Hackerii pot exploata accesul la distanță neautorizat la sisteme, întrerumpând prestarea îngrijirilor;
2. Neadecvata spălare a saltelelor poate genera depozitarea fluidelor corporale periculoase pentru pacient;
3. Compresele, feșile, pansamentele și alte materiale chirurgicale care sunt abandonate hazardului, persistă ca o complicație chirurgicală în ciuda numărării manuale;
4. Alarmele respiratorii necalibrate pun pacienții în risc de leziune cerebrală hipoxică sau moarte;
5. Neadecvata dezinfecție a endoscoapelor flexibile poate conduce la infecții ale pacienților;
6. Confundarea ratei de doză cu rata de flux poate conduce la erori de medicație în utilizarea pompelor de infuziune;
7. Personalizarea incorectă a ajustărilor alarmei monitorului fiziologic poate conduce la pierderea alarmelor;
8. Riscul de leziuni datorită așezării de monitoare și alte aparate sau dispozitive pe suporturi aflate deasupra capului patului pacientului;
9. Lichidul de spălare care se filtrează către componentele electrice poate cauza daune aparatului sau dispozitivului și incendii;
10. Sistemele și practicile defectuoase de încărcarte a bateriilor pot afecta funcționarea normală a dispozitivelor.

Chestionar de evaluare a siguranței pacienților în cabinetele de consultații de medicină primară (AHRQ – MOSPS)

Medical Office Survey on Patient Safety Culture (MOSPS) a fost proiectat de profesioniștii AHRQ pentru furnizorii de servicii ambulatorii de medicină și personal ne-sanitar care lucrează în cadrul acestora cu intenția de a se putea utiliza pe patru direcții:
a. Ca un instrument de diagnoză pentru evaluarea stadiului culturii siguranței pacientului într-o clinică medicală (cabinet medical);
b. Ca o intervenție pentru sensibilizarea personalului asupra problemelor de siguranța pacientului;
c. Ca un mecanism pentru evaluarea impactului inițiativelor de îmbunătățire a siguranței pacientului;
d. Ca o formă de urmărire a schimbărilor în cultura siguranței de-a lungul timpului.
Chestionarul MOSPS a fost prezentat în premieră de AHRQ în martie 2009 și este caracterizat de următoarele aspecte:
 Este orientat spre identificarea culturii pacientului într-un mediu de lucru în echipă;
 Este proiectat pentru colectarea opiniei atât a profesioniștilor sanitari cât și ne-sanitari;
 Conține cele mai importante dimensiuni care conformează construcția unei culturi a siguranței pacientului într-o organizație medico sanitară de caracter ambulatoriu cu aspecte importante ale calității îngrijirilor de sănătate.
În mod normal implementarea acestui chestionar în sistemul sanitar românesc ar trebui să parcurgă câteva etape obligatorii oricărui chestionar importat:
 Traducerea chestionarului în limba română de către specialiști bilingvi, româno-englezi;
 Evaluarea gramaticală, lingvistică și semantică prin intermediul unor sesiuni informative „debriefing session” ale investigatorilor și profesioniștilor locali (analiza de legibilitate);
 Acceptabilitatea și viabilitatea chestionarului (dezbătute atât local cât și cu specialiștii care l-au elaborat inițial);
 Analiza validității conținutului (este aplicabil doar personalului sanitar sau și celui ne-sanitar, cum îl facem aplicabil, ce modificăm, ce adăugăm, la ce renunțăm) pentru sistemul sanitar local – adaptarea chestionarului;
 Evaluarea proprietăților psihometrice, validitatea construcției, fiabilitatea și consistența internă (se realizează un pilotaj în diverse arii ambulatorii, pe categorii de personal).
Așa cum este prezentat în format .pdf mai jos, acest chestionar reprezintă doar o traducere brută a celui existent pe site-ul AHRQ. Am constatat că gradele profesionale sunt oarecum diferite în Statele Unite față de ceea ce există la noi, motiv pentru care le-am tradus fără a face o adaptare neapărat validă la noi. Și structura ambulatoriilor diferă.
Parcurgând chestionarul am ajuns la concluzia că în America fie nu există SIUI, fie al lor nu cade niciodată. Pe de altă parte îmi rezultă din chestionar că, chiar dacă SIUI-ul lor ar cădea, medicii nu ar fi obligați să achite rețetele eliberate cu bani din propriul buzunar, așa cum se face la noi.
Tot din traducerile celor două chestionare AHRQ (unul l-am postat în urmă cu ceva timp și este aplicabil spitalelor) și din ceea ce am vizionat pe Facebook zilele trecute îmi rezultă că în afara granițelor României, asociațiile de pacienți nu participă la acreditarea unităților sanitare nicăieri în lume. Personal cred cu tărie că nu poți fi servit normal și nediscriminatoriu dacă pretinzi un serviciu de la cineva amenințându-l cu un bici sau o evaluare (este un conflict de interese aici) și mai cred că un pacient nu este neapărat cunoscător al problemelor medico-sanitare sau de astrofizică și teorie a probabilităților ori de management al calității serviciilor de sănătate doar pentru faptul că are calitatea de pacient. Nu știu ce ar spune specialiștii de la Joint Commission International despre această modalitate de acreditare ori de la Comisia Europeană și nu văd cum ar fi recompensați financiar membrii asociațiilor de pacienți pentru participarea la acreditare. Să plătești specialiștii care te evaluează este una și să plătești clienții care te evaluează pentru ca să cumpere de la tine sau ca element de presiune se numește mită. Puteți vedea conținutul chestionarului MOSPS al AHRQ accesând link-ul de mai jos:

Chestionarul MOSPS

Global Trigger Tool

EROARE vs. DAUNĂ
Obiectivul general al îmbunătățirii siguranței pacientului în cadrul îngrijirilor de sănătate este reducerea leziunilor și daunelor produse pacientului, ceea ce pune în evidență importanța faptului de a distinge între erori și daune.
Dacă detectarea și analiza erorilor sunt importante pentru înțelegerea aspectelor favorabile eșecurilor sistemelor de prestare a îngrijirilor de sănătate și pentru proiectarea strategiilor de prevenire și reducere a acestor eșecuri, trebuie acordată și o importanță specială cuantificării daunelor reale suferite de pacient.
Erorile medicale sunt eșecuri ale proceselor de îngrijiri și, deși au potențial de a fi dăunătoare, numeroase rapoarte au demonstrat că de foarte multe ori nu sunt în legătură cu leziunile suferite de pacient.
Datorită faptului că evenimentele de daună sunt rezultate clinice clare, este în mod deosebit probabil să implice clinicienii și administratorii într-o revizuire exhaustivă a factorilor de sistem care au condus la evenimentul advers, evenimentul fiind chiar dauna, cu o centrare clară pe îmbunătățirea rezultatelor la pacient.
Concentrându-se pe evenimentele pe care în mod real le experimentează pacienții, un spital poate începe să sprijine o cultură a siguranței care trece de la culpa individuală a erorilor la reproiectarea integrală a sistemului în vederea reducerii suferinței pacientului.
Pentru a aborda nevoia clară de a cuantifica rezultatele adverse la pacient, instrumentul IHI, Global Trigger Tool se centrează pe identificarea daunelor sau leziunilor pacientului.
COMISIUNE versus OMISIUNE
Instrumentul Global Trigger IHI include și se concentrează doar asupra evenimentele adverse legate de furnizarea activă de îngrijire (comitere) și exclude, pe cât posibil, problemele legate de îngrijirea substandardizată sau de calitate inferioară (omiterea).
Deși evenimentele adverse cauzate de omisiuni în tratamentele bazate pe dovezi se produc frecvent și ar trebui să fie obiectul focalizării eforturilor de îmbunătățire a calității, ele nu fac obiectul măsurării cu ajutorul instrumentului Global Trigger Tool.
De exemplu, un pacient care nu a fost tratat corespunzător pentru hipertensiune arterială și care a suferit ulterior un accident vascular cerebral a avut parte cu siguranță de o catastrofă medicală legată de o îngrijire precară, dar nu este considerat că a suferit un eveniment advers folosind definiția instrumentului Global Trigger IHI, „leziune fizică ne-intențională, care rezultă total sau parțial din îngrijirile acordate, care au necesitat controale, tratament și spitalizare adiționale sau care au derivat în moartea pacientului”.
Cu toate acestea, un pacient căruia i s-au administrat anticoagulante și a suferit ulterior un accident vascular cerebral dintr-o sângerare intra-cerebrală ar fi considerat că a suferit un eveniment advers conform IHI Global Trigger Tool, deoarece utilizarea anticoagulantului (comitere) a provocat evenimentul. În timpul revizuirilor, pot fi observate acte de omisiune și pot fi notate ca atare însă ele vor fi menționate altor echipe de analiză ca fiind oportunități de îmbunătățire.
Global Trigger Tool este o metodă simplă care ne permite efectuarea unor revizuiri retrospective ale unui număr limitat de cazuri clinice selecționate la întâmplare căutând „triggers” (declanșatoare, … …
Puteți continua lectura accesând link-ul de mai jos:
Global Trigger Tools
Gravitatea discrepanțelor (NCC MERP)

INSTRUMENTE de ÎMBUNĂTĂȚIRE a SIGURANȚEI PACIENTULUI

Instrumentele de îmbunătățire a siguranței pacientului pot fi organizate în cinci categorii:
1. Instrumente pentru îmbunătățirea globală a siguranței pacientului;
2. Instrumente pentru evaluarea situației și contextului;
3. Instrumente pentru managementul proactiv al riscurilor;
4. Instrumente pentru managementul reactiv al riscurilor;
5. Liste de verificare (checklists)

1.0 Instrumente pentru îmbunătățirea globală a siguranței pacientului:
a) Harta proceselor tip IDEF (Integration Definition for Function Modelling);
b) Proiectarea tabloului de comandă integral (Balanced ScoreCard – BSC);
c) Metodologia DAIME (Documented – Approved – Implemented – Monitored –
Evaluated);
d) Benchmarking-ul funcțional;
e) One Page Project Manager (OPPM);
f) Strategia multimodală (bundle care).

a) Harta proceselor tip IDEF (Integration Definition for Function Modelling)
În 1966, Avedis Donadebian a sistematizat evaluarea calității asistențiale în analiza structurii, procesului și rezultatului marcând evoluția conceptuală și metodologică în domeniul asistenței medico sanitare. Harta proceselor descrie procesele care au loc într-o organizație sanitară. Metodologia IDEF ajută la integrarea mai…………….
Continuarea accesând link-ul de mai jos:
Instrumente de îmbunătățire a Siguranței Pacientului

Merită precizat faptul că pentru un management semiautomat al marii majorități a acestor instrumente, pentru calcul factorial, calcule statistice, grafice precum și pentru crearea de statistici utile, absolut necesară este aplicația MINITAB care a ajuns la varianta 18. Prețul unei licențe individuale este de aproximativ 1922 de EURO iar prețul pentru trecerea de la o versiune mai veche de MINITAB la ultima versiune – MINITAB 18 este de aproximativ 1080 de EURO. Vă asigur că merită. Exista si varianta gratuită de probă pentru o luna, descarcabila de pe site-ul
http://www.minitab.com  sau
https://www.minitab.com/fr-fr/ sau
https://www.minitab.com/es-mx/products/minitab/ sau……..

SIGURANȚA PACIENTULUI CU PROBLEME PSIHICE

1. CADRUL CONCEPTUAL
INTRODUCERE
De ce pacienții cu probleme de sănătate mintală? Pentru că:
■ Utilizatorii serviciilor de psihiatrie, în special cei care se află în situația de psihopatologie acută, sunt vulnerabili față de un număr mare de riscuri potențiale. Aceste riscuri pot avea originea în propria conduită, comportamentul altor pacienți și în chiar procedurile și îngrijirile furnizate. Reducerea capacităților cognitive, volitive și de introspecție duce la o creștere și mai mare a vulnerabilității față de riscuri pomenite mai înainte.
■ În mediul psihiatric există o mai mare variabilitate a practicilor asistențiale față de alte sectoare medicale, multe proceduri complexe și fragmentare.
■ Mulți pacienți psihiatrici sunt internați și suferă intervenții medicale dincolo de voința și acordul lor, această situație reflectându-se în multe cazuri, printr-o aparentă (deși justificată) restrângere a drepturilor. Unii pacienți nu îndeplinesc în mod adecvat tratamentele prescrise, încearcă să abandoneze unitatea medicală, prezintă comportamente suicide sau heteroagresivitate. Contenția mecanică, frecventă în acest mediu, este o practică cu multe riscuri pentru pacient și complicații.
■ În psihiatrie, ca și în alte sectoare medicale, erorile apărute sunt legate de mediul asistențial motiv pentru care trebuie trecut de la modelul centrat pe depurarea personală a responsabilității și neglijența individuală la evaluarea și reevaluarea organizației în întregul său, și implementarea îmbunătățirilor tot pe întregul ansamblu al acesteia.

TAXONOMIA
Cultura managementului și analizei riscurilor devine complicată dacă nu există o taxonomie…
Continuarea lecturii accesând link-ul de mai jos:
Siguranța pacientului cu afecțiuni psihiatrice

Comparație între trei modele de calitate: EFQM, ISO și JCAHO (organizații sanitare)

A. Ce model să alegem pentru organizația noastră sanitară?
Modelele actuale de management care se aplică în organizațiile sanitare sunt influențate de dezvoltarea în a doua jumătate a secolului trecut de Total Quality Management (TQM) sau managementul calității totale.
În 1989, apare prima adaptare la îngrijirile medicale a unui TQM sub denumirea de Continuos Quality Improvement de Berwick.
La ora actuală nu există un unic model de management al calității cu aplicare în sectorul sanitar.
B. Modelele de managementul calității: de la autorizare la excelență trecând prin acreditare și certificare.
În secolul trecut, pentru asigurarea calității în organizațiile sanitare, au apărut diverse concepte: autorizare, certificare, acreditare și excelență.
Orice firmă, serviciu sau organizație, înainte de a începe să funcționeze trebuie să obțină o autorizație (de caracter obligatoriu), de acord cu normele care reglementează funcționarea sa.
Prin certificare se emite un document prin care se legitimează sistemul de asigurare a calității unei organizații, demonstrând că îndeplinește normele și exigențele corespunzătoare activității pe care o desfășoară.
Acreditarea este un proces extern, independent, cu standarde publice, care stabilește o recunoaștere având, în general, trei nivele: minim, optim și excelent. La fel, atunci când cumpărăm o mașină, punem întrebări despre caracteristicile tehnice ale autovehiculului.
Unde se nasc aceste modele?
În 1947 s-a înființat la Geneva ISO, al cărei obiectiv era asigurarea și garanția sistemelor de calitate ale organizațiilor, prin intermediul elaborării așanumitelor norme sau standarde ISO.
JCAHO a fost înființată în anul 1951, prin fuziunea între Colegiul Chirurgilor Americani, Colegiul Medicilor Americani, Asociația Americană a Spitalelor și Asociația Medicală Canadiană. Este o organizație independentă care își dedică activitatea îmbunătățirii calității îngrijirilor sanitare în organizațiile sanitare.
EFQM a fost creată în anul 1988 de către mari firme europene (KLM, Nestle, Bull, British Telecom, Volkswagen) pentru ridicarea calității proprii față de firmele competitoare japoneze și americane. Pentru aceasta, de la începutul funcționării a promovat un model TQM care este recompensat cu Premiul European de Calitate din anul 1991.
Ce îmi asigură cele trei modele?
Modelele de management al calității au în comun mai multe aspecte: au fost create pentru îmbunătățirea rezultatelor organizațiilor, impulsează îmbunătățirea continuă prin intermediul aplicării ciclului PDCA1 (plan, do, check, action).
Se află în legătură cu calitatea (la diferite niveluri, cu diferite semnificații ale conceptelor), este nevoie de implicarea conducerii/managementului, sunt orientate către client și pot fi utilizate de către organizații ca instrumente cu dublu scop:
– realizarea unei autoevaluări (analiza situației care permite cunoașterea stării de fapt și stabilirea unor planuri de îmbunătățire);
– aplicarea unei evaluări externe (acces la la premii și recunoaștere).
Cum este structurat fiecare model

– EFQM –
Premiul de Excelenta EFQM nu reprezinta un standard, ci mai degraba un reper de evaluare si un cadru de management (Dahlgaard-Park,2008).Se bazează pe satisfacția clienților și a angajaților iar impactul în societate se obține prin intermediul leadership-ului care impulsează politica și strategia. Persoanele din organizație, alianțele și resursele și procesele sunt focusate către obținerea excelenței rezultatelor organizației. Se bazează pe 9 criterii, care la rândul lor se divid în subcriterii, ce pot fi utilizate pentru evaluarea progresului unei organizații către excelență.
In present, este cel mai utilizat model organizational în Europa si sta la baza vastei majoritati a Premiilor Calitatii nationale si regionale, inclusiv a Premiului Român al Calitatii J.M. Juran.
Modelul European de Excelenta este un instrument practic care poate fi utilizat într-o varietate de moduri:
– Ca instrument pentru auto-evaluare
– Ca modalitate de benchmarking cu alte organizatii
– Pentru a identifica zonele de îmbunatatire continua si a coordona diversele initiative in acest domeniu
– Ca baza pentru un vocabular comun si ca mod de gandire
– Ca structura pentru sistemul de management al organizatiei
Modelul de Excelenta al EFQM este un cadru non-prescriptiv bazat pe 9 criterii. Cinci din aceste criterii fac referire la „ Factori Determinanti” si patru la ‘Rezultate’. Criteriile cu privire la “Factori Determinanti” evalueaza activitatile intreprinse in scopul atingerii “Rezultatelor”. ‘Rezultatele’ sunt cauzate de “Factori Determinanti”, iar “Factorii Determinanti” sunt imbunatatiti continuu pe baza feedback-ului de la ‘Rezultate’.
Modelul admite abordari variate pentru obtinerea de rezultate excelente sub toate aspectele si se bazeaza pe urmatoarea premiza:
– Ledership-ul companiei pune bazele Politicii si Strategiei, iar acestea sunt implementate prin Oameni, Parteneriate/Alianțe si Resurse si Procese, în scopul obtinerii de Rezultate Excelente, atât în domeniile performantelor cheie, cât si cu privire la Clienti, Personal si Impactul asupra Societatii.
La baza Modelului de Excelenta stau Conceptele Fundamentale ale Excelentei:
– Orientarea catre Rezultate
Excelenta înseamna obtinerea de rezultate care încânta toate partile interesate ale organizatiei.
– Orientarea catre Client
Excelenta înseamna creare de valoare sustenabila pentru clienti.
– Leadership si Perseverenta
Excelenta înseamna leadership vizionar, charismatic si perseverent
– Management bazat pe Procese si Date
Excelenta înseamna gestionarea organizatiei cu ajutorul unui set de sisteme, procese si date interdependente si relationate.
– Implicarea si Dezvoltarea Personalului
Excelenta înseamna maximizarea contributiei angajatilor prin implicarea si dezvoltarea lor.
– Invatare, Inovare si Îmbunatatire continua.
Excelenta înseamna punerea în discutie a situatiei existente si punerea în practica a schimbarii prin învatare, inovare si valorificarea oportunitatilor de îmbunatatire.
– Dezvoltarea Parteneriatelor/Alianțelor
Excelenta înseamna dezvoltarea si mentinerea parteneriatelor care aduc valoare adaugata .
– Responsabilitate Sociala
Excelenta înseamna trecerea dincolo de cerintele minime legale de operare a organizației si efortul de a întelege si de a raspunde la asteptarile partilor interesate din societate.
Criteriile modelului EFQM
A. Criteriile agent (ceea ce organizație face)
1. Leadership
2. Politica și strategia;
3. Personalul;
4.Alianțele și resursele;
5. Procesele.
B. Criteriile rezultat (ceea ce organizația obține)
6. Rezultate pentru client;
7. Rezultate pentru persoane;
8. Rezultate pentru societate;
9. Rezultate cheie.
Pantallazo-1
– JCAHO –
Joint Commission on Accreditation of Healthcare Organizations, a fost creată inițial ca JCAH (Joint Commssion on Acreditation of Hospitals), în 1951, pe baza unui acord între asociațiile profesionale sanitare (ACS, ACP și AMA) și Asociația Americană a Spitalelor (AHA). Schema sa inițială și folozofia erau asemănătoare ISO:
– determinarea unor standarde de origine profesională pentru autoreglarea voluntară. Numai că în loc de crea standarde pentru ambitul industrial le-au creat pentru ambitul spitalicesc, în loc de a vorbi de norme, vorbesc de standarde și în loc de certificare se vorbește de acreditare. Deasemenea se urmărește ca și în cazul ISO o focalizare externă având ca rezultat acreditarea, care trebuie renovată periodic, respectiv o dată la trei ani moment în care, de regulă, JCAHO realizează și o revizuire a standardelor sale.
Alte schimbări care s-au produs în propriile standarde care se îmbogățesc contiunuu, trecând de la a fi pur structurale la a include deasemenea indicatori de proces și rezultat, sunt acelea că în același timp se urmărește ca procesul de acreditare să fie un ajutor pentru îmbunătățirea continuă și nu doar un proces de recunoaștere externă. În anii 60 a pierdut de facto caracterul voluntar pe care îl are în țara în care s-a creat, devenind obligatorie acreditarea pentru instituțiile care prestează servicii de îngrijire medicală a pacienților din rețelele MEDICAD și MEDICARE, cele două mari companii de asigurări de sănătate publice care există în Statele Unite ale Americii. O caracteristică interesantă a standardelor Joint Commission este faptul că acestea sunt foarte bine detaliate de către organizație pentru a putea fi înțelese bine de către orice instituție sanitară care dorește să se conformeze acestora (Ediția 2010, cu peste 230 de standarde este explicitată pe parcursul a aproape 270 de pagini), lucru care nu se observă la standardele ANMCS care, de regulă, sunt doar enunțate succint și sec. Dificultatea aplicării standardelor Joint Commission în alte țări constă în faptul că acestea au fost create pentru sistemul de sănătate nord american cu particularitățile sale. Cele internaționale însă sunt deschise adaptării la specificul oricărui sistem sanitar și deasemenea fuziunii cu alte sisteme de calitate (ISO, EFQM, etc.). JACHO recomandă implementarea în paralel a altor sisteme de calitate cum ar fi, spre exemplu, ISO acolo unde acestea se pretează.
Acreditarea se bazează pe un proces de evaluare externă independent și imparțial, cu standarde profesionale internaționale specifice sistemului sanitar, bazată pe așazisul „peer review” sau arbitraj și care are nevoie de o evaluare continuu (la fiecare trei ani) și o actualizare/punere la zi regulară introducând teme inovatoare și/sau eliminând teme care nu mai sunt de actualitate.
Standardele sunt centrate pe două zone:
– Funcțiuni centrate pe pacient;
– Funcțiuni ale organizației.
Pentru fiecare din aceste standarde (obiective) se definesc criterii și cerințe care trebuiesc îndeplinite. La terminarea procesului de evaluare JCAHO informează și recomandă zone de îmbunătățire. Modelul de acreditare sanitară al JCAHO acreditează numai centre sanitare în întregul lor, nu servicii.
Funcțiuni pe care este centrat modelul JCAHO:
A. Funcțiuni centrate pe pacient:
1. Acces și continuitate;
2. Drepturile pacientului și familiei;
3. Evaluarea pacientului;
4. Asistența acordată pacientului;
5. Educația pacientului.
B. Funcțiunile organizației:
6. Managementul și îmbunătățirea calității asistențiale;
7. Prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței sanitare;
8. Leadership
9. Mediu și siguranță;
10. Resurse umane: formare, cuantificare, evaluare.
11. Managementul informației.
JACHO
– ISO –
Normele ISO sunt structurate pe 8 puncte:
1. Obiectivul și domeniul de aplicare;
2. Standardele de referință;
3. Termeni și definiții;
4. Sistemul de management al calității;
5. Responsabilitatea managementului;
6. Managementul resurselor;
7. Realizarea produsului;
8. Măsurare/evaluare, analiză și îmbunătățire.
Figure-1-Deming-cycle-in-the-process-of-quality-management-system-improvement-Source
Ce diferențe sunt între cele trei modele?
Modelul EFQM este un model de TQM încă de la crearea sa, care s-a dezvoltat pentru a materializa principiile de excelență.
Standardul ISO 9000 este un standard dezvoltat de ISO care pretinde asigurarea sistemelor de calitate ale organizațiilor (ISO 9000 poate fi parte a modelului de excelență EFQM).
Modelul JCAHO de TQM s-a dezvoltat exclusiv pentru evaluarea organizațiilor sanitare.
Primele două sunt aplicabile oricărei organizații deși modelul EFQM este ceva mai complet.
Dacă la ora actuală cele 3 modele au aceeași filozofie care pornește de la modelul TQM, standardul ISO are aspecte care îl diferențiază. ISO trebuie să enunțe cerințe verificabile de o terță parte în timp ce modelul EFQM apelează la o metodă pentru măsurarea gradului de progres/avans al unei organizații (obține un punctaj care permite evidențierea evoluției organizației și permite compararea acesteia cu altele).
Modelul EFQM ia în considerare în desfășurarea sa toate părțile interesate (clienții, proprietarii, aliații/colaboratorii, furnizorii, persoanele, societatea) în timp ce ISO se centrează mai mult pe client, deși după ultimile revizii apare termenul de „părți interesate” și aici.
Modelul JCAHO este un sistem de acreditare specific organizațiilor sanitare, drept pentru care standardele sunt centrate pe pacient și cuprind aspectele principale ale practicii clinice și ale organizației.
Care dintre modele are o acoperire mai mare?
Modelul EFQM este un model flexibil și are cea mai mare acoperire dintre cele trei.
Ce recunoaștere oferă fiecare?
– JCAHO oferă o acreditare;
– Standardul ISO oferă o certificare;
– Modelul EFQM oferă un premiu de excelență.
Ce inconveniente are fiecare model?
Dificultatea principală pentru implementarea modelului JCAHO în țara noastră este că standardele JCAHO sunt stabilite pentru sistemul sanitar din SUA. Pune mai puțin accent pe rezultate și nu are nevoie de audituri interne. Acreditează unitatea sanitară în întregul său și nu poate fi aplicată pe secții și servicii devenind în multe cazuri o povară pentru unitățile sanitare.
Problema cea mai importantă a modelului EFQM este că la aplicarea sa necesită o revizuire exhaustivă a organizației, cu un limbaj excesiv specializat drept pentru care autoevaluarea poate fi percepută nu doar complexă dar inclusiv dezordonată și confuză.
Principala caracteristică a ISO este că servește pentru a demonstra terților calitatea sistemului nostru cu avantajele comerciale corespunzătoare pe care aceasta le are.
Ce model alegem?
Alegerea corectă ar fi modelul EFQM, fiind mai complet, neprescriptiv, cu amplă centrare pe satisfacția tuturor grupurilor de interes, pentru determinarea punctelor tari și a zonelor de îmbunătățire, autoevaluarea internă și, în consecință, implicarea tuturor agenților în această angajare pe calitate.
Deși modelul EFQM nu este dedicat în mod expres instituțiilor sanitare el devine din ce în ce mai utilizat de către acestea. În Spania Centro Flamenco de Calidad Asistencial promovează calitatea asistențială prin intermediul modelului EFQM având deja recunoașterea ISQua și aplicare la nivel internațional. În Ungaria, peste 30% din serviciile sanitare au decis agregarea la activitățile lor a autoevaluării prin metoda EFQM. În Italia mai multe unități sanitare au implantat proiecte de standardizare bazate pe EFQM. În Luxemburg Ministerul Sănătății lucrează din 2006 utilizând modelul EFQM în relația sa cu Asociația Asigurărilor Sanitare (UCM). Modelul EFQM este utilizat preponderent în Spania, Portugalia, Olanda și și țările din Scandinavia.

PREVENIREA ERORILOR DE CONEXIUNE A CATETERELOR ȘI TUBURILOR

Una dintre cele „Nouă soluții pentru siguranța pacientului” lansate de OMS ÎN 2 mai 2007 cu scopul reducerii tributului de daune legate de îngrijirile de sănătate este „Prevenirea erorilor de conexiune a cateterelor și tuburilor”. Deși au trecut mai bine de 11 ani de la eveniment, cele mai multe recomandări sunt încă de actualitate.

TERMENI
Cateter:
• instrument tubular flexibil;
• se introduce într-o cavitate sau organ gol;
• drenează lichide, efectuează spălături, introduce substanțe medicamentoase, alimentează prin intermediul enterostomiei, efectuează biopsii prin aspirație, realizează tratamentul stenozelor vasculare, etc.
Tub:
• structură cilindrică goală;
• în general deschisă la ambele extreme.
Eroare:
• faptul de a nu duce la capăt o acțiune prevăzută după cum se pretindea sau de a aplica un plan incorect;
• erorile se pot manifesta atunci când se face ceva eronat (eroare de comitere) sau când se face ceva incomplet (eroare prin omisiune);
• poate apare atât în faza de planificare cât și în cea de execuție.

CAUZE SAU FACTORI CARE CONTRIBUIE
Tuburile și cateterele sunt instrumente fundamentale pentru prestarea îngrijirilor cotidiene de sănătate în ceea ce privește administrarea de lichide și medicamente pacienților. Modul în care au fost proiectate aceste dispozitive poate permite conectarea neprevăzută a seringilor și tuburilor greșite și ulterior, administrarea lichidelor sau medicamentelor pe calea nedorită, și în final eronată. Această eroare poate avea loc datorită faptului că multiplele dispozitive utilizate pentru diferite căi de administrare pot fi conectate între ele. Cea mai bună soluție în acest caz este introducerea caracteristicilor de proiectare care să evite conexiunile incorecte și să permită utilizatorului luarea celei mai potrivite măsuri. Alte cauze sau factori care contribuie pot fi:
• conectorii Luer. Utilizați într-o mare diversitate de aplicații medicale pentru conectarea dispozitivelor, incluzând administrarea lichidelor (pe calea intestinală, intravasculară, spinală sau epidurală) și insuflarea gazelor (în catetere cu balon, manșon endotraheal și dispozitive automate de măsurare a tensiunii arteriale), s-a descoperit că permit conexiunea de tuburi și catetere diferite din punctul de vedere al funcționalității.
• uzul de rutină al tuburilor și cateterelor în scopuri pentru care nu au fost proiectate. Aceasta include uzul tuburilor de extensie/prelungitoarelor (IV) pentru epidurale, irigare, drenaj și căi centrale sau pentru extinderea sondelor de alimentare intestinale.
• poziționarea tuburilor diferite din punct de vedere funcțional utilizate în îngrijirile acordate pacientului, unul alături de celălalt. De exemplu, uzul unei sonde de alimentație intestinală alături de un tub intravenos central.
• mișcarea/derivarea pacientului dintr-un mediu sau serviciu în altul.
• oboseala personalului asociată cu munca în ture consecutive.

RELEVANȚA ERORILOR
Conexiunea incorectă a tuburilor și cateterelor poate avea ca rezultat erori de medicație prin căi de administrare greșite și leziuni grave sau moartea pacientului. Aceasta include căi de administrare greșite de aerosoli. Dacă aceste erori sunt în cea mai mare parte evitabile și foarte des poate fi împiedicată apariția lor, multiplele denunțuri de leziuni și moarte a pacientului din cauza acestor erori de medicație prin calea de administrare greșită indică faptul că se produc cu frecvență relativă. Aceste erori:
• provoacă în 100% din pacienți o deteriorare fizică în diverse grade;
• cresc durata spitalizării cu 1-2 zile în 91,7% din cazuri;
• reprezintă una din cele mai mari cauze ale îngrijirilor adiționale acordate pacienților;
• se puteau evita în 74% din cazuri.

STATISTICI
În Statele Unite ale Americii, în bazele de date cu evenimente adverse de la Joint Commission sunt nouă denunțuri de cazuri de conexiune incorectă a tuburilor (mai 2006) care au implicat șapte adulți și doi copii sub un an, având ca rezultat opt decese și un caz de pierdere permanentă a unei funcțiuni. S-au denunțat incidente similare și altor agenții cum ar fi Institutul ECRI, Administrația Alimentelor și Drogurilor din Statele Unite ale Americii, Institutul pentru Uzul Sigur al Medicamentelor (ISMP) și Farmacopea Statelor Unite (USP). Datele provenite de la aceste grupuri arată că erorile de conexiune a cateterelor au loc cu o frecvență semnificativă și că într-o serie de ocazii au consecințe mortale. Categoriile de catetere și tuburi cel mai des implicate în cazurile denunțate la Joint Commission sunt:
• catetere venoase centrale;
• catetere IV periferice;
• sonde de alimentare nasogastrică;
• sonde gastrostome endoscopice percutane;
• catetere de dializă peritoneală;
• tuburi de insuflare automată cu manșon pentru traheotomie;
• tuburi de insuflare automată cu manșon pentru tensiune arterială
Exemplele includ conexiuni incorecte specifice în legătură cu o sondă de alimentare intestinală conectată la un cateter IV (patru cazuri), un tub de insuflare pentru tensiunea arterială conectat la un cateter IV (două cazuri) și o injecție de lichid intravenos într-un tub de insuflare cu manșon de traheotomie (un caz).
În Regatul Unit, în perioada 2001-2004 s-au evidențiat trei denunțuri de moarte iar în perioada 1997-2004 patru denunțuri de daune sau aproape deces după erori prin calea greșită în administrarea intravenoasă de medicamente orale și aliment în forme lichide. O revizie a Sistemului Național de Denunțuri și Învățare din Regatul Unit a identificat 32 de incidente denunțate în care s-au administrat medicamente lichide orale prin calea intravenoasă, șapte incidente în care s-au administrat medicamente epidurale prin calea intravenoasă și șase incidente în care s-au administrat medicamente de uz intravenos pe calea epidurală din 1 ianuarie 2005 până în 31 mai 2006.

MĂSURI SUGERATE DE OMS
Prin intermediul măsurilor preventive, multe din ele simple și economice se pot elimina erorile de administrare pe calea greșită în mod efectiv:
I. Asigurarea organizațiilor de îngrijiri de sănătate cu sisteme și proceduri implementate care:
• pun în vedere personalului neclinic, pacienților și aparținătorilor precum și sublinierea faptului că niciodată nu trebuie să conecteze și nici deconecteze dispozitive. Întotdeauna trebuie solicitat ajutorul personalului clinic;
• solicită etichetarea cateterelor de risc înalt (ex., arteriale, epidurale, intratecale). Pentru aceste aplicații trebuie evitată utilizarea cateterelor cu porturi de injectare;
• pretind ca profesioniștii să urmărească toate liniile de la origine până la portul de conectare, pentru a verifica acuplările, înainte de a face orice conexiune sau reconexiune sau administrare de medicamente, soluții sau alte produse;
• includ un proces standardizat de conciliere de linii ca parte a comunicării de transfer. Aceasta trebuie să implice reverificarea conexiunilor de tuburi și urmărirea tuturor tuburilor și cateterelor pacientului până la origini atunci când pacientul sosește într-un nou mediu sau serviciu și pe timpul schimbării turelor personalului;
• interzic utilizarea seringilor de conexiune Luer standard pentru administrarea medicamentelor orale sau alimentelor prin sondă;
• prevăd probe de acceptare și evaluare de risc (modul de probă a eșecurilor și analiza efectelor, etc.) pentru identificarea potențialului de conexiuni incorecte la cumpărarea de noi catetere și tuburi.
II. Incorporarea unei instruiri asupra pericolelor de conectare defectuoasă a tuburilor și dispozitivelor în cadrul orientării și dezvoltării profesionale permanente a medicilor și lucrătorilor din sănătate;
III. Promovarea cumpărării de tuburi și catetere care sunt proiectate pentru îmbunătățirea siguranței și evitarea conexiunilor incorecte cu alte dispozitive și tuburi.

EXPECTATIVE
A. Trebuiesc create bariere fizice (exemplu, incompatibilitate prin proiectare) pentru eliminarea posibilității de interconexiune, în măsura posibilului, între tuburi și catetere diferite funcțional;
B. Etichetarea specifică a porturilor dispozitivelor se face cu intenția de a evita conexiunea tuburilor intravenoase cu manșoane sau baloane de catetere;
C. Deasemenea s-a propus uzul pompelor de infuziune diferite și dedicate unor aplicații specifice, cum ar fi infuziunile epidurale;
D. Uzul exclusiv de seringi orale/intestinale pentru administrarea de medicamente orale/prin sondă și evitarea utilizării adaptatoarelor și racordurilor cu trei căi sunt parte a diferitelor propuneri în proiect realizate de Agenția Națională pentru Siguranța Pacientului din Regatul Unit pentru prevenirea erorilor de uz al căilor greșite;
E. S-a recomandat o strategie de prevenire combinată cu realizarea evaluărilor de risc pentru identificarea riscurilor existente de conexiuni incorecte, încurajând fabricanții să proiecteze catetere și tuburi în așa fel încât să fie imposibilă cnectarea fizică a acestora (incompatibilitate prin proiectare), achiziționarea de echipamente a căror proiectare să facă imposibilă conexiunea greșită și implementarea de norme care să minimizeze episoadele de conexiune incorectă;
F. Codificarea tuburilor și conexiunilor cu ajutorul culorilor ar trebui să se standardizeze. Corpul de standardizare european a studiat codificarea tuburilor și conectorilor cu culori în anumite aplicații și recomandă alternative de explorare a conectorilor Luer în aplicații selecționate;
G. Este oportună stabilirea unor standarde bazate în industrie și proiectele de inginerie a tuburilor și cateterelor medicale specifice pentru determinate organe sau determinate nevoi care să nu se poată conecta între ele.
Transcrierea erorilor legate de catetere și tuburi (Ishikawa)

SIGURANTA PACIENTULUI ÎN AMBULATORII

I. PREAMBUL
Trecând peste faptul că majoritatea îngrijirilor medicale au loc în mediul ambulatoriu, eforturile realizate în ultimii 15 ani pentru îmbunătățirea siguranței pacientului s-au concentrat pe activitățile care au loc în spitale. 12 din primele 16 Obiective Naționale privind Siguranța Pacientului ale Joint Commission nu se considerau aplicabile pacienților din ambulatoriu. Este clar că în mediul spitalicesc erorile sunt mai vizibile iar resursele necesare investigării problemelor de siguranță și implementării soluțiilor sunt mai mari.
Însă, ce se întâmplă după ce pacientul abandonează spitalul și merge acasă? În Statele Unite ale Americii pentru fiecare pacient care s-a internat într-un spital, 28 de pacienți au participat la consultații și investigații medicale în zone din afara spitalelor (Green LA, Fryer GE, Yawn BP et al. The ecology of medical care revisited. N Eng J Med 2001; 344: 2021-2025). Tot în SUA pentru fiecare 35 de milioane de externați din spitale, 900 de milioane de pacienți vizitează ambulatoriile în fiecare an. (National Center for Health Statistics. FastStats A to Z (date 2010) at http://www.cdc.gov/nchs/fastats). Până în 2005, numai 10% din studiile publicate privind siguranța pacientului, se refereau la pacientul ambulatoriu (Gandhi TK, Lee TH. Patient safety beyond the hospital. N Eng J Med September 2010; 363 (11): 1001-1003). Se pare însă că și în ambulatoriu se petrec lucruri nu tocmai agreabile care privesc siguranța pacientului:
• 52% din plățile realizate pentru malpraxis în SUA pentru anul 2009 corespund evenimentelor din ambulatoriu. În 2/3 din cazuri pacienții au rămas cu un anumit grad de discapacitate sau au decedat (Bishop TF, Ryan AM, Casalino LP. Paid malpractice claims for adverse events in inpatient and outpatient settings. JAMA 2011; 305: 2427-2431); …..
Continuă lectura accesând documentul de mai jos în format .pdf descărcabil:

SP în ambulatoriu

PROTOCOL DE PREVENIRE A ULCERELOR DE PRESIUNE (UDP)

JUSTIFICARE – Organizația Mondială a Sănătății, în informarea asupra stării de sănătate în lume din 2010, scoate în evidență promovarea și protecția sănătății ca aspecte esențiale pentru bunăstarea individului și pentru a obține o dezvoltare socio-economică sustenabilă (The world health report: health systems financing: the path to universal coverage, 2010). Având în vedere această premiză și frecvența ulcerelor de presiune (UDP) este necesară elaborarea strategiilor care să favorizeze prevenirea acestora. Ulcerele de presiune sunt evenimente adverse care au loc frecvent în instituțiile spitalicești și care alterează calitatea vieții pacienților și aparținătorilor acestora, generează o mai mare necesitate de îngrijiri de sănătate, costuri elevate ale asistenței sanitare datorită prelungirii duratei internării și tratamentului adițional și, în plus, dă impresia deteriorării calității actului de îngrijire a sănătății prestat de instituție. Ulcerele de presiune pot fi prevenite prin intermediul îngrijirilor adecvate și, în particular, prin intermediul proiectării și aplicării unei liste de verificare (checklist) și a unui protocol de acțiune adaptat.

1.0 SCOP
Scopul principal al protocolului îl constituie diminuarea apariției ulcerelor de presiune și a consecințelor acestora pentru pacienții spitalizați.
Obiective specifice:…
Puteți continua lectura accesând link-ul de mai jos (format .pdf descărcabil).
Protocol prevenire ESCARE
Triptic UPP

MEDICAMENTE CU NUME SAU ASPECT ASEMĂNĂTOARE

Pentru că în ultimul timp am observat pe „www.siguranța pacientului.wordpress.com” un interes crescut pentru tema „Siguranța medicamentelor de risc înalt” vă propun expunerea unei teme conexe, abordate în urmă cu destul timp de OMS în colaborare cu Joint Commission și Joint Commission International ca una din soluții la problemele privind siguranța pacienților și anume „Medicamente cu nume sau aspect asemănătoare”.

Existența numelor confuze de medicamente este una din cauzele cele mai comune pentru erorile de medicație în întreaga lume (Lambert BL et al. Similarity as a risk factor in drug-name confusion errors. Medical Care, 1999, 37(12):1214–1225.). Cu zeci de mii de medicamente existente la ora actuală pe piață, potențialul de erori provocate de numele confuze ale medicamentelor este unul foarte important. Acesta include denumirile comune și speciale (mărci înregistrate sau nume comerciale). Multe medicamente au aspect și nume asemănătoare cu alte medicamente. Contribuie cu această confuzie la caligrafia ilizibilă, cunoașterea incompletă a numelor medicamentelor, produsele noi lansate pe piață, ambalajele sau etichetele similare, utilizarea clinică similară, concentrațiile similare, formele de dozificare, frecvența administrării, lipsa recunoașterii din partea fabricanților și organismelor de reglementare a potențialului de eroare și lipsa realizării unor evaluări riguroase de risc, atât în cazul denumirilor comune a mărcilor înregistrate, prealabil aprobării numelor pentru noile produse farmaceutice (McCoy LK. Look-alike, sound-alike drugs review: include look-alike packaging as an additional safety check. Joint Commission Journal on Quality and Patient Safety, 2005, 31(1):47–53).
În 2004, numai în Statele Unite ale Americii, au apărut mai mult de 33.000 denumiri de mărci registrate și 8.000 denumiri comune (Drug name confusion: preventing medication errors. FDA Consumer Magazine, July–August 2005, 39(4). http://www.fda.gov/fdac/features/2005/405_confusion.html.), iar pe piața canadiană au apărut aprox. 24.000 produse medicale terapeutice (Look-alike and sound-alike drug names—a step forward. Hospital News, January 2004. http://ismp-canada.org/down-load/HNews0401.pdf ). Institutul pentru Uzul Sigur al Medicamentelor (ISMP) a publicat un listing de opt pagini cu perechi de nume de medicamente care efectiv se văd implicate în erorile de medicație (ISMP’s list of confused drug names. Huntingdon Valley, PA, Institute for Safe Medication Practices, 1 April 2005 (http://www.ismp.org/Tools/confuseddrugnames.pdf, accessed 11 June 2006)). Există mult mai multe combinații care au aspect și nume asemănătoare (LASA- look alike, sound alike) care ar putea avea ca rezultat erori de medicație. În Tabelul nr. 1 sunt incluse câteva exemple de perechi de nume care au fost confundate în mai multe țări din întreaga lume.
Tabelul nr. 1
Med - perechi de nume
Grupul de Experți în Denumirile Internaționale de la Organizația Mondială a Sănătății lucrează pentru a determina denumirile comune internaționale pentru substanțele farmaceutice medicinale, pentru acceptarea lor în întreaga lume. Totuși, numele mărcilor sunt determinate de sponsorul de produs și, de cele mai multe ori, diferă destul de la o țară la alta. Unele medicamente, dacă se comercializează sub aceeași marcă sau una care pare asemănătoare, pot să conțină ingrediente active diferite în țări distincte. Și mai mult, același medicament comercializat de mai multe organizații poate avea mai mult de o marcă.
Mărcile, deasemenea denumite nume comerciale sau nume fantezia, sunt aprobate de un organism de reglementare cum ar fi, de exemplu Administrația de Alimente și Droguri în SUA sau Grupul de Revizuire a Numelor Fantezia (INRG) / Comitetul pentru Evaluarea Produselor Medicinale (CPMP) în Uniunea Europeană. În ultimii ani, pe timpul procesului de denumire, autoritățile au evaluat potențialul de confundare a unui nume cu alte medicamente, între alte criterii. Deasemenea fabricanții de medicamente au început să incorporeze metode de evaluare informatică și probe ale medicilor în procesul de dezvoltare a unei mărci. Cu toate acestea, continuă să se aprobe denumiri noi similare altora deja existente și, continuă să se producă erori de medicație. În plus, au apărut multe probleme cu perechile de nume de medicamente într-o țară care reprezintă o problemă similară ce ține de cealaltă parte. De exemplu, medicamentele Losec (omeprazol) și Lasix (furosemida) sunt o chestiune problematică în toată lumea. Este nevoie de mai multe investigații pentru a dezvolta cele mai bune metode în vederea asigurării că noile mărci și denumiri comune nu se vor confunda. În plus, organismele de reglementare din întreaga lume și industria farmaceutică mondială trebuie să se centreze mai mult pe chestiunile de siguranță asociate cu medicamentele.
Potențialul în creștere de erori de medicație prin medicamente cu nume și aspect asemănătoare s-a evidențiat în Alerta de Evenimente Santinelă a Comisiei Comune (Look-alike, sound-alike drug names. Sentinel Event Alert, Issue 19, May 2001. Joint Commission.http://www.jointcommission.org/SentinelEvents/SentinelEventAlert/sea_19.htm) în Statele Unite ale Americii și s-a incorporat Obiectivelor naționale pentru siguranța pacientului ale Comisiei Comune (2006 National Patient Safety Goals. Oakbrook Terrace, IL, The Joint Commission, 2006 (http://www.jointcommission.org/PatientSafety/NationalPatientSafetyGoals/06_npsg_cah.htm?print=yes, accessed 11 June 2006). Recomandările se centrează pe asigurarea lizibilității rețetelor, prin intermediul îmbunătățirii caligrafiei și imprimării, sau utilizării ordinelor preimprimate ori rețetelor electronice. Pretinzând ca ordinele de medicamente și rețete să includă atât marca cât și denumirea comună, forma de dozificare, concentrația, instruțiunile și indicațiile de utilizare poate rezulta util pentru diferențierea medicamentelor cu aspect și denumire asemănătoare. Pretinderea lecturii posterioare și aclararea ordinelor orale precum și îmbunătățirea comunicării cu pacienții sunt alte forme importante pentru reducerea potențialului de eroare (Davis NM, Cohen MR, Teplitsky B. Look-alike and sound-alike drug names: the problem and the solution. Hospital Pharmacy, 1992, 27:95–98, 102–105, 108–110). Alte recomandări dirijate către minimizarea confuziei denumirilor include realizarea de analize periodice a numelor de produse noi, separarea fizică a medicamentelor cu aspect și nume asemănătoare în toate ariile de depozitare, includerea atât a mărcii cât și a denumirii comune în ordinele de medicamente pentru oferirea redundanței, și utilizarea mărimilor de litere amestecate (majuscule cu minuscule) la scriere (de exemplu DOPamina în comparație cu DoBUTamina) pentru a sublinia/accentua diferențele între numele medicamentelor (Filik R et al. Drug name confusion. Evaluating the effectiveness of capital (« Tall Man ») letters using eye movement data. Social Science & Medicine, 2004, 59:2597–2601). Deasemenea se recomandă pregătirea și educarea profesioniștilor din sănătate asupra medicamentelor cu aspect și nume asemănătoare și riscul important de de erori de medicație, deoarece educația nepotrivită a profesioniștilor din sănătate poate fi un factor contributiv la eșecul în soluționarea acestei probleme. Încorporând măsuri ca acestea, organizațiile sanitare pot diminua în mare măsură riscul de erori de medicație pentru acest tip de medicamente.
Dacă multe erori de medicație au loc în spitale, problema este cel puțin la fel de gravă în medicina ambulatorie în care este nevoie de același grad de rigoare în implementare a strategiilor de reducere a riscurilor.

Măsuri de luat în considerare:
1. Garantarea că organizațiile din sănătate identifică și administrează activ riscurile asociate medicamentelor cu aspect și nume asemănătoare:
a. Revizuirea anuală a acestui tip de medicamente în cadrul organizației;
b. Implementarea protocoalelor clinice care:
– minimizează utilizarea ordinelor verbale și telefonice;
– subliniază necesitatea de a citi cu atenție eticheta de fiecare dată când se accesează un medicament și din nou înainte de administrarea acestuia, în loc de a se încrede în recunoașterea vizuală, localizarea fizică și alte orientări mai puțin specifice;
– accentuarea necesității verificării scopului medicamentului în ordinele și etichetele medicamentelor și înainte de administrarea acestuia, verificarea faptului că există un diagnostic activ care să coincidă cu scopul sau indicația;
– includerea atât a denumirii comune cât și a mărcii medicamentului în ordinele și etichetele medicamentelor, cu denumirea comună apropiată mărcii și cu litere mari.
c. Elaborarea strategiilor pentru evitarea confuziei sau interpretării incorecte cauzată de rețete sau ordine de medicamente ilizibile, incluzând pe cele care:
– necesită imprimarea numelor și dozelor medicamentului;
– subliniază diferențele de nume de medicamente utilizând metode precum amestecarea majusculelor cu minuscule.
d. Depozitarea medicamentelor problematice în locuri separate sau în ordine ne alfabetică, de exemplu pe număr de ambalaj/vas, în rafturi sau în dispozitive de eliberare automatică;
e. Utilizarea tehnicilor cum ar fi îngroșarea literelor și culori diferite pentru reducerea confuziei asociate cu uzul de nume LASA ( look alike, sound alike) pe etichete, vase de depozitare și rafturi, ecrane de calculator, dispozitive de eliberare automatică și registre de administrare a medicamentelor;
f. Elaborarea de strategii pentru implicarea pacienților și însoțitorilor/îngrijitorilor acestora în reducerea riscurilor prin:
– înmânarea informației scrise despre medicamente pacienților și îngrijitorilor, incluzând indicațiile medicamentelor, denumirea comună și marca, și posibilele efecte secundare ale medicamentelor;
– elaborarea strategiilor pentru includerea pacienților cu tulburări de vedere, diferențe lingvistice și cunoștințe limitate despre îngrijiri medicale;
– prevederea revizuirii medicamentelor eliberate de către farmacist, împreună cu pacientul, pentru a confirma indicațiile și aspectul așteptat, în special la eliberarea unui medicament despre care se cunoaște că are un nume problematic.
g. Garantarea îndeplinirii tuturor pașilor procesului de administrare a medicamentelor de către persoane calificate și competente.
2. Încorporarea educației despre medicamente cu potențial de a avea aspect sau nume asemănătoare în planul de studii, orientare și dezvoltare profesională permanentă pentru profesioniștii din domeniul sănătății;
3. Garantarea faptului că organizațiile responsabile de achiziția medicamentelor:
a. Încorporează considerațiile privind acest tip de medicamente în criteriile de care țin cont și probele utilizatorului în procesul de achiziție a unui medicament nou;
b. Țin cont permanent de faptul că o unică marcă poate fi asociată cu diferite medicamente în diverse țări.
4. Apărarea creșterii centrării pe siguranța pacientului la numirea medicamentelor și eliminarea numelor sau aspectelor asemănătoare prin intermediul participării în organismele de reglementare, de standardizare și consiliere în domeniu, atât naționale cât și internaționale;
5. Colaborarea cu agențiile și industriile internaționale pentru implementarea:
a. O convenție internațională pentru denumirea medicamentelor;
b. O evaluare a numelor medicamentelor existente pentru a evita posibile confuzii de nume la un medicament nou, prealabil aprobării denumirii acestuia;
c. Standardizarea sufixelor (de exemplu medicamente de eliberare prelungită);
d. Strategii pentru concentrarea eforturilor pe medicamentele recent prezentate.

Statele membre care au planificată utilizarea tehnologiilor cum ar fi intrarea ordinelor/comenzilor medicale computerizate (CPOE), coduri de bare sau dispozitive de eliberare automatică pentru minimizarea erorilor de medicație trebuie să recunoască riscurile asociate cu CPOE. Între acestea sunt incluse mărimea limitată a câmpurilor, care dă ca rezultat trunchierea numelor sau câmpuri de introducere a datelor cu „autocompletare”. Trebuiesc studiate posibilitatea includerii definițiilor de sufixe în sistemele CPOE și incorporarea alertelor de nume în aceleași sisteme CPOE.

Participarea pacientului și familiei sale:
– Consilierea, instruirea și sensibilizarea pacienților, familiilor și îngrijitorilor acestora asupra problemelor potențiale legate de medicamentele cu aspect sau nume asemănătoare și asupra modalităților de evitare, de exemplu, cum să citească cuvintele cu majuscule și minuscule de pe etichete.;
– Încurajarea pacienților, familiilor și îngrijitorilor acestora pentru a învăța denumirea comună ca identificator de bază al medicamentelor utilizate;
– Instruirea pacienților asupra modului de alertare a îngrijitorilor întotdeauna atunci când un medicament pare că variază în orice formă față de modul în care, în general, este administrat;
– Alertarea pacienților despre problema medicamentelor cu aspect și nume asemănătoare atunci când aceștia obțin medicamentele prin Internet;
– Încurajarea pacienților în uzul farmaciilor din comunitatea proprie (locale) ca sursă de informații despre medicamentele cu aspect sau denumire asemănătoare, despre alte surse de erori de medicație și despre cum să le evite.
Bariere potențiale:
– producerea și comercializarea continuă de medicamente cu aspect și nume asemănătoare;
– preferințele personale ale celor care rețetează și lipsa de dispoziție pentru a respecta un formular limitat;
– complexitatea campaniei de educare, necesară pentru a informa pacienții și medicilor;
– costuri legate de prezentarea aplicațiilor tehnologice pentru prescrierea medicamentelor;
– amplă variație a reglementărilor de farmacie/farmaceutice între țări;
– bariere idiomatice între profesioniștii din sănătate de naționalități diferite, în special atunci când profesează în afara țării de origine, într-un loc în care se vorbește o limbă diferită de cea maternă;
– lipsa resurselor pentru implementarea suportului tehnologic cum este CPOE;
– expansiunea uzului de ambalaje specifice care caracterizează marca în cadrul industriei;
– creșterea dezvoltării produselor de multiple concentrații combinate cu sufixe descriptive comune;
– lipsa unei metode standard de utilizare a combinațiilor de litere majuscule cu minuscule;
– uzul sistematic al mărcilor în loc de denumiri comune;
– presiuni la nivelul comercializării asupra organizațiilor farmaceutice pentru a utiliza mărcile;
– reticența autorităților și profesioniștilor din sănătate față de îndemnurile la utilizarea denumirilor comune ale medicamentelor;
– preocuparea față de faptul că, dacă se promovează uzul denumirilor comune, pacienții pot obține medicamente de calitate inferioară la substituirea produselor de marcă cu medicamente generice, care frecvent se comercializează sub denumiri comune;
– insuficientă investigare general acceptată, date și justificare economică referitoare la analizele cost – beneficiu sau rentabilitatea investiției (RSI- return on investment) pentru implementarea acestor recomandări.
Posibile consecințe:
– necesitatea percepută de creștere a costurilor de producție care, ulterior se transferă pacienților și instituțiilor;
– promovarea utilizării mărcii, se centrează pe strategiile de reducere a riscurilor în loc de prevenirea riscurilor prin intermediul utilizării denumirilor comune.
Management și uz medicație
Managementul și utilizarea medicației

SIGURANȚA PACIENTULUI ÎN URGENȚE

Prezentăm mai jos, în format .pdf și format .jpeg un afiș util UPU/CPU (mărime A3)

UPU siguranță pacient0

UPU siguranță pacient

PREVENIREA CĂDERILOR

Afiș prevenirea căderilor în format .pdf și .jpeg

Afiș căderi0

Afiș căderi0

 

MĂSURAREA CULTURII SIGURANȚEI

Evaluarea culturii siguranței se face de regulă cu ajutorul chestionarelor de autoevaluare. Analiza chestionarelor sau instrumentelor utilizate pentru evaluarea culturii siguranței permite identificarea unor dimensiuni și elemente comune ale siguranței care se evaluează cu ajutorul acestora.

În mod gradual, organizațiile au recunoscut că evaluarea culturii siguranței este un instrument util care contribuie la îmbunătățirea siguranței pacienților. În anul 2003, o informare publicată de Național Quality Forum din Statele Unite ale Americii, afirmă că, „cultura siguranței este prima dintre bunele practici ale organizațiilor de sănătate pentru îmbunătățirea siguranței pacientului” și se propune furnizarea rezultatelor analizelor personalului și utilizarea acestora pentru definirea intervențiilor care să îmbunătățească siguranța pacienților.

S-au utilizat diferite instrumente pentru măsurarea culturii siguranței însă la nivel internațional ies în evidență două chestionare calificate drept cele mai performante pentru măsurarea culturii siguranței: Safety Attitude Questionary (SAQ) și Hospital Survey on Patient Safety Culture (HSPSC).

Chestionarul Safety Attitude Questionary de origine nord americană este utilizat în special în aviația comercială însă pentru contextul ariei sănătății a suferit câteva adaptări fiind utilizat în unitățile ATI, în serviciile de chirurgie și inclusiv în serviciile de medicină ambulatorie așa cum a fost implementat în 2007 de Modak și colaboratorii. Chestionarul SAQ original constă din 60 de itemi și măsoară șase dimensiuni ale siguranței. Diferitele versiuni reduc numărul de itemi și dimensiuni.

Celălalt chestionar a fost dezvoltat în Statele Unite ale Americi, ca țară avansată în domeniul siguranței pacientului, unde s-a standardizat ca instrument pentru evaluarea culturii siguranței de uz public și gratuit începând cu anul 2004, ancheta „Hospital Survey on Patient Safety Culture (HSPSC)” a Agency for Healthcare Research and Quality (AHRQ) demonstrând a fi foarte eficientă în ceea ce privește adeziunea reportanților, astfel că de când a apărut în 2004 până la ultimul raport din 2012, au participat 1128 de spitale americane.

Acest instrument contează cu 42 de întrebări asociate la 12 dimensiuni ale culturii siguranței pacientului, o secțiune orientată către unele aspecte sociodemografice și antecedente profesionale, antecedente de pregătire (capacitate) și evaluare, prezintă o întrebare referitoare la percepția generală a siguranței în zona de lucru, alta specifică raportării de evenimente adverse în ultimul an și un răspuns deschis de comentarii și sugestii. Adițional la sondaj, AHRQ dispune de un instrument pentru obținerea rezultatelor, o bază de date unde se permite raportarea și realizarea comparațiilor cu cele 1128 de entități care raportează existând posibilitatea anticipării tendințelor viitoare în domeniul siguranței.

Trecând peste extinsa utilizare anuală în Statele Unite ale Americii, acest chestionar, de multe ori adaptat specific, a fost adoptat de foarte multe țări europene și din America Latină. Chestionarul AHRQ se centrează pe siguranța pacienților, calitatea îngrijirilor de sănătate și este un model care permite evaluarea, monitorizarea și compararea internă dar și externă și, în plus, favorizează analizarea tendințelor pe timpul evaluărilor. Mai mentionam faptul ca, pentru a deveni fiabil acest chestionar, nu este suficient ca a fost tradus in limba romana. El trebuie adaptat, pilotat si validat in circumstantele si caracteristicile sistemului sanitar de la noi.

Prezentăm mai jos CHESTIONARUL HSPCS, în limba română și în format .pdf

Chestionarul AHRQ

POLITICA INSTITUȚIONALĂ ȘI SIGURANȚA PACIENTULUI

Obiectivul: dezvoltarea unei politici instituționale și a unei culturi a siguranței pacientului care să abordeze integrat îngrijirile acordate pacientului, celei de a doua și celei de a treia victime ca urmare a ocurenței unui eveniment advers, să stabilească un mediu sigur pentru pacient, familia sa și lucrătorii sanitari în interiorul organizației, să contribuie la implementarea unor bariere de siguranță eficiente, să definească criterii comune pentru analiza evenimentelor adverse și să consolideze o cultură instituțională proactivă de prevenire și raportare de incidente asigurând astfel învățarea și difuzarea lecțiilor de siguranță atât în rândul personalului cât și al pacienților. Cum se realizează? Vom vedea și înțelege la final.
Cultura siguranței : se definește ca un complex de valori și norme comune ale indivizilor din aceeași organizație și implică un model mental împărtășit care poziționează siguranța ca un obiectiv comun urmărit, de modul că indivizii și organizația sunt angajați în programele de siguranța pacientului. Cultura siguranței implică factori umani, tehnici, organizatorici și culturali. Această cultură a siguranței s-a maturizat, în mod special, în anumite medii cum ar fi industria energiei nucleare, aviației și controlului aerian.
În domeniul sănătății diferitele instrumente calitative și cantitative (chestionarele privind cultura siguranței pacientului ale Agency for Healthcare Research and Quality (AHRQ), Patient Safety Climate in Healthcare (PSCHO), Modified Stanford Instrument (MSI)) între altele au încercat să măsoare cultura siguranței în organizații, recunoscându-se azi că metodele calitative o reflectă cel mai bine în relație cu metoda psicometrică.
Bazele acestei culturi se cimentează în două teorii:
A. Teoria identității sociale – individul se străduiește să-și îmbunătățească autostima prin intermediul identificării cu un grup. Organizația trebuie să genereze intervenții în materie de siguranță și să potențeze crearea de rețele sigure pentru a include în ele indivizii. Deasemenea trebuie să promoveze antrenamentul profesioniștilor și echipelor.
B. Teoria autocategorizării – individul se identifică cu diferite grupuri (microculturi) și renegociază în mod constant propria sa identitate. Organizația trebuie să promoveze fortificarea pozitivă, recompensa muncii în domeniul siguranței, publicitatea programelor care favorizează siguranța și trebuie să întărească autostima acelora care lucrează la dezvoltarea ei, evitând posibilele consecințe negative derivate din barierele implementării culturii siguranței.
Absența culturii siguranței poate implica transformarea unor comportamente de risc în norme curente și de aceea este crucială încurajarea practicilor sigure din organizație, evaluând în mod continuat consecințele. Aceasta permite reevaluarea obișnuințelor înțelese ca „normale” și ridicarea problemei standardizării practicilor precum și dezvoltarea ghidurilor consensuate de practici clinice cu sprijinul evidenței științifice. Această standardizare a practicilor permite unificarea criteriilor și acțiunilor din unitățile sanitare. Profesioniștii experimentați au de obicei comportamente bazate pe puternice convingeri care uneori intră în conflict cu standardizarea: un foarte bun exemplu este implementarea checklist-ului chirurgical elaborat de OMS care a întâmpinat și întâmpină rezistență inclusiv în țara noastră. Trecând peste eforturile de implementare, oricum incompletă, s-au evidențiat următoarele bariere: privirea implementării ca o impoziție, senzația duplicității sarcinilor, lipsa adaptării optime a checklist-ului la nevoile locale, pudoare și senzația ridicolului. În plus, în anumite unități se dă mai multă importanță înregistrărilor decât îndeplinirii, oferindu-se date eronate.
Dezvoltarea culturii siguranței și învățării din erori pornind de la realizări și eșecuri în implementarea determinatelor practici sigure este fundamentală pentru a reuși un echilibru între standardizare și respectul autonomiei profesionale.
După National Patient Safety Agency for England and Wales (NPSA) sunt trei caracteristici necesare ale culturii siguranței în organizațiile sanitare:
1. Deschisă – se asumă eșecul de sistem ca origine a accidentelor;
2. Justă – nu se impun măsuri punitive;
3. De învățare – interpretează incidentele ca posibilități / oportunități de îmbunătățire.
Schimbarea culturii siguranței într-o organizație este întotdeauna un obiectiv dificil de realizat și există diferite forme de potențare incluzând: evaluarea situației inițiale, formarea echipelor, favorizarea leadership-ului, stabilirea auditurilor de siguranță sau utilizarea sistemelor de raportare și analiză a incidentelor critice.
Incidentul și învățarea din erori : un incident, după OMS , în cadrul său conceptual al clasificării internaționale privind siguranța pacientului din 2009, este orice eveniment sau împrejurare care dăunează sau poate dăuna în mod ne necesar un pacient; operativ se utilizează definiția de incident sau incident critic prin circumstanța care poate rezulta într-o daună ne necesară pacientului, lăsând definiția de eveniment advers incidentului din care rezultă o daună pacientului incluzând boala, leziunea, suferința, incapacitatea și că aceasta poate fi fizică, socială sau psihologică și definiția evenimentului santinelă prin evenimentul nelegat de istoria naturală a bolii, care produce leziunea fizică sau psihologică gravă, care cauzează dauna permanentă sau moartea pacientului.
Față de un incident, modelul tradițional de învățare se baza pe individual, în care un individ detectează, analizează, corectează și învață dintr-o eroare într-un cerc individual ce evită în majoritatea cazurilor ca individul respectiv să repete aceeași eroare, această modalitate de învățare numindu-se „single loop” sau cerc simplu, și neextinzându-se dincolo de același individ. Noul tip de învățare sau „double loop” = cerc dublu implică comunicarea incidentului organizației pentru ca aceasta să-l analizeze, să învețe din el și să schimbe condițiile sistemice care au condus la apariția acestuia. Studiile desfășurate în 2004 (Tucker și Edmonson) au revelat faptul că în organizațiile sanitare, în mod obișnuit 93 % din învățare din erori este individuală și numai 7 % din învățarea din erori este colectivă.
Când se vorbește de învățarea colectivă și corectarea factorilor latenți (caracteristicile sistemului și/sau pacientului care pot contribui la producerea unui eveniment advers) se aplică metodologia elaborată de James Reason în anul 1990 și modificată posterior de Vincent, numită „modelul cașcavalului elvețian pentru siguranța pacientului”.
patient-safety-16-728
După acesta, față de multiplele riscuri existente în practica clinică cotidiană și apariția reală a unui eveniment advers, există o serie de straturi de siguranță care ne protejează (straturi protectoare sau felii de cașcaval) și împiedică ocurența unei erori umane, cea care în mod obișnuit se denumește „eroare activă”. Straturile protectoare nu sunt perfecte, ele prezentând defecte (găurile din feliile de cașcaval) denumite factori latenți, care odată aliniați, favorizează apariția evenimentelor adverse.
Astfel, realizarea unei analize de incident o facem separând fiecare strat de siguranță (individ, sarcină de muncă, echipa umană, locul de muncă, etc.) pentru a întâlni eventualele soluții, aplica îmbunătățirile la problemele întâlnite, obiectivul final fiind schimbarea către o cultură modernă a siguranței pacientului în care în loc să întrebăm „cine a comis eroarea” întrebăm „de ce s-a comis eroarea”, schimbăm atitudinea de tăcere față de ceilalți datorată fricii de pedeapsă, și ajungem la o cultură a învățării colective, care ne conduce la învățare și soluții sistematice, atacând factorii latenți în cadrul analizei incidentului.
Până nu demult majoritatea eforturilor de îmbunătățire a siguranței pacientului se centrau pe teme specifice cum ar fi reducerea erorilor de medicație, problemele cu echipamentele, diminuarea infecțiilor asociate îngrijirilor medicale. Pentru ca aceste eforturi să se generalizeze este vitală implantarea unei culturi a siguranței din întreaga instituție, din întreaga organizație. Aceasta presupune în plus un proces de învățare colectivă, prin împărtășirtea experienței, respingând sentimentul de vinovăție și adoptând o abordare nouă, centrată pe sistem și nu pe individ. Modelul Reason expus anterior a atins o mare acceptare iar erorile umane, văzute prin prisma acestui model, sunt considerate consecințe și nu cauze.
Importanța factorului uman: Rolul exercitat de comportamentul uman atât în generarea cât și în rezoluția incidentelor, și în plus influențarea directă a culturii siguranței și mediului de lucru prin acest comportament, sunt aspecte de luat în calcul la abordarea strategiilor de învățare și implementare a măsurilor de îmbunătățire. Studiul factorului uman înglobează toți factorii mediului de lucru, organizației și caracteristicile umane și individuale care influențează comportamentul în muncă și afectează sănătatea și siguranța. Se înțelege factorul uman în forma sa individuală, adică în relație directă cu subiectul aflat în contact direct cu pacientul ori în forma sa colectivă care cuprinde relațiile ce se stabilesc în cadrul echipei umane care tratează pacientul. Pe durata managementului crizelor ca paradigmă a necesității unei munci în echipă cu randament înalt, anumite instrumente au demonstrat evidența în îmbunătățirea rezultatelor muncii în echipă și în consecință îmbunătățirea rezultatului sigur în îngrijirile medicale.
În anii ”90 s-a introdus conceptul de managementul resurselor în crizele de anestezie (ACRM) care abordează factorii umani în sectorul chirurgical. Aceste eforturi au subliniat beneficiile strategiilor de analiză și de intervenție specifice atât individuale cât și în cadrul echipei de sănătate. Pe măsură ce conceptul s-a extins în diferite ambituri și specialități s-a trecut la denumirea simplificată de managementul resurselor în criză (CRM). Metodologia instrumentelor pentru managementul crizelor sau CRM oferă o strategie divizată în 15 puncte care pretinde structurarea resurselor pentru aplicarea înainte de declanșarea crizei sau chiar pe durata desfășurării acesteia. Acest instrument include elemente materiale și umane ca o cheie pentru siguranță și atribuie persoanelor atitudini și abilități, recunoscând totodată limitările existente. Prezentăm mai jos cele 15 puncte:
1. cunoaște mediul de lucru;
2. anticipează și planifică;
3. cere ajutor din timp;
4. exercită conducerea și urmarea liderului;
5. distribuie sarcina de muncă;
6. mobilizează toate resursele disponibile;
7. comunică în mod efectiv;
8. utilizează toată informația disponibilă;
9. previno și gestionează erorile de fixare;
10. efectuează checklist-uri încrucișate ori duble;
11. utilizează sprijinuri cognitive;
12. reevaluează în mod repetat;
13. folosește lucrul bun în echipă;
14. centrează-ți atenția în mod înțelept;
15. determină prioritățile în mod dinamic.
Aceste 15 puncte se pot grupa în trei mari obiective după cum se arată mai jos:
A. Conștiența situației:
– Cunoaște mediul de lucru;
– Anticipează și planifică;
– Utilizează toată informația disponibilă;
– Previno și gestionează erorile de fixare;
– Efectuează verificări încrucișate (dublu checklist).
B. Managementul sarcinilor și luarea deciziilor:
– Cere ajutor din timp;
– Mobilizează toate resursele disponibile;
– Utilizează suporturi cognitive (sprijin/ajutor);
– Reevaluează periodic;
– Repartizează atenția în mod judicios;
– Stabilește prioritățile în mod dinamic.
C. Lucrul în echipă:
– Condu și lasă-te dirijat;
– Distribuie sarcina de muncă;
– Comunică în mod eficace;
– Fă un lucru în echipă (coordonează și/sau sprijină pe ceilalți).
Schimbarea: Schimbarea culturii siguranței în organizațiile sanitare este o provocare complexă și se realizează prin evitarea îndoctrinării și a rețetelor conductuale. Nu trebuie să i se spună profesionistului ce anume trebuie să facă ci acesta trebuie implicat în schimbare prin intermediul învățării experiențiale. Pentru acest motiv utilizarea incidentelor reale colectate pornind de la un sistem de notificare a incidentelor are o valoare semnificativă pentru această învățare, în special când această experiență este dată într-un mediu apropiat, real și identificat de profesionist ca propriu activității sale. În acest proces profesionistul este protagonist. Pașii necesari pentru schimbare includ diagnosticul inițial al situației, identificarea motivațiilor și a actorilor care pot permite sau împiedica schimbarea, resursele disponibile necesare și în sfârșit consecințele la care pot conduce acestea. Această schimbare a culturii siguranței implică un proces gradual în care importantă este superarea anumitelor etape. Modelul lui Moore este bazat pe ciclul de adoptare a tehnologiei în care este ilustrat abisul existent între primii adoptanți ai produsului tehnologic inovator (entuziaștii și innovatorii) și majoritatea timpurie (pragmaticii). După Moore, penetrarea acestei inovații în fiecare grup este baza pentru succesul în următorul. Abisul la care se referă poate fi depășit dacă se construiește suficient impuls, la modul că innovația se transformă în standard: este punctul în care mișcarea devine imparabilă. Schimbarea culturii siguranței prin intermediul sistemelor de notificare a evenimentelor adverse poate fi considerată o innovație disruptivă și discontinuă prin innovarea presupusă în mediile profesionale: o schimbare semnificativă de paradigmă în comportament, motivul pentru care este posibil să fie aplicată această teorie.
FAZELE PROCESULUI SCHIMBĂRII. ADAPTAREA MODELULUI MOORE
Moore model
Realizarea obiectivelor: În concluzie: cum realizăm obiectivele? Prin:
A)  Stabilirea unui mediu sanitar sigur și centrat pe pacient care să garanteze respectul drepturilor pacientului incluzând o comunicare francă și o cerere de scuze în urma unui eveniment advers;
B)  Includerea în politica de siguranță a instituției de referințe privind planurile de acțiune referitoare la a doua și a treia victimă;
C)  Stabilirea unei forme de argumentare consensuate privind forma în care se cer scuze pacientului fără ca aceasta să însemne recunoașterea unei culpe;
D)  Stabilirea recomandărilor care oferă informație și limite adecvate pentru ca, în același timp, să se asigure transparența și să se prezerve siguranța juridică a profesioniștilor (cu indicații despre ce și cum se notifică și indicații pentru momentul imediat posterior evenimentului advers pentru profesionistul cel mai direct implicat și pentru echipa de analiză a evenimentului advers);
E)  Includerea în planurile de formare a personalului a atelierelor despre informarea pacientului victimă a unui eveniment advers și despre acțiunea care în instituție trebuie dusă la capăt în caz de eveniment advers;
F)  Dezvoltarea unui plan de acțiune față de un eveniment advers care să includă învățarea din experiența implementării acțiunilor corective deficiențelor identificate în procesele asistențiale și barierele potrivite pentru a evita repetarea evenimentelor adverse din cauze similare;
G)  Stabilirea și diseminarea în rândul profesioniștilor a procedurilor de acțiune în cazul evenimentelor adverse cu consecințe grave (evenimente santinelă). Trebuie să includă o procedură de substituire a personalului care poate fi afectat de evenimentul advers și, din această cauză, discapacitat pentru a acorda prestarea îngrijirilor adecvate pacientului;
H)  Evaluarea periodică a efectivității procedurilor aprobate în caz de eveniment advers;
I)  Constituirea și dispunerea de o echipă de profesioniști care pot gestiona situația de criză în mod imediat și efectiv, care se poate activa atunci când situația o cere și colegii lor, în postură de a doua victimă, se vor vedea depășiți de situație. Acest personal are nevoie de antrenament adecvat pentru a putea presta ajutor colegilor posibil implicați într-un eveniment advers;
J)  Dezvoltarea unui plan de comunicare de criză pentru prezervarea imaginii instituției și profesioniștilor acesteia față de opinia publică;
K)  Difuzarea, în mod proactiv, între profesioniști a planurilor de acțiune prevăzute și a formei în care pot beneficia de acestea;
L)  Definirea unui procedeu pentru evaluarea efectivității măsurilor și procedurilor implementate pentru suportul celor de a doua și a treia victime.

COMUNICAREA DESCHISĂ CU PACIENTUL VICTIMĂ A UNUI EVENIMENT ADVERS (open disclosure)

Open disclosure: ce este?
Conform Australian Commission on Safety and Quality in Health Care „open disclosure” este o discuție onestă și deschisă despre incidentele legate de îngrijirile medicale care au provocat daune pacientului (EA) desfășurată cu pacientul, familia acestuia sau tutorele său legal (prima victimă) și care trebuie să conțină următoarele elemente:
a) scuzele cerute victimei;
b) explicarea faptelor;
c) oportunitatea relatării experienței proprii;
d) posibilele consecințe;
e) măsurile reparatorii și preventive.

Ce așteaptă pacienții?
a) Explicarea evenimentului advers:
– ce s-a întâmplat?
– de ce s-a întâmplat?
– cum s-a întâmplat?
– ce implicații sunt?
– … și acum?
b) Scuzele:
– empatia;
– demonstrația sinceră că ne interesează și afectează sincer ceea ce s-a întâmplat;
– că regretăm sincer cele întâmplate.
c) Măsurile preventive:
– ce se va face pentru a nu se repeta incidentul.

Situația (Gallagher et al., 2009):
Profesioniștii: de acord că trebuie să comunice EA pacientului ≈ 90%;
Pacienții: doresc să știe dacă s-a produs un EA pe durata primiri îngrijirilor;
Situația actuală: lipsa comunicării deschise = 30%.
Predominantă este comunicarea parțială:
#  se descrie evenimentul fără a se explica cum că acesta a cauzat dauna;
#  se insinuează că dauna a fost cauzată de boală;
#  se descrie dauna însă nu evenimentul care a cauzat-o.

Bariere în calea OPEN DISCLOSURE (O’Connor et al., 2010, Gallagher et al., 2006 ):
∗ frica de a fi denunțat, de a fi trimis în judecată (consecințele legale);
∗ frica de acțiunile disciplinare din partea instituției;
∗ frica de suspendarea activității profesionale;
∗ frica de pierderea încrederii din partea pacientului / deteriorarea relației;
∗  frica de pierderea reputației;
∗  preocupare pentru lipsa sprijinului din partea instituției (mediu închis, punitiv, culpabilizator, autosuficient);
∗  lipsa antrenamentului în comunicarea evenimentelor adverse;
∗  frica de posibila reacție negativă a pacientului;
∗  indispoziție / disconfort emoțional;
∗  gândul că pacientul nu dorește să cunoască ceea ce s-a întâmplat;
∗  gândul că pacientul nu va înțelege corect informația oferită;
∗  convingerea că cele comunicate nu vor aporta nici-un beneficiu pacientului.

Rațiuni în favoarea OPEN DISCLOSURE:
∨  dreptul pacienților de ști ce s-a întâmplat (imperativ moral / etic);
∨  respectarea autonomiei pacientului;
∨  consentimentul informat pentru îngrijirile în curs de desfășurare;
∨  întărirea relației medic – pacient;
∨  descoperirea târzie conduce la deteriorarea relației medic – pacient;
∨  oportunitatea de a cere scuze;
∨  crește probabilitatea notificării și învățării efective;
∨  scade probabilitatea de acțiune judicială;
∨  justiția. Pretinderea de compensații;
∨  poate motiva la pacient adoptarea unui rol mai activ.
Explicare francă0
Explicare francă1
TEME PENTRU REFLEXIUNE
–  Trebuiesc comunicate pacienților incidentele de siguranță care se produc pe timpul primiri îngrijirilor de sănătate? Întotdeauna? În ce cazuri?
–  Ce elemente trebuie să includă comunicarea către pacient?
–  Când?
–  Includem scuzele? În ce termeni?
–  Cine trebuie să transmită ce s-a întâmplat pacientului?
–  Compensații patrimoniale? În care cazuri?

RECOMANDĂRI
INFORMAREA PACIENTULUI ȘI/SAU FAMILIEI SALE
1. Asigurați-vă că aveți un spațiu adecvat în care puteți vorbi fără întreruperi cu pacientul și/sau familia acestuia;
2. Cu informația disponibilă ordonată, un responsabil clinic, specialist în procesul în care suferă pacientul (nu întotdeauna este o bună idee ca profesionistul direct implicat în incident să informeze pacientul), însoțit de un alt profesionist cunoscut de pacient (sau familia acestuia) trebuie să ofere informația francă și să exprime empatia sa cu suferința pacientului incluzând scuzele. Dacă sunt mai mulți afectați informația trebuie furnizată fiecăruia în parte. În unele cazuri poate fi necesar ca profesionistul implicat, dacă așa dorește și este capabil de acest lucru, să participe la un interviu de informare cu pacientul, însă niciodată singur;
3. Considerați constituirea unei echipe de informare în funcție de caracteristicile și magnitudinea EA;
4. Comunicarea nu trebuie să intimideze pacientul. Trebuie controlate cantitatea informațiilor furnizate, frecvența comunicării și numărului de profesioniști implicați;
5. Este foarte importantă promptitudinea informării deși inițial lipsesc pătți din informații, însă și acest aspect trebuie comunicat pacientului;
6. Evaluarea posibilei existențe a factorilor intrinseci ai pacientului (personalitate, situație emoțională, etc.) care fac inoportună informarea. Evaluați ceea ce cunoaște pacientul/aparținătorii și a ceea ce dorește să cunoască;
7. Determinarea (în consens cu membrii echipei) informației care trebuie transmise, în ce ordine și în ce termeni se vor cere scuzele în mod empatic. Fapte concrete și date obiective;
8. A nu se stabili cauzalitatea și responsabilitățile. Evitarea speculațiilor. Limbaj simplu. Nu utilizați jargoane și termeni inaccesibili pacientului. Nu utilizați cuvinte care seamănă confuzie. Nu folosiți termeni ca eroare, confuzie, greșeală, ci, în schimb, specificați că rezultatul nu a fost cum era de așteptat sau că ceva nu a ieșit după cum fusese prevăzut. Acțiunea trebuie realizată în funcție de evenimentul advers care, în majoritatea cazurilor este legat de eșecurile sistemice, neatribuibile direct unui profesionist anume. Evitarea utilizării termenilor cu conotație juridică;
9. Reduceți incertitudinea prin evitarea analizelor profunde care în această etapă foarte greu pot fi duse la capăt. Controlul strict al limbajului nonverbal conduce la convingerea pacientului și familiei acestuia că preocuparea și respectul manifest al echipei clinice sunt autentice. Conversație prealabilă a echipei despre EA pentru scăderea tensiunii emoționale și favorizarea unui climat de încredere cadrul acesteia;
10. Dirijarea comunicării către nevoile speciale de comunicare ale pacientului, respectiv vârstă, situație familială, dialectul sau limba în care se exprimă cel mai ușor, etc;
11. Solicitarea acordului pacientului pentru înregistrarea conversației. În cazul obținerii acesteia, conversația înregistrată trebuie să se afle și la dispoziția pacientului;
12. Asigurați-vă dacă pacientul dorește să fie însoțit sau că va fi însoțit (< 18 ani);
13. Obținerea autorizării scrise a pacientului privind accesul terțelor părți (specialiști din alte centre sau servicii de îngrijiri ) la datele sale (dacă este cazul). Informările trebuie să cuprindă cazul în sine fără a furniza date identificative cum ar fi numele și alte date personale sensibile;
14. Oferirea informațiilor despre compensațiile patrimoniale și despre cum trebuiesc solicitate (canale de informare, dacă este cazul);
15. Informarea nu doar asupra celor întâmplate (EA) ci și asupra pașilor de urmat pentru a afla de ce s-a întâmplat și ce trebuie făcut pentru a nu se repeta;
16. Asigurarea că pacientul și familia sa au înțeles toată informația primită și nu au rămas dubii;
17. Lăsarea unui canal de informare deschis pentru comunicarea permanentă cu pacientul și aparținătorii acestuia indicând persoana de contact. Ținerea la curent cu noile informații;
18. Consemnare datelor următoare în istoria clinică: informația furnizată, întrebările în detaliu și nivelul de înțelegere a informației furnizate;
19. Responsabilizarea/delegarea urmăririi pacientului pentru a fi ajutat în procesul de îngrijire/însănătoșire și procedurile administrative;
20. Oferirea posibilității schimbării echipei clinice.
ALGORITMUL DECIZIEI NOMINALIZĂRII PERSOANEI CARE DUCE LA CAPĂT COMUNICAREA FRANCĂ CU PACIENTUL, mai jos, în format .pdf
Algoritmul deciziei
Criteriile aplicabile pentru a determina persoana responsabilă de comunicarea francă cu prima victimă
Selecționare personal
Mai jos, link-ul către documentul „Diagrama acțiunilor” în format .pdf
Algoritm comunicare francă medic – pacient

https://www.ahrq.gov/professionals/quality-patient-safety/patient-safety-resources/resources/candor/index.html
CANDOR
CANDOR0

IMPACTUL EVENIMENTELOR ADVERSE ASUPRA PERSONALULUI MEDICO-SANITAR

Medic – cineva spre care ne îndreptăm speranțele când suntem bolnavi și câinii când suntem sănătoși” – Ambrose Bierce
Pe 18 martie 2000, un articol scris de dr. Albert Wu, a apărut în BMJ (320: 726). Era denumit „Eroare medicală. Cea de-a doua victimă” și, pentru prima dată, au fost făcute publice și explicitate referiri la ceea ce se întâmplă personalului medical atunci când comite o greșeală cu consecințe grave.Articolul menționat începe cu povestea unui eveniment care s-a întâmplat când Wu a fost martor la pățania unui internist care a greșit citirea ECG a unui pacient cu tamponada cardiacă.
Atunci când pacientul suferă o daună gravă, pacienții și familiile acestora trebuie să fie susținuți de organizație și să primească informațiile corespunzătoare. Dar profesioniștii și instituțiile pot suferi, de asemenea, consecințele acestor evenimente adverse. Termenul „a doua victimă” a fost introdus de Dr. Albert Wu pentru a se referi la profesionistul care participă la un eveniment advers și care este traumatizat de această experiență sau care nu este capabil să facă față emoțional situației.
Cele mai frecvente reacții emoționale la acele „a doua victimă” sunt: anxietate, obnubilare, confuzie, lipsă de concentrare pe sarcina de muncă, depersonalizare, frustrare, sentimente de vinovăție, tristețe, schimbări de dispoziție, insomnie, retrăirea evenimentului, îndoieli cu privire la propria capacitatea profesională, teama de consecințe juridice și de pierderea reputației. Toate acestea pot conduce la consecințe personale și profesionale pe termen mediu și lung, cum ar fi consumul de substanțe nocive, schimbări în atitudinea față de muncă, abandonarea profesiei sau chiar comportamentul suicidar.
Consecințele evenimentelor adverse au impact asupra a trei tipuri de victime:
# prima victimă – pacientul și familia acestuia;
# a doua victimă – personalul profesionist implicat;
# a treia victimă – instituția sanitară în care s-a produs evenimentul advers.
Atunci când se produce un eveniment advers, în mod aproape automat, se creează câteva puncte în care trebuiesc focalizate răspunsurile (criză = pregătește și răspunde!), nu neapărat în ordinea de mai jos:
# îngrijirile acordate pacientului;
# comunicarea evenimentului advers pacientului și familiei sale;
# sprijinul acordat celei de-a doua victime;
# analiza incidentului;
# comunicarea de criză.
I. CONCEPTUL DE „A DOUA VICTIMĂ”
„Profesionistul sanitar implicat într-un eveniment advers neașteptat, într-o eroare medicală sau o leziune legată de un pacient și care se convertește în victimă în sensul că rămâne „traumatizat” ca urmare a producerii evenimentului” (Susan D Scott, University of Missouri Health Care System One Hospital Drive). „A doua victimă” mai este denumită și „victima ocultă” a evenimentului advers despre care mulți necunoscători afirmă că nici n-ar exista, personalul medico – sanitar fiind, în mod eronat, considerat insensibil și imun la suferință.
Ce nu este o „a doua victimă”?
x- Orice profesionist implicat într-un eveniment advers, eroare medicală sau leziune a pacientului;
x- Numai profesionistul care comite o eroare pe timpul îngrijirilor acordate pacientului;
v- Suferință emoțională – participare la o daună a pacientului;
v- Nu este necesară eroarea clinică pentru ca să se producă evenimentul advers. Experiența este dată de daună independent de originea acesteia.
Cum delimităm termenul „a doua victimă”? Întrebări pentru reflexiune:
– Implicarea în evenimentul advers este necesar să fie directă?
– Trebuie să existe o daună provocată pacientului?
– Vorbim de „a doua victimă” numai atunci când există suferință emoțională?
Stimulii clinici cu capacitate de a iniția răspunsul tipic de „a doua victimă”(Scott et al., 2009):
# eveniment clinic neașteptat care afectează un pacient pediatric;
# moarte neașteptată a pacientului;
# daună evitabilă produsă pacientului;
# multiplii pacienți cu rezultate nedorite într-o perioadă scurtă de timp, în aceeași secție / compartiment;
# pacient afectat care evocă un aparținător al profesionistului sanitar;
# realație profesionist – pacient de lungă durată care se încheie cu moartea pacientului;
# profesionist care experimentează pentru prima dată moartea unui pacient;
# moartea unui coleg sau al aparținătorului unui coleg;
# eșec în detectarea la timp a deteriorării stării unui pacient;
# moartea unui pacient tânăr;
# etc.
Compartimente clinice cu risc înalt de a „produce” „a doua victimă” (Steinkeler, et al., Iunie 2014) :
& unitățile ATI;
& compartimentele de primiri urgențe;
& secțiile de pediatrie;
& compartimentele de chirurgie;
& ariile de obstetrică;
& unitățile de oncologie;
& serviciile de primă urgență sanitară (ambulanța, SMURD).
Recuperare a2a
Etapa 1 – Haos și reacție la accident (Cum de s-a întâmplat? De ce?):
– detectarea erorii / evenimentului;
– avizarea celorlalți – căutarea ajutorului;
– stabilizarea / îngrijirea pacientului. Poate continua cu îngrijirile acordate?
– starea generală: confuzie și valuri de emoții.
Etapa a 2-a – Gânduri intruzive (Unde am greșit? Puteam să evit?):
– reevaluarea scenariului;
– reconstrucția obsesivă a celor întămplate;
– starea generală: izolare, sentimentul incompetenței.
Etapa a 3-a – Restaurarea integrității personale (Ce vor gândi ceilalți despre mine? Vor mai avea încredere în mine? De ce nu mă pot concentra?):
– acceptarea dintre structura muncii și cea socială;
– managementul zvonurilor / rumorilor;
– starea generală: frică.
Etapa a 4-a – Suportarea inchiziției (Cum informez? Ce se va întâmpla după? Îmi voi pierde slujba? Cu cine să vorbesc?):
– conștientizarea nivelului gravității;
– accentuarea scenariului cazului;
– răspunsuri la multiple „de ce?” despre ce s-a întâmplat;
– interacțiune cu ceilalți actori aflați în legătură cu cazul;
– înțelegerea comunicării evenimentului advers pacientului și familiei acestuia;
– starea generală: preocupare privind consecințele legale.
Etapa a 5-a – Obținerea sprijinului emoțional (De ce am acționat în felul acesta? Oare cu ce greșesc mereu? Am nevoie de ajutor? Cui să mă adresez ca să găsesc ajutor?):
– căutarea sprijinului personal / profesional;
– realizare – obținere / primire ajutor / sprijin / suport calificat.
Etapa a 6-a – „Viața merge înainte”ABANDON (Asta este profesia pe care trebuia să o aleg? Am eu capacitatea de a lucra în acest domeniu?):
– transfer la un centru / unitate medicală diferită, uneori chiar în altă localitate;
– luarea în considerare a abandonării meseriei;
– starea generală: sentimentul incompetenței.
Etapa a 6-a – „Viața merge înainte”SUPRAVIEȚUIRE (Ce aș fi putut face pentru a evita? De ce mă simt încă vinovat?):
– confruntarea directă cu ceea ce s-a întâmplat, ÎNSĂ…
– persistența gândurilor intruzive, tristețe și intenția de a învăța ceva din ceea ce s-a întâmplat.
Etapa a 6-a – „Viața merge înainte”DEPĂȘIRE (Ce pot învăța din tot ce s-a întâmplat? Ce pot face pentru îmbunătățirea siguranței pacienților? Ce pot face pentru a nu se repeta?):
– echilibru între viața personală și cea profesională;
– câștigarea perspectivei erorii / evenimentului;
– ne centrarea practicii muncii pe evenimentul advers;
– propunerea și promovarea inițiativelor privind siguranța pacientului.
Simptomele fizice și psihice cele mai frecvente și intense sunt specifice sindromului / tulburării de stres post traumatic (TSPT) (Scott et al., 2009):
a. Simptome intruzive (70-90% din implicați):
– amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente şi emoţii);
– coşmaruri legate de eveniment;
– flashback-uri;
– reacţii emoţionale intense (teamă, nervozitate, tristeţe intensă sau vinovăţie) la evocarea evenimentului;
– simptome fizice (transpiraţii, tensiune musculară) determinate de evocarea evenimentului.
b. Simptome de evitare şi de paralizie emoţională (60-70%):
– încercarea de a evita orice lucru legat de traumă;
– goluri de memorie;
– pierderea interesului pentru activităţile normale;
– senzaţia de izolare şi detaşare faţă de ceilalţi;
– senzaţia de amorţeală sau tocire emoţională;
– limitarea perspectivelor de viitor.
c. Simptome de hiperactivare neurofiziologică (40-60%:
– somn agitat;
– mânie şi iritabilitate;
– dificultăţi de concentrare;
– căutare permanentă a semnelor pericolului;
– nervozitate, izbucniri nervoase.
Se nasc întrebări:
– este aceasta o experiență care afectează doar o minoritate?
– câți profesioniști se văd implicați într-un rezultat nesatisfăcător pentru pacient?
– câți dintre aceștia prezintă aceste simptome?
Riscuri participare
Magnitudinea problemei: rațiunile pentru care este infraestimată:
– ↓stigmatul asociat participării într-un eveniment advers sau eroare gravă;
– ↓stigmatul asociat nevoii de sprijin psihologic;
– ↓necunoașterea fenomenului așa cum se prezintă el;
– ↓tabu;
– ↓lipsa recunoașterii din partea instituțiilor sanitare;
Factorii de risc:
# gravitatea evenimentului advers;
# atribuirea internă a evenimentului advers – percepția responsabilității # autoculpabilizarea;
# absența sprijinului instituției;
# deteriorarea relației cu pacientul în urma evenimentului advers. Reacțiile de răspuns (negative);
# procesul de investigare internă;
# dedicarea a mai mult de 75 % din muncă practicii clinice;
# sexul feminin al profesionistului;
# strânsă relație prealabilă profesionist – pacient;
# scorul de risc al specialității medicale.
Factorii de protecție:
–  sprijinul instituției;
–  cultura pozitivă a siguranței;
–  relația pozitivă cu pacientul în urma evenimentului advers;
–  personalitatea: toleranța la incertitudine, atribuirea realistă a anumitor rezultate ale pacientului (sub control).
Strategii
vAN gERVEN
fACTOri
fACTOri0
fACTOri1
Caracteristicile mediului sanitar care influențează apariția celei de a doua victime:
# complexitatea practicii clinice;
# iluzia perfecțiunii.
JOCUL CULPEI
EROARE >> VINOVĂȚIE >> VINOVAT >> PEDEAPSĂ.
EȘEC / EROARE >>> ANALIZA CAUZELOR >>> PREVENȚIE >>> REPARAȚIE >>>>> ÎNVĂȚARE
Nevoia sprijinului intern vs. extern (Scott et al., 2010)
–  83 % – vor sprijin intern;
–  1 % – vor sprijin extern;
–  6 % – ambele;
–  9 % – nu știu;
–  < 1 % – nu au nevoie.
Resursele de sprijin preferate (Edrees et al., 2016):
–  32,5 % – coleg de secție / compartiment / unitate;
–  22,2 % – perechea sau alt familiar semnificativ;
–  18,2 % – prieten;
–  11,3 % – coleg din afara unității;
–  11,3 % – șef sau supervizor;
–  2 % – terapeut;
–  1,5 % – preot;
–  1 % – manager de risc / avocat.
Resursele interne preferate de către profesioniști „a doua victimă” (Edrees et al., 2016):
–  68,7 % – grup multidisciplinar de perechi / egali (peer group / group of equals – grup de persoane care au același statut, vârstă sau clasă socială / profesională);
–  15,5 % – asistent șef / supervizor;
–  13,3 % – asistență religioasă;
–  1,7 % – terapeut;
–  0,9 % – lucrător social.
Tipul de sprijin preferat (Edrees et al., 2016):
–  70,7 % – individual;
–  29,3 % – grupal.
Când este nevoie de sprijin (Edrees et al., 2016):
–  48,2 % – în cel mult 48 de ore de la eveniment;
–  25,4 % – în cel mult câteva ore;
–  12,7 % – imediat;
–  8,1 % – după o săptămână;
–  3,6 % – depinde de gravitate;
–  2 % – când a doua victimă este pregătită.
Grupul multidisciplinar de perechi / egali:
a. caracteristici (Van Pelt, 2008):
–  credibilitatea „egalilor”;
–  disponibilitate imediată;
–  acces voluntar;
–  confidențial;
–  primul sprijin emoțional (nu terapie);
–  facilitează accesul la resurse de sprijin de nivel superior (pregătește).
b. de ce? (Edrees et al., 2016):
–  identificare / înțelegere chestiuni clinice;
–  eficacitate;
–  viabilitate și sustenabilitate economică.
Fraze care ajută în acordarea sprijinului prin perechi / egali:
Sprijin emoțional:
–  Ce faci? Cum ești?
–  Ai suferit o lovitură grea, așa-i?
–  Mulțumesc că ai încredere și vorbești cu mine.
–  Cum te descurci cu asta?
–  O să fii bine, nu?
Sprijin informațional:
–  Lucruri din astea ni se întâmplă la toți.
–  Știu că ai făcut tot ce se putea face.
–  Lasă-mă să-ți spun cum mi s-a întâmplat mie.
–  Rămâi la fel de bun profesionist și după asta.
Fraze care NU ajută în acordarea sprijinului prin perechi / egali:
–  Tu nu ți-ai dat seama de ce o să se întâmple?
–  La ce dracu te gândeai?
–  Eu n-aș fi făcut niciodată așaceva!
–  E nevoie / trebuie s-o depășești.
–  Nimic.
Resurse existente0
II. AJUTORUL ACORDAT CELEI DE A DOUA VICTIME ȘI ECHIPEI ASISTENȚIALE
Recomandări:
1. Atitudine pozitivă, nu culpabilizatoare;
2. Determinați numărul celor care sunt „a doua victimă”;
3. Oferiți ajutorul unui egal/pereche imediat. Ținta: sprijinul, nu investigația. Respiro.
4. Identificați profesioniștii „purtători de sprijin” în fiecare compartiment / unitate / serviciu (din timp, dacă e posibil);
5. Evitați „sindromul stigmatizării”;
6. Încurajați incrementarea / menținerea activității fizice, sociale și de petrecere activă a timpului liber;
7. Evitați: întrebările inchizitive, minimizarea / subestimarea emoțiilor, impunerea;
8. Ascultare activă. Puneți întrebări deschise care favorizează expresia liberă și reflexiunea;
9. Informați Serviciul de Prevenire și Protecție (dacă este cazul);
10. Reorganizare pentru îndeplinirea obligațiilor asistențiale (profesionale) ale celei de a doua victime. Substituire, dacă este cazul;
11. Capacitare/concentrare pentru identificarea simptomelor care indică nevoia unui sprijin mai intens;
12. Evaluați nevoile de asistență / îngrijire personalizată;
13. Evaluați necesitatea asistenței juridice;
14. Informați asupra ariei acoperirii de către polița de asigurare a instituției;
15. Informați asupra posibilităților de sprijin specific în interiorul și exteriorul instituției;
16. Urmărirea / monitorizarea celei de a doua victime în zilele posterioare incidentului. Identificați simptomele tulburării de stres post traumatic (TSPT), dacă apar;
17. Mențineți profesionistul informat asupra procesului de informare a pacientului afectat și asupra investigării inițiate;
18. Invitați-l să participe la efectuarea Analizei Cauzelor Rădăcină asupra incidentului;
19. Organizați / sprijiniți reluarea activității acestuia;
20. Monitorizare discretă în următoarele trei luni posterioare incidentului.
Link către Diagrama de flux recuperare a doua victimă:Diagrama de flux a sprijinului acordat 2-a victimă
Drepturile celei de a doua victime (Denham, 2007):
a) transparență și oportunitatea de a contribui;
b) sprijin;
c) înțelegere și compasiune;
d) respect;
e) tratare justă.
Failibilitatea și imperfecțiunea ființei umane (Sir Liam Donaldson):
# nu suntem infailibili;
# este nevoie de o abordare sistemică.
rEDUCE STRES
CONCLUZIE
Evenimentele adverse sunt o sursă puternică de disconfort emoțional pentru personalul medico-sanitar.Este etic să ajuți persoanele care își dedică viața sănătății celorlalți. Este necesar sprijinul acordat profesioniștilor care prezintă alterări emoționale în urma EA, în caz contrar aceștia devin un risc pentru siguranța pacienților.

LISTA EVENIMENTELOR SANTINELĂ (NQF)

National Quality Forum (NQF) din Statele Unite ale Americii a publicat în anul 2011 a doua ediție a unei liste care cuprinde un total de 29 de evenimente adverse grave, care îndeplinesc criteriile unui eveniment santinelă. Obiectivul urmărit de NQF prin elaborarea acestui document este favorizarea unei informări publice și comparabile care să facă posibilă învățarea sistematică între organizații și sisteme sanitare și să conducă la îmbunătățiri la nivel național în siguranța pacientului pornind de la învățare (despre evenimente și cum să se evite reproducerea lor).
Evenimentul santinelă este definit ca fiind faptul neprevăzut care cauzează moartea sau grave daune fizice sau psihologice pacientului. Orice eveniment santinelă este un EA însă prin consecințe reunește niște caracteristici care obligă la o completă revizuire a ceea ce s-a întâmplat pentru a evita să se reproducă precum și la furnizarea de ajutor și consiliere profesioniștilor implicați (Norma ISO 179003).
Prin consecințele sale, evenimentul santinelă are, de regulă trei victime:
A. Prima victimă – pacientul care suferă un EA. Deasemenea se consideră prima victimă aparținătorii și prietenii pacientului afectat (Mira et al., 2015).
B. A doua victimă – orice profesionist sanitar care participă într-un eveniment advers sau o leziune legată de pacient, neașteptată și care se convertește în victimă în sensul că rămâne traumatizat datorită evenimentului (Scott et al., 2009);
C. A treia victimă – organizația sanitară care poate suferi o pierdere a reputației ca o consecință a unui incident privind siguranța pacientului (Denham, 2007).
Datele colectate în această listă a evenimentelor santinelă de către NQF au fost clasificate în 7 (șapte) categorii:
I. EA în legătură cu procedurile chirurgicale sau invazive;
II. EA în legătură cu produsele sanitare sau dispozitivele medicale;
III. EA în legătură cu protecția pacienților;
IV. EA în legătură cu asistența sau tratamentul pacienților;
V. EA legate de mediu;
VI. EA radiologice;
VII. EA criminale.

Detaliem în continuare:
I. EA în legătură cu procedurile chirurgicale sau invazive;
1. Chirurgia sau altă procedură invazivă realizată în locul eronat;
2. Chirurgia sau altă procedură invazivă realizată în pacientul eronat;
3. Eroare privind tipul de chirurgie sau procedură invazivă realizate unui pacient;
5. Reținere neintenționată a unui corp străin într-un pacient în urma chirurgiei sau procedurii invazive;

II. EA în legătură cu produsele sanitare sau dispozitivele medicale;
6. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociată utilizării medicamentelor, dispozitivelor sau produselor biologice contaminate asigurate de instituție;
7. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociată utilizării unui dispozitiv sau aparat cu o funcție diferită celei specificate de fabricant;
8. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociată emboliei gazoase intravasculare în timp ce pacientul era îngrijit în instituție;

III. EA în legătură cu protecția pacienților;
9. Predarea unui nounăscut persoanei greșite;
10. Moartea sau incapacitatea gravă legată de fuga (dispariția) pacientului;
11. Sinuciderea, încercarea de sinucidere sau autoagresiune care are ca rezultat o daună gravă;

IV. EA în legătură cu îngrijirea sau tratamentul pacienților;
12. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociată unei erori de medicație (tip de medicament, doză, pacient, cale de administrare, preparare, etc.);
13. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociate reacției hemolitice ca urmare a administrării de sânge sau produse sanguine;
14. Moartea maternă sau incapacitatea gravă în legătură cu nașterea într-o graviditate de risc scăzut;
15. Moartea nounăscutului sau incapacitatea gravă asociată nașterii într-o graviditate de risc scăzut;
16. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă asociată unei căderi pe timpul internării/îngrijirii în instituție;
17. Oricare ulceră prin decubit în stadiul 3, 4 sau neclasificabil rezultată în urma admisiei pacientului în instituție;
18. Inseminarea artificială cu sperma sau ovulul greșit;
19. Moartea pacientului sau incapacitatea gravă rezultate din pierderea irecuperabilă a unui specimen biologic insubstituibil;
20. Moartea pacientului sau dauna gravă rezultante din lipsa urmăririi sau comunicării rezultatelor de laborator, anatomie patologică sau studii radiologice;

V. EA legate de mediu;
21. Moarte sau incapacitate gravă a pacientului asociate unui electroșoc;
22. Oricare incident în care sistemul de furnizare/asigurare a oxigenului sau altor gaze indicate pentru pacient nu conține oxigen sau conține un alt gaz ori se află contaminat cu substanțe toxice;
23. Moarte sau incapacitate gravă a pacientului asociate unei arsuri provocate prin oricare mediu;
24. Moartea pacientului sau incapacitatea legate de uzul mediilor de contențiune fizică sau limitatoare ale patului pe timpul procesului de îngrijire;

VI. EA radiologice;
25. Moarte sau incapacitate gravă a pacientului asociate introducerii unui obiect metalic în zona de rezonanță magnetică;

VII. EA criminale.
26. Îngrijirile prestate de către o persoană care se preface că este profesionist sanitar în interiorul instituției;
27. Sechestrarea unui pacient de orice vârstă;
28. Abuzarea sexuală al unui pacient în interiorul instituției sanitare;
29. Moartea sau leziunea gravă provocate unui pacient ca rezultat al unei agresiuni fizice în interiorul instituției sanitare.

Evenimente presantinelă, National Quality Forum nici nu a întâlnit și nici nu a clasificat vreodată, fiind vorba de un concept forțat și greu, dacă nu imposibil de justificat, care ține mai mult de minunile evanghelice și mai puțin de realitate. E însă o calitate să fii original cu orice preț.

RECLAMAȚIILE CA INSTRUMENT DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A SIGURANȚEI PACIENTULUI ȘI CALITĂȚII ÎNGRIJIRILOR

Reclamațiile pacienților trebuiesc privite pozitiv. Ele reprezintă vocea clientului, transmiţând un mesaj cu privire la nivelul calităţii serviciilor şi arătând disfuncţionalităţile serviciilor oferite de spital. O reclamaţie bine administrată (analizată şi rezolvată corespunzător) reprezintă un act de responsabilitate socială ,contribuind la păstrarea şi aprofundarea relaţiei cu pacientul, la conservarea unei bune imagini a spitalului şi la îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor. Reclamaţia reprezintă expresia orală sau scrisă a unei nemulţumiri a unuia sau mai multor pacienți. Această nemulţumire este cauzată de diferenţa dintre prestaţia aşteptată de către pacient şi prestaţia primită din partea spitalului, a personalului acestuia. Reclamaţia reprezintă şi un semnal de alarmă cu privire la performanţa şi calitatea serviciilor spitalicești oferite pacienţilor. În acelaşi timp, reclamaţia este un feedback gratuit, spontan ,din partea pacienţilor şi permite înţelegerea, identificarea şi ierarhizarea aşteptărilor, necesităţilor şi comportamentului acestora.
În Marea Britanie, statistica spune că în spatele unei reclamaţii scrise, există cel puţin încă opt pacienţi nemultumiţi care, din varii motive, unele obiective altele nu, nu au adus la cunostinţa nimănui neplăcerile trăite în spitale.
În România, mass media și Ministerul Sănătății, printr-o politică nu foarte inspirată, au reușit să deterioreze grav relația medic-pacient. Realitatea apropiată ne arată că deși sunt numeroase canale la dispoziție pentru depunerea reclamațiilor, aceste reclamații sunt privite mai degrabă ca o amenințare și uneori sunt și utilizate ca atare. Cum bine spunea președintele Colegiului Medicilor, „…pacientul nu mai vine azi la medic senin, cu încrederea de odinioară, nu mai crede fără să cerceteze şi se întreabă dacă medicul îi vrea binele. Peste toate scandalurile din ultima perioada a apărut ordinul privind „feedback-ul pacientului”(n.r. părerea pacientului privind serviciul medical primit). Cui serveşte ca pacientul să privească medicul că pe un posibil infractor, iar medicul să privească pacientul că pe un posibil delator? Crede cineva că medicul român este avar, hoţ, infractor, doar pentru că primeşte recunoştinţa adevăratei valori a muncii sale direct de la pacient, atâta timp cât statul nu este în stare să o recunoască, s-o asume şi s-o plătească?” Declarația de mai sus nu este o pledoarie pentru șpagă și nici pentru absența oricărei responsabilități etice ci ea reflectă îngrijorarea sinceră pentru deteriorarea climatului de muncă în sănătate cu consecințe negative atât asupra personalului medical cât și asupra pacientului. Puține sunt relațiile care necesită atât de multă încredere, deschidere, înțelegere mutuă și colaborare sinceră cum necesită relația medic pacient. Un pas important dar singular pentru remediere a fost făcut odată cu mărirea salariilor în sectorul sanitar.
Instituțiile sanitare trebuie să considere reclamaţia ca pe o sursă de ameliorare a calităţii serviciilor, ca pe un barometru spontan al satisfacţiei pacienţilor. Indiferent că vorbim de instituții sanitare de stat sau instituții sanitare private un pacient nemulţumit devine un pacient fragil, deschis la ofertele concurenţei. Un vechi proverb chinezesc spune: „Cel mai rău lucru care se poate întâmpla nu este acela de a avea un client nesatisfăcut, ci de a pierde un client.”În prezent, pacienţii sunt din ce în ce mai exigenţi. Ei îşi exprimă destul de frecvent nemulţumirea şi nu ezită să discute despre acest lucru cu alţi pacienţi, cu rude, prieteni sau cu familiile lor. Pacienţii doresc să fie ascultaţi, înţeleşi şi respectaţi. Ei aşteaptă din partea spitalului nu doar un răspuns, ci și o soluţie la problemele evocate. Doresc în acelaşi timp ca spitalul sau, individual, medicul ori asistentul să-şi recunoască eventualele erori şi să le corecteze. Nu așteaptă neapărat o compensație materială pentru că marea majoritate a celor nesatisfăcuți se mulțumesc cu o pereche de scuze dacă ele sunt oferite la timp, din proprie inițiativă și cu suficientă condescendență.
Pacienţii pot accepta faptul că instituția medico sanitară a comis o eroare, însă ei nu acceptă faptul că această instituție nu îşi recunoaşte vina şi nu întreprinde demersurile necesare pentru a repara greşeala făcută sau, cel puțin nu ia măsurile necesare pentru ca această greșeală să nu se repete în viitor afectând alți pacienți.
După primirea unei reclamații prima grijă a instituției ar fi să reacționeze rapid. Primul termen de reacţie este important pentru că acesta reprezintă proba luării în serios a reclamaţiei. Acest lucru poate fi făcut prin transmiterea unei scrisori de confirmare de primire, prin contactarea telefonică a pacientului sau aparținătorilor în vederea soluţionării cât mai rapide a sesizării făcute sau prin invitarea pacientului la spital în vederea găsirii unei soluţii amiabile. Şi acest demers reprezintă pentru pacient oferirea unui serviciu de calitate. Respectarea termenului de rezolvare a reclamaţiei şi transmiterea răspunsului final către pacient fac parte din demersul de calitate.
Fiecare reclamaţie merită o soluţie, o explicaţie şi un răspuns într-un termen cât mai scurt razonabil.
Personalul care se ocupă de administrarea reclamațiilor trebuie să aibă un comportament responsabil, să privească primirea unei reclamaţii ca pe o oportunitate în procesul de descoperire a consecinţelor non-calităţii oferite, ca pe o posibilitate de a preveni o viitoare eroare similară.
În procesul de management al reclamaţiilor, un loc important îl ocupă urmărirea acestora în timp. Acest lucru înseamnă definirea unor indicatori, măsurarea evoluţiei acestora în fiecare lună, elaborarea unui plan de acţiune în vederea corectării disfuncţionalităţilor sesizate de pacienţi şi pentru informarea periodică a managementului spitalului.

Pe de altă parte, un sistem sanitar centrat pe pacient ar trebui să promoveze participarea efectivă a pacientului și să utilizeze reclamațiile gestionate de serviciile de analiză a plângerilor ca un instrument specific de participare. Când pacientul exprimă dezacordul său cu serviciile primite ne furnizează o valoroasă informație, foarte utilă pentru monitorizarea și îmbunătățirea continuă a calității. Dr. Gallagher, cu o foarte mare experiență în siguranța pacientului și divulgarea erorii medicale a publicat un articol în BMJ Quality & Safety: „Taking complaints seriously: using the patient safety lens” în care propune analiza reclamațiilor din punct de vedere al siguranței pacientului și tratarea acestora ca evenimente adverse, în același mod cu cele tradiționale cum sunt cele în legătură cu chirurgia sau utilizarea eronată a medicamentelor. Este o abordare inovatoare care asigură informații relevante la propunerea intervențiilor proactive.
Deasemenea, Spittal et al. (Dr. Spittal este profesor la Melbourne School of Population and Global Health de la Universidad de Melbourne) într-un artícol publicat în această revistă: „The PRONE score: an algorithm for predicting doctors’ risks of formal patient complaints using routinely collected administrative data” centrează atenția în studiul reclamațiilor din sistemul sanitar australian. Iese în evidență că jumătate din reclamațiile procesate în 10 ani au fost în legătură cu 3% din médici. Această informație relevantă ne avizează asupra importanței de a analiza cazurile de profesioniști care primesc reclamații în formă reiterată, și promovarea intervențiilor care corectează riscul că anumiți medici au de suportat o reclamație. Folosind analiza de regresie logistică multivariată, s-a creat un algoritm de risc predictiv care să permită estimarea, cu o anumită fiabilitate, a probabilității ca un profesionist să primească o plângere în primii doi ani care urmează unei revendicări considerate drept o referință. Au existat și încercări anterioare de a utiliza algoritmi simpli care să permită existența unui sistem de alertă pentru a prezice riscul unor afirmații de malpraxis, cum ar fi cel dezvoltat de Hickson et al.: Patient at Risk Score (PARS), care indică faptul că instrumentul nu reprezintă doar un beneficiu pentru organizație, ci și pentru satisfacerea pacientului.
Sistemul PRONE (Risc Eventual al unui Nou Eveniment sau Risc Probabil de o Nouă Reclamație) se bazează pe patru variabile: a) specialitatea medicului, b) sexul, c) numărul de reclamații anterioare, d) timpul scurs de la ultima plângere . Rezultatele arată că acesta poate fi un instrument valid pentru evaluarea riscului de plângeri recurente pentru medici(70% din plângerile înregistrate în cei doi ani ca urmare a unei plângeri, au fost legate de aceiași medici), ușor extrapolabile la alți profesioniști din sănătate și alte organizații, dar cea mai importantă este factibilitatea implementării intervențiilor menite să evite evenimentele adverse prin modificarea contextului și a comportamentului profesioniștilor. Spittal indică trei intervenții posibile: 1) Informarea medicilor care sunt în risc de a primi o viitoare plângere 2) Educarea acestora cu privire la problemele care apar de obicei în plângeri în funcție de profil, și 3) Citarea medicului la o entitate de supraveghere medicală care să ia în considerare intervenția profesională corespunzătoare fiecărei situații.

În general managementul reclamațiilor pacienților este dirijat către:
# identificarea aspectelor de calitate asistențială și siguranță a pacientului pe care pacienții le consideră fundamentale;
# determinarea factorilor care au dat naștere reclamației;
# detectarea eșecurilor în muncă care pot repercuta negativ asupra îngrijirilor de sănătate, utilizând diagrama Ishikawa. Sunt sugerate, cel puțin, următoarele componente ale diagramei:
– cea legată de chestiunile științifico-tehnice;
– cea legată de mediul asistențial și resursele materiale;
– cea legată de proceduri și organizație;
– cea legată de factorul uman și interrelația între pacient și profesioniști
# descoperirea oportunităților de îmbunătățire a îngrijirilor de sănătate acordate și siguranței pacienților pornind de la reclamația făcută, luând în considerare importanța și factibilitatea acesteia;
# descoperirea altor oportunități de îmbunătățire neconsiderate importante de către reclamant;
# identificarea punctelor critice pentru siguranța pacientului;
# identificarea oportunităților de îmbunătățire în reclamație;
# prioritizarea acțiunilor de îmbunătățire în funcție de importanță și factibilitate.

Orientări pentru analiză:
1. Idei de bază:
# calitatea este legată de munca având ca obiectiv „eșecuri zero”;
# siguranța este o dimensiune cheie a calității;
# principiul „primum non nocere” rămâne valabil;
# calitatea este adecvarea la necesitățile clientului;
# cel mai bine și mai economic este să se facă lucrurile bine din prima încercare;
# nu este utilă învinuirea unuia sau altuia pentru greșeli comise;
# fiecare eșec are cel puțin o cauză care poate fi identificată și, suficient de frecvent, eliminată;
# a începe soluționarea cu chestiunile simple de corectat (factibilitate), aduce beneficii pe timp scurt și, foarte important, încurajează continuarea cu chestiunile mai complexe.
2. Problemele identificate este convenabil să fie supuse următoarelor considerații:
# Ce tip de problemă este?
– presionantă, permanentă și gravă = e vorba de o problemă prioritară;
– ușoară = soluția mai poate întârzia.
# Posibilități de acțiune:
– factibilitate;
– beneficii directe și indirecte ale soluției.
În ce privește calitatea, motivul reclamației poate fi: dezacord cu tratamentul primit, întârzierea tratamentului, relația cu personalul, organizația, mediul spitalicesc, resursele umane, dezacordul cu procesele administrative, programările, etc.
În ce privește siguranța pacientului motivul reclamației poate fi: dezacord cu tratamentul/asistența primite ori cu diagnosticul, atentat contra integrității persoanei, eroare asistențială, complicații, decesul pacientului, erori de identificare a pacientului, căderi, efecte adverse, etc. O caracteristică a răspunsului dat în cazul reclamațiilor privind siguranța pacientului constă în faptul că la elaborarea acestuia este indicat să participe compartimentul juridic al instituției iar o alta este că acest răspuns ar trebui furnizat într-un timp cât mai scurt.
În ce privește formularea de sugestii se constată că utilizatorii serviciilor de sănătate din țara noastră nu au o cultură a „prezentării de sugestii”. De asemenea se remarcă faptul că nu există o taxonomie a noncalității și nonsiguranței pacientului la dispoziția utilizatorilor pentru a fi utilizată de către aceștia.
O caracteristică a sugestiilor este că, în multe cazuri, ele se constituie în anticipări ale unor reclamații viitoare și pentru asta trebuie să li se acorde importanța cuvenită:
– să fie încurajate prin intermediul acțiunilor divulgative;
– să existe proactivitate în solicitarea de sugestii;
– tratarea sugestiilor identic cu tratarea reclamațiilor, preocupându-se de a menține informat utilizatorul asupra pertinenței sugestiei și punerii ei în practică;
– proiectarea unor indicatori de calitate specifici pentru urmărirea sugestiilor primite.
Primul pas în reducerea evenimentelor adverse este de a considera că există un prejudiciu care poate fi prevenit. Cunoașterea nevoilor pacienților și analizarea sistematică a revendicărilor din perspectiva securității ne va permite să proiectăm modele predictive necesare în managementul sănătății pentru optimizarea resurselor, reducerea costurilor și îmbunătățirea îngrijirii.

În concluzie:
– analiza informațiilor furnizate de reclamațiile pacienților este o metodă indirectă care se poate utiliza pentru a cunoaște gradul de satisfacție al utilizatorilor. Un studiu riguros și exhaustiv al acestora ne poate ajuta la detectarea problemelor legate de activitățile din centrele sanitare, promovând îmbunătățirea acestora cu finalitatea de a presta cel mai bun serviciu pacienților. Satisfacția finală a utilizatorilor răspunde unei experiențe personale percepută vizavi de asistența medico sanitară primită; este un proces în care se întrepătrund expectativa, percepția și acele aspecte care țin de politica privind calitatea serviciilor și siguranța pacientului din fiecare instituție sanitară. Desigur, dacă dorim să aprofundăm tema, putem implementa norma ISO 10002 – Sisteme de management a reclamațiilor clienților, obținând o serie de avantaje;
# dobândirea eficienței operative la momentul identificării tendințelor și cauzelor reclamațiilor;
# soluționarea reclamațiilor prin adoptarea unor măsuri centrate și mai mult pe client;
# atragerea personalului către noi forme de pregătire;
# integrarea normei ISO 10002 cu alte norme ISO pentru îmbunătățirea generală a eficienței;
# obținerea certificării pentru implementarea normei ISO 10002.

INCIDENTE SPECIFICE ÎN SPITAL – CLASIFICARE, LOCALIZARE, CAUZE

1. Definiții: (cele cunoscute)
2. Clasificare a incidentelor pe trei niveluri:
Nivel 1: Domenii ample ale incidentelor care pot avea efecte negative. Utilizatorii ar trebui să se familiarizeze cu aceste domenii înainte de a încerca să clasifice incidentele.
Nivel 2: Domeniile subordonate de insuficiențe / defecțiuni / eșecuri ale proceselor în cadrul fiecărui domeniu de nivel 1. Utilizatorii trebuie să revizuiască aceste domenii subordonate de nivel 2 înainte de a continua cu clasificarea incidentelor.
Nivel 3: Alte categorii subordonate de insuficiențe / defecțiuni / eșecuri ale proceselor în cadrul fiecărui domeniu subordonat incidentului de nivel 2. Pot fi reprezentate toate sau nu. Atenție la exemplu.
Patient safety
3. Nivelul 1 și Nivelul 2 – reprezentare schematică
A. Incidente care afectează pacientul
# Procese administrative (se exclude documentația) – toate incidentele care au legătură cu accesul, admiterea, mișcările / transferurile pacienților, dispozițiile, recomandările.
a. acces și admisie (toate aspectele serviciilor de îngrijiri pentru pacienții internați sau/și cei din ambulatoriu);
b. predarea / primirea;
c. transfer / tranziție;
d. transport;
e. consimțământul informat (a se vedea Nivelul 1 – Documentație);
f. externare;
g. monitorizare / urmărire;
h. pază / protecție;
j. izolarea prizonierilor.
# Îngrijiri de anestezie – toate incidentele specifice în legătură cu anestezia ( a se vedea Nivelul 1 – Oxigen / Gaze medicale).
a. clasificare / evaluare preoperatorie;
b. inducerea / administrarea inițială a anesteziei;
c. susținerea / monitorizarea pacientului pe timpul anesteziei;
d. recuperarea / monitorizarea posterioară anesteziei;
e. concluzii diagnostice.
# Comportament / Conduită – toate incidentele care se referă la comportamentul / conduita pacientului, personalului sau vizitatorilor.
a. comportament necorespunzător / agresiv al unui pacient față de alt pacient;
b. comportament necorespunzător / agresiv al personalului față de un pacient;
c. comportament necorespunzător / agresiv al unui vizitator față de un pacient;
d. comportament necorespunzător / agresiv al unui pacient față de un obiect / structură;
e. comportament autodistructiv;
f. pacient dispărut (absent / sechestrat);
g. deținere de bunuri interzise / furate;
h. persoane care realizază acte neautorizate.
# Produse sanguine și plasmă – toate incidentele în legătură cu procesele de transfuzie incluzând prescripțiile, prelucrarea, ambalarea, livrarea, administrarea la pacienți, etc.
a. comandă / cerere de transfuzie;
b. probe de laborator pretransfuzionale;
c. selectarea / alegerea produsului;
d. depozitarea / stocarea produsului;
e. expedierea produsului;
f. prepararea / pregătirea produsului;
g. distribuirea produsului (include etichetarea);
h. livrarea produsului (în sală / unitate);
j. administrarea produsului către pacient;
k. monitorizarea pe timpul și după efectuarea transfuziei.
# Procese / Proceduri diagnostice – toate incidentele în legătură cu aspecte ale diagnosticului, inclusiv examinări, investigații auxiliare (inclusiv laborator, radiologie și imagistică, altele), interpretări ale datelor, primirea datelor relevante pentru diagnosticarea și analiza dovezilor clinice (a se vedea anestezia, maternitatea și îngrijirile neonatale pentru specificul aferent acelor domenii unice).
a. concluzii diagnostice;
b. clasificare / evaluare istorie clinică;
c. evaluare fizică / evaluare / examinare;
d. radiologie / imagistică / interpretare;
e. laborator / investigații / interpretare;
f. alte investigații / interpretări;
g. monitorizare, evaluare continuă a stării pacientului.
# Documentație – toate incidentele care se referă la procesele de documentare a asistenței medicale în dosare medicale sau alte forme administrative, inclusiv documentația privind consimțământul informat.
a. liste de verificare;
b. înregistrări medicale pe suport hârtie;
c. liste chirurgicale – cu pacienți / proceduri;
d. înregistrări medicale pe suport electronic;
e. formulare;
f. coduri de bare;
g. documente privind consimțământul informat;
h.brățări de identificare / carduri;
j. etichete;
k. referințe / solicitări de consultații sau analize;
l. politici / proceduri / instrucțiuni / ghiduri;
m. rapoarte / rezultate de imagistică;
n. rapoarte / rezultate laborator;
o. alte rapoarte / rezultate;
p. informații / instrucțiuni privind externarea pacienților;
q. referințe / consultări / corespondență / rapoarte privind prestatori de servicii medicale;
r. contracte cu prestatorii de servicii de asistență medicală.
# Expunere la pericole medioambientale – toate incidentele care au legătură cu mediul în care se acordă îngrijirile medicale.
a. expunerea la substanțe periculoase;
b. expunere la condiții de mediu nesigure;
c. expunere la condiții de mediu neigienice.
# Infecțiile asociate îngrijirilor medicale – toate infecțiile care sunt rezultatul îngrijirilor medicale sau al mediului în care sunt furnizate îngrijirile medicale.
a. procesele / procedurile de curățenie și igienă medioambientală;
b. procesele / procedurile de igienă a mâinilor;
c. procesele / procedurile de sterilizare;
d. procesele / procedurile de profilaxie cu antibiotice;
e. performanța procedurilor clinice (protocoale / directive / ghiduri);
f. procese / proceduri de siguranță a injecțiilor / eliminare în siguranță a obiectelor tăietoare – înțepătoare;
g. procese de izolare / protocoale pentru pacienți infectați;
h. procese de izolare / protocoale pentru manipularea fluidelor corporale / țesuturilor;
j. procese de izolare / protocoale pentru pacienții cu imunitatea compromisă;
k. dispozitive, produse, medicamente, fluide asociate infecțiilor.
# Îngrijirile maternale – toate incidentele care se referă la diagnostic și terapie care implică îngrijirile prenatale, intrapartum (peripartum), și îngrijirile postpartum ale mamelor.
a. evaluare / evaluare și diagnostic prenatal;
b. evaluare / evaluare și diagnostic intra / postpartum;
c. investigații / interpretări de laborator;
d. investigații / interpretări de imagistică;
e. alte investigații / interpretări;
f. nașteri naturale / intervenții neinvazive;
g. nașteri prin cezariană / alte procese / proceduri invazive;
h. monitorizare / evaluare continuă a stării pacientului;
j. concluzii diagnostice.
# Echipamente și dispozitive medicale, furnituri și mobilier – toate incidentele legate de utilizarea acestor elemente, inclusiv interfața cu utilizatorul.
a. procese comandă / prescriere;
b. procese de fabricație;
c. procese de furnizare / stocare / întreținere;
d. procese de predare (în sală / unitate);
e. procese de etichetare;
f. instrucțiuni / ghiduri de utilizare;
g. procese mecanice / electrice / structurale;
h. utilizatori / procese de utilizare.
# Oxigen și gaze medicale – toate incidentele în legătură cu utilizarea gazelor (a se vedea și Anestezia).
a. procese de prescriere;
b. procese de achiziție / furnizare;
c. procese de stocare;
d. procese de distribuire (include etichetarea);
e. procese de livrare (unitate / secție / bloc operator);
f. procese de administrare pacientului;
g. monitorizarea post administrare a pacientului.
# Medicație / Produse biologice / Fluide (inclusiv fluidele nutriționale parenterale, dar excluzând gazele medicale) – toate incidentele care se referă la utilizarea acestora, inclusiv prescrierea, prepararea, ambalarea, livrarea și administrarea către pacienți.
a. procese de prescriere;
b. procese de achiziție / furnizare;
c. procese de stocare (în farmacii sau în unități);
d. procese de formulare / preparare;
e. procese de distribuire (include etichetarea);
f. procese de livrare (în unitate / sală);
g. procese de administrare pacientului;
h. monitorizarea postadministrare a pacientului.
# Îngrijiri neonatale – toate incidentele care se referă la procesele de diagnostic și terapeutice care implică nou-născuții (în general, copiii cu vârsta de până la patru săptămâni, deși utilizatorii diferiți pot adopta termenul mai larg pentru a include copiii mai în vârstă care încă se găsesc în unități neonatale).
a. evaluare / evaluare și diagnostic prenatal;
b. evaluare / evaluare și diagnostic intrapartum / perinatal;
c. evaluare / evaluare și diagnostic neonatal;
d. investigații / interpretări de laborator;
e. investigații / interpretări de imagistică;
f. alte investigații / interpretări;
g. procese / proceduri de tratament neinvazive;
h. procese / proceduri chirurgicale / alte tratamente invazive;
j. monitorizare / evaluare continuă a stării pacientului;
k. concluzii diagnostice.
# Nutriție – toate incidentele în legătură cu serviciile de nutriție / dietetică ((cu excepția hranei parenterale, care este abordată în Medicație,Produse biologice, Fluide).
a. procese de prescriere;
b. procese de achiziție / furnizare;
c. procese de stocare (în farmacii sau unități);
d. procese de preparare;
e. procese de distribuire (include etichetarea);
f. procese de livrare (în unitate / sală);
g. procese de administrare pacientului;
h. monitorizarea postadministrare a pacientului.
# Accidente ale pacientului / Căderi
a. strangulare / sufocare / spânzurare;
b. asfixiere / inhalare / aspirare;
c. contact cu materiale potențial infectate;
d. contact cu obiecte ascuțite;
e. contact / coliziune cu un obiect (altul decât ascuțit);
f. prindere / strivire;
g. alunecare, împiedicare, cădere suspectate, fără martori (include leșin, amețeală);
h. alunecare, împiedicare, cădere cu martori (include leșin, amețeală).
# Ulcere prin presiune – toate incidentele care se referă la evaluarea riscurilor, prevenirea, diagnosticarea și tratamentul ulcerelor prin presiune.
a. prezente la internare;
b. inexistente la internare;
c. nu se cunoaște dacă erau prezente la internare.
# Date, informații și obiecte persoanale – incident în legătură cu proprietăți ale pacientului.
a. furt de proprietate (suspectat, presupus, dovedit);
b. vandalism (suspectat, presupus, dovedit);
c. utilizare neautorizată și neconsimțită a proprietății pacientului;
d. violarea confidențialității.
# Procese / Proceduri terapeutice (cu excepția incidentelor legate în mod specific de utilizarea medicamentelor / fluide / sânge / produse plasmatice și administrarea gazelor medicale; a se vedea Elemente de nivel 1) – toate incidentele care se referă la furnizarea efectivă a serviciilor de asistență medicală, inclusiv îngrijirile medicale și chirurgicale, tratamentele și asistența medicală secundară precum și monitorizarea / supervizarea pacienților (vezi și Anestezie, Maternitate și Îngrijire neonatală pentru specificul domeniilor unice).
a. procese / proceduri de tratament neinvazive;
b. procese / proceduri de tratament invazive;
c. terapia prin iradiere;
d. procesele de restricție / contenție a pacienților;
e. procesele de monitorizare / evaluare continuă a stării pacientului.
B. Incidente care afectează personalul
Termenul „personal” include angajați, contractori și furnizori.
# Expunere la pericolele medioambientale:
a. expunere la substanțe periculoase;
b. expunere la condiții medioambientale nesigure;
c. expunere la condiții medioambientale neigenice.
# Comportament / conduită:
a. comportament neadecvat / agresiv al unui pacient față de personal;
b. comportament neadecvat / agresiv al unui vizitator față de personal;
c. comportament neadecvat / agresiv al personalului față de personal;
d. uz / posesie de bunuri interzise / furate;
e. persoane care efectuează acte neautorizate.
# Accidente / Căderi
a. strangulare / sufocare;
b. asfixiere / inhalare / aspirare;
c. contact cu materiale potențial infectate
d. contact cu obiecte ascuțite;
e. contact / coliziune cu un obiect (altul decât ascuțit);
f. prindere / strivire;
g. alunecare, împiedicare, cădere;
h. ridicare / manevrare manuală (mase sau pacienți)
# Accidente privind proprietatea
a. furt (suspectat, presupus, dovedit);
b. vandalism (suspectat, presupus, dovedit);
c. uz neautorizat sau neconsimțit al proprietății;
d. violarea confidențialității.
C. Incidente care afectează publicul / Vizitatorii
Orice membru al publicului prezent într-o unitate de asistență medicală care nu are o funcție oficială legată de furnizarea de servicii de sănătate sau alte funcții ale facilităților stabilimentului medical.
# Expunere la pericolele medioambientale:
a. expunere la substanțe periculoase;
b. expunere la condiții medioambientale nesigure;
c. expunere la condiții medioambientale neigenice.
# Comportament / conduită:
a. comportament neadecvat / agresiv al unui pacient față de vizitatori;
b. comportament neadecvat / agresiv al unui vizitator față de vizitatori;
c. comportament neadecvat / agresiv al personalului față de vizitatori;
d. uz / posesie de bunuri interzise / furate;
e. persoane care efectuează acte neautorizate.
# Accidente / Căderi
a. strangulare / sufocare;
b. asfixiere / inhalare / aspirare;
c. contact cu materiale potențial infectate
d. contact cu obiecte ascuțite;
e. contact / coliziune cu un obiect (altul decât ascuțit);
f. prindere / strivire;
g. alunecare, împiedicare, cădere;
h. ridicare / manevrare manuală (mase sau pacienți).
# Accidente privind proprietatea
a. furt (suspectat, presupus, dovedit);
b. vandalism (suspectat, presupus, dovedit);
c. uz neautorizat sau neconsimțit al proprietății;
d. violarea confidențialității.
D. Incidente care afectează organizația
# Incendii, alarme de incendiu / proceduri
a. incendiu real;
b. alarmă de incendiu activată de către personal (alarmă falsă);
c. alarmă de incendiu activată de către dispozitive automatizate (alarmă falsă);
d. căi de evacuare / uși;
e. extinctoare;
f. riscuri de incendiu;
g. centrala de incendiu / mijlocul de alarmare.
# Întreruperi ale serviciilor
a. mediu, infrastructură și resurse umane (a se vedea și incendii, alarme de incendiu / proceduri);
b. fenomene naturale / evenimente naturale extreme;
c. defecțiuni / întreruperi ale utilităților / serviciilor publice (excepție sistemele de alarmă la incendiu);
d. defecțiuni / asigurare insuficientă a serviciilor;
e. disponibilitatea resurselor umane (include opriri ale lucrului, greve);
f. pericole medioambientale (exclude incendiile).
# Siguranța proprietăților / Informațiilor / Clădirilor
a. furt (suspectat, presupus, dovedit);
b. vandalism (suspectat, presupus, dovedit);
c. uz neautorizat sau neconsimțit al proprietății;
d. întrerupere / intrare cu forța (suspectată, presupusă, dovedită);
e. invadare / intruziune;
f. uz / posesie de bunuri interzise / furate;
g. îngrijiri medicale furnizate de persoane neautorizate.
# Ordinea publică / controlul mulțimilor
a. controlul mulțimilor / întâlnirilor;
b. lipsa controlului mulțimilor / întâlnirilor (spontane).
# Terorism (presupus, suspectat, real)
a. amenințare teroristă;
b. eveniment terorist sau criminal.
4. Exemplu de extindere a clasificării pe cele trei niveluri
Niveluri complet

ACREDITAREA ÎN MEDICINA PRIMARĂ sau ce (standarde) a (mai) facut Joint Commission International pentru siguranța pacientului

Joint Commission este astăzi organizația cu cea mai mare experiență în acreditare sanitară din toată lumea. De peste 50 de ani îmbunătățește calitatea și siguranța în centrele sanitare și sociosanitare. Informația și experiența obținute prin evaluarea acestor organizații este utilizată la rândul ei pentru actualizarea periodică a standardelor, adaptându-le astfel la schimbările produse în prestarea serviciilor sanitare. În 1996 se naște JOINT COMMISSION INTERNATIONAL, o diviziune a Joint Commission care are ca finalitate îmbunătățirea calității îngrijirilor de sănătate în cadrul comunității internaționale, facilitând servicii de acreditare în întreaga lume. Pentru a asigura aplicabilitatea internațională a standardelor, acestea s-au consensuat de către un grup de experți și lideri de opinie din cele cinci continente. Procesul de evaluare al JCI este proiectat pentru a se putea adapta la caracteristicile legale, religioase și culturale din oricare țară.
ACREDITAREA CENTRELOR DE MEDICINĂ PRIMARĂ – Care sunt caracteristicile pachetului de standarde de acreditare al Joint Commission International?
# se pot aplica oricărui centru de medicină primară indiferent de mărimea, localizarea și dependența sa;
# se centrează pe integrarea centrului în comunitatea deservită, prevenirea bolilor, promovarea sănătății, primul contact cu serviciile de îngrijire a sănătății și legătura cu alte zone ale serviciilor de sănătate publice și/sau private;
# abordează obiectivele internaționale ale siguranței pacientului, serviciile focalizate pe pacient, organizarea și prestarea serviciilor precum și îmbunătățirea calității și siguranței.
Acreditarea JCI se bazează pe un audit extern care realizează evaluarea unei sume de funcțiuni, unele centrate pe pacient, altele centrate pe organizație, după cum urmează:
A. Funcțiuni centrate pe pacient:
A.1. – Drepturile pacientului și etica organizației: standardele acestei funcțiuni țin cont de modul în care organizația abordează procesele pentru identificarea, informarea, protejarea și promovarea drepturilor pacientului; considerarea familiei, în cazurile necesare, la luarea deciziilor care privesc pacientul; educarea profesioniștilor în ce privește drepturile pacientului, respectarea confidențialității și consentimentului informat, stabilirea cadrului etic în organizație.
A.2. Evaluarea pacienților: se evaluează modul de colectare a informațiilor și datelor despre istoria clinică și condițiile fizice, psihologice și sociale, cum se analizează datele pentru identificarea nevoilor de îngrijire ale pacientului și cum se elaborează un plan de îngrijiri care ține cont de aceste nevoi.
A.3. – Îngrijirea acordată pacienților: această funcțiune evaluează scopul / obiectivul principal al unei organizații sanitare – cum se planifică și se prestează îngrijirile fiecărui pacient, cum se realizează urmărirea (monitorizarea) și cum se interpretează rezultatele acestor îngrijiri pentru a le modifica în caz de nevoie. Toate acestea realizate de o echipă multidisciplinară care trebuie să presteze îngrijirile în mod coordonat (medic – medic specialist – asistent).
A.4. – Educarea pacientului și a familiei: evaluează cum educarea pacientului și a familiei este planificată, că se inițiază în urma evaluării nevoilor de învățare, că învățarea este adaptată nevoilor pacientului și că se realizează o monitorizare a acesteia.
A.5. – Accesibilitatea și continuitatea asistenței: aceste standarde sunt în legătură cu integrarea serviciilor, a profesioniștilor și a nivelelor care configurează continuitatea îngrijirilor, care sunt fluxurile eficiente și cum se realizează trasladarea și externarea către alte centre / către domiciliu.
B. Funcțiuni ale managementului organizației:
B.1. – Managementul și îmbunătățirea calității: această funcțiune subliniază importanța monitorizării continue, analizei de date, că îmbunătățirea proceselor clinice și de management este bine organizată și că există o conducere clară pentru a atinge maximul beneficiu posibil. Eforturile pentru îmbunătățirea proceselor trebuie să fie ghidate de un cadru general de management al calității totale în organizație.
B.2. – Conducere și structură de conducere: liderii trebuie să identifice misiunea organizației și să asigure că se dispune de resursele necesare pentru îndeplinirea acestei misiuni. Deasemenea trebuie acționat în grup pentru coordonarea și integrarea activităților organizației, inclusiv cele proiectate pentru îmbunătățirea îngrijirilor și serviciilor clinice. Excelența în îngrijiri este condiționată de un leadership eficace.
B.3. – Managementul mediului și siguranței: această funcțiune evaluează planificarea pe 7 zone: siguranța clădirilor, echipamentelor și sistemelor; supravegherea / asigurarea (protejarea proprietății și utilizatorilor acesteia); materiale periculoase (controlul manipulării, depozitării și utilizării); situații de urgență; siguranța și controlul incendiilor; echipamente medicale; și instalații.
B.4. – Managementul resurselor umane: evaluează organizarea și planificarea în ceea ce privește selecția personalului, documentarea asupra capacităților și cunoștințelor, formării și posibilității de a învăța și progresa personal și profesional a lucrătorilor.
B.5. – Managementul informației: informația este o resursă care trebuie gestionată într-un mod eficient de liderii organizației. Aceștia trebuie să obțină, gestioneze, protejeze și utilizeze informația pentru îmbunătățirea rezultatelor în pacienți precum și ca acțiune individuală și globală a organizației.
B.6. – Prevenirea și controlul infecțiilor: ține cont de procesele realizate în organizație pentru supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor. Evaluează că programele au lideri identificați, norme și proceduri potrivite, educarea personalului și modul de coordonare a întregii organizații pe acest domeniu.
CUM SE DESFĂȘOARĂ AUDITUL?
După prepararea prealabilă a documentelor, evaluatorii realizează o vizită de 2 zile în care, pentru a evalua îndeplinirea standardelor, inspecționează centrul / cabinetul medical, intervievează în mod direct personalul și revizuiesc / verifică documentația pregătită. Posterior elaborează o informare sau un manual al acreditării în care se evaluează în formă cantitativă gradul de îndeplinire a fiecărei funcțiuni sau grup de standarde. Acest manual al acreditării furnizează un diagnostic al realității, identifică problemele cheie și furnizează recomandări pentru îmbunătățire. Începând de la acest punct, se elaborează diferite planuri de acțiune care se difuzează, se implementează și se monitorizează prin intermediul indicatorilor, adică se pune în funcțiune metodologia de îmbunătățire a calității. Experiența acreditării înseamnă nu doar avantaje ci și dezavantaje.
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE ACREDITĂRII
# Avantaje
– fortifică munca în echipă și coeziunea profesioniștilor din organizație;
– catalizează schimbările interne;
– implică profesioniștii în cultura îmbunătățirii;
– profesioniștii apreciază siguranța procedurilor clare;
– se oferă garanția calității utilizatorilor și entităților colaboratoare;
– bun instrument de management;
– ajută la identificarea zonelor care au nevoie de îmbunătățiri.
# Dezavantaje
– fără sprijin managerial nu este posibilă (în plus, sunt necesare cursuri de management sanitar costisitoare sau contractarea unui serviciu de consultanță scump);
– are nevoie de resurse extraordinare;
– dificultăți în adaptarea la cultura descrierii și scrierii proceselor;
– este necesară menținerea unei motivări înalte a personalului;
– este necesară implicarea tuturor profesioniștilor organizației (sau contractarea unui serviciu de consultanță);
– este nevoie de un leadership puternic;
– calitatea este o călătorie fără sfârșit;
– experiența altor țări europene arată că într-un centru de medicină primară (un grup de cabinete ale medicilor de familie reunit într-un centru de sănătate) și cu atât mai puțin într-un simplu cabinet de medicină de familie, realizarea unei acreditări a calității este lipsită de sens deoarece sistemul nici nu face diferența și nici nu incentivează serviciile de medicină primară care demonstrează o mai bună calitate. Cu atât mai mult cu cât pacienții unui cabinet de medicină de familie neacreditat, situat într-o comună izolată, pot rămâne practic fără asistență medicală datorită obligativității acreditării. Sau, cum spunea Peter Drucker: „Nimic nu este mai inutil decât să faci eficient ceva ce nici măcar nu ar trebui făcut” și cred că prin cele spuse se referea și la birocrația uriașă indusă în sănătate de procesul acreditării. În plus, acreditarea cabinetelor de medicină de familie este obligatorie doar în România și Turcia. În nici o altă țară din Europa nu este obligatorie acreditarea cabinetelor medicilor de familie ci opțională, fără condiționarea unui contract financiar.
EXEMPLU DE STANDARDE JOINT COMMISSION (Ediția 2008)
Secțiunea I: Implicarea și integrarea în comunitate (CII)
Descriere generală
Centrele de asistență primară sunt, de obicei, bine integrate în comunitate în ceea ce privește cunoașterea nevoilor comunității și modul în care acestea se încadrează în satisfacerea acestor nevoi. Această integrare presupune planificarea cu alte organizații, participarea la activități la nivel comunitar și chiar integrarea membrilor comunității în structura organizației ca voluntari, ca membri ai diferitelor grupuri de planificare și în alte moduri. Frecvent, în cadrul comunității nu există o structură clară pentru acest nivel și tip de dialog și planificare. Agențiile de sănătate publică și consiliile comunitare de diferite tipuri nu pot considera acest lucru drept rolul lor. Astfel, un centru de îngrijire primară ar putea avea nevoie să-și asume o poziție de lider (de asemenea, a se vedea „lider” în glosar) rolul în crearea structurii comunității pentru acest nivel de planificare comunitară.

Standarde
CII.1 – Centrul de îngrijire primară și alte centre de asistență medicală și civice cooperează și colaborează pentru a identifica problemele și serviciile de sănătate necesare în zona sa de responsabilitate și în comunitate.
CII.2 – Serviciile comunitare de spitalizare și serviciile de transport medical sunt disponibile, dacă este necesar, din sistemul de sănătate regional/local.
CII.3 – Centrul de îngrijire primară definește populația (persoanele) pentru care va oferi acces la servicii în concordanță cu misiunea sa.
 ___CII.3.1 – Centrul de îngrijire primară își stabilește rolul în furnizarea de servicii acestei populații în concordanță cu nevoile comunității regionale și / sau locale.
___CII.3.2 – Centrul de îngrijire primară lucrează în colaborare cu alte organizații și agenții de sănătate pentru identificarea și includerea populațiilor vulnerabile în programele de sănătate comunitare.
CII.4 – În legătură cu planificarea comunității, fiecare centru de îngrijire primară definește și măsoară realizarea acesteia în îndeplinirea obiectivelor comunității de îngrijire/medicale.
CII.5 – Centrul de îngrijire primară participă activ ca membru al comunității și regiunii sale.
CII.6 – Unul sau mai mulți indivizi din conducerea centrului de asistență primară au definit responsabilitatea de a vorbi comunității în numele centrului de asistență medicală primară.
CII.7 – Angajamentul centrului de asistență primară pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor este evident în declararea misiunii, a valorilor, acordurile de colaborare cu agențiile locale și regionale, politicile relevante și participarea în comunitate.
___CII.7.1 – Centrul de îngrijire primară participă la o varietate de programe de promovare a sănătății și de prevenire a bolilor cu comunitatea sa.
CII.8 – Centrul de îngrijire primară solicită în mod regulat percepții ale comunității legate de serviciile sale și de problemele centrelor de asistență medicală primară.

Secțiunea II: Servicii centrate pe pacient (PSC)
Descriere generală: Centrele de asistență primară trebuie să determine tipul și domeniul serviciilor (de asemenea, a se vedea glosarul) care trebuie oferite comunității și pacienților.
Deoarece aceste servicii pot fi oferite persoanelor fizice de la naștere la moarte și trebuie să satisfacă o mare varietate de nevoi de îngrijire a sănătății, este foarte important ca organizația să determine exact ce servicii vor fi oferite și interfața dintre îngrijirea pe care o oferă și alte părți ale sistemului de sănătate.
Următoarea considerație este cum să organizați în mod eficient aceste servicii pentru a sprijini buna îngrijire a pacienților și eficiența (vezi și definiția „eficienței” din Glosar) furnizării de servicii medicale.
Astfel, există un efort deliberat de a respecta drepturile pacienților, de a obține consimțământul informat (vezi și glosarul) pentru procedurile cu risc ridicat, de a asigura o evaluare exactă a nevoilor pacientului și, prin îngrijire și educație, de a promova sănătatea și de a oferi confort și vindecare.
În toate aceste activități, pacientul rămâne în centrul fiecărui aspect al organizației.

Standarde:
PCS.1 Sunt furnizate servicii de bază și esențiale, în funcție de nevoile populației din zona de responsabilitate a centrului de îngrijire primară.
PCS.2 Serviciile și procedurile suplimentare de îngrijire primară sunt furnizate de centrul de asistență primară sau prin acorduri cu organizații și agenții externe.
PCS.3 Serviciile și procedurile sporite care necesită competențe și / sau facilități speciale sunt furnizate de centrul de asistență primară sau în cooperare cu organizațiile și agențiile comunitare.
PCS.4 Centrul de îngrijire primară informează pacienții și familiile despre îngrijirea și serviciile sale și despre modul de accesare a acestor servicii.
PCS.5 Procesul de îngrijire este conceput pentru a ajuta pacientul.
PCS.6 Procedurile și procesele sunt concepute pentru a sprijini furnizorii de servicii de îngrijire clinică.
PCS.7 Centrul de îngrijire primară proiectează procesele de îngrijire a pacienților pentru a reduce riscul îngrijirii nesigure a pacientului.
PCS.8 Centrul de îngrijire primară este responsabil pentru furnizarea de procese care să susțină drepturile pacientului și ale familiei în timpul îngrijirii.
 ___PCS.8.1 Organizația identifică drepturile și responsabilitățile pacientului și familiei.
  ___PCS.8.2 Centrul de îngrijire primară identifică contextul cultural al populațiilor pe care le servesc și influența acestui context asupra modului în care pacienții își exercită aceste drepturi și responsabilități.
___PCS.8.3 Centrul de îngrijire primară informează pacienții și familiile despre procesul său de a primi și de a acționa în legătură cu plângerile, conflictele și diferențele de opinie cu privire la îngrijirea pacientului și dreptul pacientului de a participa la aceste procese.
 ___PCS.8.4 Toți pacienții sunt informați despre drepturile lor într-o manieră pe care o pot înțelege.
PCS.9 Consimțământul informat al pacientului este obținut printr-un proces definit de centrul de asistență medicală primară și efectuat de personal instruit.
___PCS.9.1 Centrul de îngrijire primară enumeră categoriile sau tipurile de tratamente și proceduri care necesită consimțământ informat.
___PCS.9.2 Pacienții și, după caz, familiile primesc informații adecvate despre boală, tratamentul propus și furnizorii de îngrijire, astfel încât aceștia să poată lua decizii de îngrijire, inclusiv decizii privind consimțământul informat.
___PCS.9.3 Consimțământul informat este obținut înainte ca un pacient să participe la cercetarea, investigația și studiile clinice.
___PCS.9.4 Pentru a proteja drepturile pacienților, centrul de îngrijire primară are un comitet sau alt mod de a supraveghea toate cercetările din centrul de asistență primară care implică subiecți umani.
PCS.10 Toți pacienții cărora li se acordă îngrijire de către centrul de îngrijire primară au nevoie de identificarea inițială și continuă a nevoilor lor de sănătate printr-un proces de evaluare stabilit.
___PCS.10.1 Centrul de asistență medicală primară a determinat domeniul de aplicare și conținutul evaluărilor inițiale și continue de îngrijire efectuate de diferiți furnizori de îngrijire pe baza legilor și reglementărilor aplicabile.
___PCS.10.2 Toți pacienții sunt evaluați la intervale adecvate pentru a determina răspunsul lor la tratament și respectarea tratamentului, pentru a identifica complicațiile și a planifica continuarea îngrijirii sau pentru a determina că tratamentul este complet.
___PCS.10.3 Toți pacienții sunt reevaluați la intervale adecvate pentru a determina răspunsul lor la tratament și respectarea tratamentului, pentru a identifica complicațiile și pentru a planifica continuarea îngrijirii sau pentru a determina că tratamentul este complet.
___PCS.10.4 Pacienții sunt examinați pentru nevoi comportamentale de sănătate, durere și necesități nutriționale și funcționale și sunt trimiși pentru evaluarea completă, tratament și monitorizare, atunci când sunt indicate.
PCS.11 Serviciile de laborator sunt disponibile la fața locului sau disponibile imediat prin aranjamente cu surse externe pentru a răspunde nevoilor pacienților.
 ___PCS.11.1 Serviciile de laborator furnizate la fața locului respectă standardele, legile și reglementările locale și naționale aplicabile; sunt direcționate și angajate de persoane calificate; sunt organizate cu resurse adecvate; și există un program de control al calității.
PCS.12 Serviciile de diagnosticare prin imagini sunt disponibile in situ sau disponibile imediat prin aranjamente/convenții cu surse externe pentru a răspunde nevoilor pacientului.
___PCS.12.1 Serviciile de imagistică diagnosticată furnizate in situ respectă standardele, legile și reglementările locale și naționale aplicabile; sunt direcționate și angajate de persoane calificate; sunt organizate cu resurse adecvate; și există un program de control al calității.
PCS.13 Centrul de îngrijire primară asigură îngrijire și tratament prin procese de îngrijire uniformă care asigură un nivel ridicat de îngrijire a pacientului.
___PCS.13.1 Există un proces de integrare și coordonare a îngrijirii oferite fiecărui pacient.
___PCS.13.2 Îngrijirile furnizate unui pacient prin asistență continuă se planifică, revizuiesc când se indică, se documentează în registrul pacientului și se pun la dispoziția tuturor furnizorilor de îngrijiri ai pacientului.
PCS.14 Utilizarea medicamentelor în centrul de îngrijire primară este organizată pentru a răspunde nevoilor pacienților și respectă legile și reglementările aplicabile.
___PCS.14.1 Medicamentele disponibile în cadrul centrului de asistență medicală primară pentru a fi distribuite pacienților sau pentru administrarea de către practicanți sunt organizate eficient și eficient, iar utilizarea lor este ghidată de politici și proceduri.
___PCS.14.2 Administrarea medicamentelor în cadrul centrului de asistență primară urmează procese standardizate pentru a asigura siguranța pacienților.
___PCS.14.3 Utilizarea medicamentelor este monitorizată pentru eficacitatea clinică, iar efectele adverse medicamentoase sunt observate în înregistrările pacientului și raportate după cum este necesar.
___PCS.14.4 Erorile de medicație sunt raportate printr-un proces și un interval de timp definit de centrul de îngrijire primară.
PCS.15 Pentru pacienții care necesită o ședere prelungită în centrul de asistență medicală primară este disponibilă o alimentație adecvată pentru fiecare pacient și în concordanță cu starea sa.
PCS.16 Centrul de îngrijire primară se ocupă de îngrijiri la finalul vieții adecvate condiției și nevoilor pacientului sau se derivează pacientul către surse externe de îngrijire corespunzătoare.
PCS.17 Educația sprijină participarea pacientului și a familiei în deciziile și procesele de îngrijire.
___PCS.17.1 Educația referitoare la nevoile de sănătate imediate și pe termen lung ale pacientului este înregistrată în dosarul pacientului, iar capacitatea pacientului și a familiei de a învăța precum și dorința de a învăța sunt evaluate.
___PCS.17.2 Educația pacientului și a familiei include următoarele subiecte, adecvate îngrijirii pacientului: promovarea sănătății și prevenirea bolilor, utilizarea în condiții de siguranță a medicamentelor, utilizarea în siguranță a echipamentului medical, posibilele interacțiuni între medicamente și alimente, îndrumarea nutrițională și tehnici de reabilitare, inclusiv modalități de a reduce căderile și alte leziuni la domiciliu.
___PCS.17.3 Metodele de educație iau în considerare valorile și preferințele pacientului și ale familiei și permit o interacțiune suficientă între pacient, familie și personal pentru ca să se producă învățarea.
___PCS.17.4 Serviciile și sprijinul de care pacientul va avea nevoie atunci când nu mai primește îngrijire și servicii de la centrul de îngrijire primară sunt examinate împreună cu pacientul și familia sa.

Secțiunea III – Organizarea și furnizarea serviciilor
Prezentare generală
Centrele de îngrijire primară se străduiesc să fie locuri eficiente și bine gestionate. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să existe o structură clară de management, cu o bună coordonare a procesului de îngrijire, inclusiv prin furnizarea de servicii care utilizează echipe.
Echipele lucrează eficient atunci când au informațiile de care au nevoie, de obicei dintr-un registru organizat și complet al pacientului (vezi și glosarul), iar echipa lucrează într-un mediu sigur, cu puține riscuri, inclusiv riscuri de infecție, atât pentru personal (a se vedea și glosarul) și pacienți.
În cele din urmă, personalul trebuie să aibă calificările necesare pentru a oferi îngrijirea preconizată și ar trebui să aibă oportunități de a învăța și de a crește ca profesioniști.
Toate împreună, aceste condiții fac ca un centru de asistență medicală primară să beneficieze de asistență medicală optimă, iar personalul să fie sprijinit și sigur.

Standarde
ODS.1 Guvernanța și structura de management și administrare a centrului de asistență primară este descrisă în regulamente, politici și proceduri sau documente similare.
___ODS.1.1 Responsabilitățile și responsabilitățile structurii de guvernare și gestionare sunt identificate în documentele scrise.
___ODS.1.2 Persoanele responsabile de guvernarea și gestionarea centrului de îngrijire primară stabilesc și implementează un cadru pentru managementul etic pentru a se asigura că centrul de îngrijire primară oferă asistență medicală în cadrul unor norme de siguranță de afaceri, financiare, etice și juridice care protejează pacienții și drepturile lor .
ODS.2 Un director sau director senior este responsabil de funcționarea centrului de asistență primară și de respectarea legilor și reglementărilor aplicabile.
ODS.3 Liderii clinici și managerii centrului de îngrijire primară sunt identificați și sunt responsabili în mod colectiv de crearea planurilor și a politicilor necesare pentru a îndeplini misiunea centrului de îngrijire primară.
ODS.4 Liderii clinici ai centrului de îngrijire primară planifică și implementează o structură eficientă pentru a-și susține responsabilitățile și autoritatea.
ODS.5 Una sau mai multe persoane calificate asigură conducerea pentru fiecare unitate clinică sau de serviciu din centrul de îngrijire primară.
___ODS.5.1 Persoana (persoanele) care conduce unitatea clinică sau de serviciu implementează un program de calitate și siguranță care include monitorizarea serviciilor furnizate, monitorizarea calității oricăror contracte aplicabile pentru servicii clinice și integrarea programului de calitate în programul de calitate al centrului de asistență medicală primară .
ODS.6 Continuitatea și coordonarea îngrijirii sunt furnizate începând din evaluarea inițială prin îngrijire, tratament și urmărire.
___ODS.6.1 Echipele multidisciplinare sunt organizate pentru a asigura coordonarea și continuitatea îngrijirilor.
ODS.7 Există o procedură care stabilește consultațiile pacientului și trimiterile sau transferurile către un alt nivel de îngrijire, profesionist în domeniul sănătății sau mediu de îngrijire.
ODS.8 Centrul de îngrijire primară răspunde nevoilor de informare ale tuturor celor care prestează servicii clinice, celor care administrează centrul de asistență primară și celor din afara organizației care au nevoie de date și informații de la centrul de asistență medicală primară.
ODS.9 Se păstrează confidențialitatea, securitatea și integritatea datelor și a informațiilor.
ODS.10 Înregistrările și informațiile sunt protejate împotriva pierderii, distrugerii, manipulării și accesului sau utilizării neautorizate.
ODS.11 Centrul de îngrijire primară utilizează coduri de diagnostic standardizate, coduri de procedură, simboluri, abrevieri și definiții.
ODS.12 Timpul de păstrare a informațiilor înregistrate despre pacienți este determinat de centrul de asistență medicală primară pe baza legii și reglementărilor de utilizare a acestora pentru activitățile de îngrijire a pacientului, juridice, de cercetare și de educație.
ODS.13 Centrul de asistență primară inițiază și menține sigură înregistrarea datelor pacientului pentru fiecare persoană evaluată sau tratată.
___ODS.13.1 Doar persoanele autorizate fac înregistrări în dosarele pacienților.
___ODS.13.2 Înregistrările pacientului conțin suficiente informații pentru identificarea pacientului, susținerea diagnosticului, justificarea tratamentului și documentarea cursului bolii și rezultatelor.
___ODS.13.3 Pentru pacienții care beneficiază de îngrijire continuă, registrul pacientului conține un rezumat al tuturor diagnosticelor semnificative cunoscute, al alergiilor medicamentoase, al medicamentelor actuale și al oricărei intervenții chirurgicale anterioare precum și al spitalizărilor.
___ODS.13.4 Înregistrările pacienților sunt revizuite periodic pentru a fi complete, exacte, lizibile și completate în timp util cu toate informațiile și se iau măsuri, dacă este necesar, pentru a le îmbunătăți.
ODS.14 Centrul de asistență primară colectează și analizează date agregate pentru a sprijini îngrijirea pacienților, managementul centrului de asistență primară, managementul calității și programul siguranței pacienților.
ODS.15 Centrul de îngrijire primară planifică și implementează un program de gestionare a mediului fizic pentru a sprijini îngrijirea medicală a pacienților.
ODS.16 Facilitățile centrului de îngrijire primară sunt astfel concepute încât să ofere îngrijiri clinice accesibile, eficiente și sigure într-un mediu sigur și susținut.
ODS.17 Centrul de asistență medicală primară planifică și implementează un program pentru a se asigura că toți ocupanții sunt în siguranță față de foc, fum sau alte situații de urgență în toate facilitățile sale.
ODS.18 Centrul de asistență medicală primară dezvoltă și implementează un plan de interzicere a fumatului pentru personal și pacienți în toate zonele și instalațiile sale.
ODS.19 Există și se implementează un plan pentru inventarierea, manipularea, depozitarea și utilizarea materialelor periculoase, controlul și eliminarea materialelor periculoase și a deșeurilor.
ODS.20 Centrul de îngrijire primară planifică și implementează un program de inspectare, testare și întreținere a echipamentului medical și documentare a rezultatelor.
ODS.21 Centrul de îngrijire primară dispune de planuri de intervenție pentru a proteja ocupanții instalațiilor în caz de întrerupere a apei sau a sistemului electric, contaminare sau defecțiune.
ODS.22 Instalațiile electrice, de apa, canalizare, ventilație, gaz medical și alte sisteme-cheie sunt inspectate, întreținute și, dacă este cazul, îmbunătățite în mod regulat.
ODS.23 Centrul de îngrijire primară educă și instruiește toți membrii personalului asupra rolurile lor în asigurarea facilităților de îngrijire a pacienților în condiții de siguranță și eficacitate.
ODS.24 Un plan de resurse umane al centrului de îngrijire identifică numărul și calificările personalului necesar pentru a îndeplini misiunea centrului de îngrijire primară și pentru a oferi asistență medicală sigură pacientului.
___ODS.24.1 Noua orientare a personalului asigură formarea profesională inițială și evaluarea capacității de a-și îndeplini responsabilitățile de serviciu.
___ODS.24.2  Cursurile, educația și formarea continuă desfășurate continuă sau îmbunătățesc competențele personalului.
___ODS.24.3 Tot personalul / practicienii / studenții / voluntarii / lucrătorii contractați înțeleg și își pot demonstra rolul în raport cu siguranța.
___ODS.24.4 Competența de a-și îndeplini responsabilitățile de serviciu este continuu evaluată, demonstrată, menținută și îmbunătățită.
___ODS.24.5 Formarea și educația profesională în domeniul sănătății, atunci când sunt furnizate în cadrul centrului de îngrijire primară, sunt ghidate de politici care asigură o supervizare adecvată.
ODS.25 Centrul de îngrijire primară dispune de un proces eficient de colectare, verificare și evaluare a autorizărilor (licențiere, educație, formare și experiență) a acelor membri ai personalului autorizați prin lege și a centrului de asistență medicală primară pentru a oferi îngrijire medicală fără supervizare externă.
___ODS.25.1 Există o evaluare continuă a practicii profesionale, a calității și siguranței îngrijirii clinice furnizate de fiecare membru al personalului autorizat să practice independent.
ODS.26 Centrul de asistență medicală primară dispune de un proces eficient de colectare, verificare și evaluare a acreditărilor (licențiere, educație, formare și experiență) a acelor membri ai personalului medical care lucrează sub supervizare și care au competențele descrise în fișele de post.
ODS.27 Centrul de asistență medicală primară utilizează un proces coordonat pentru a reduce riscul infecțiilor endemice și epidemice la pacienți și la lucrătorii din domeniul sănătății.
___ODS.27.1 Rezultatele cazurilor și identificarea infecțiilor importante din punct de vedere demografic oferă informații și date de supraveghere pentru raportarea, atunci când este cazul, în cadrul centrului de asistență primară precum și al agențiilor de sănătate publică.
ODS.28 Centrul de asistență primară identifică procedurile și procesele asociate cu riscul de infectare și pune în aplicare strategii pentru reducerea riscurilor de infecție.
ODS.29 Sistemul de management sprijină procesul de control al infecțiilor pentru a asigura analiza, interpretarea și prezentarea adecvată a datelor.

Secțiunea IV – Îmbunătățirea calității și siguranței
Prezentare generală: O mare parte din ceea ce face un centru de îngrijire primară se va schimba în timp. Pacienții (de asemenea, a se vedea glosarul) populațiile și nevoile lor de sănătate se schimbă, schimbările tehnologice, personalul (vezi și glosarul) schimbările de cunoștințe, știința
schimbările de îngrijire a pacienților, informații de la progresele Organizației Mondiale a Sănătății și schimbarea instrumentelor de management și a conceptelor. Pentru a absorbi și a utiliza schimbarea în moduri inovatoare, centrul va avea nevoie de o cultură a calității și a siguranței, cu o înțelegere clară a modului de monitorizare (vedeți de asemenea „monitorizarea” în glosar) procese (vezi și glosarul) și rezultate (vezi și glosarul) și modul de evaluare a datelor (a se vedea și Glosarul) și de a planifica și implementa îmbunătățiri. Acest lucru necesită o susținere și o înțelegere a principiilor de bază ale managementului calității în îngrijirea sănătății (vezi și „lider” în glosar). Când se întâmplă acest lucru, centrul nu include doar practici de referință din partea altor organizații, ci oferă, de asemenea, repere pentru alții.

Standarde
IQS.1 – Cei responsabili cu guvernarea și conducerea centrului de îngrijire primară planifică și supraveghează programul de îmbunătățire a calității și siguranța pacienților și stabilesc prioritățile de măsurare și prioritățile de îmbunătățire.
  ___IQS.1.1 – Programul de calitate și siguranță a centrului de îngrijire primară include atât siguranța pacienților, cât și a personalul și include activitățile de gestionare a riscurilor și de control al calității centrului.
IQS.2 – Procesul de monitorizare a calității și siguranței include colectarea de date, agregarea și analiza datelor și raportarea rezultatelor.
IQS.3 – Monitorizarea calității include atât procesele cât și rezultatele clinice și manageriale, așa cum au fost selectate de liderii centrului de asistență primară.
IQS.4 – Îmbunătățirea calității și siguranței este realizată și susținută pentru domeniile prioritare de îmbunătățire și pentru măsurile identificate de liderii centrului de asistență medicală primară.
IQS.5 – Ghidurile clinice de practică și modalitățile clinice și alte recomandări bazate pe dovezi sunt folosite pentru a ghida evaluarea și tratamentul pacienților și pentru a reduce variațiile nedorite.
IQS.6 – Centrul de asistență primară utilizează un proces definit pentru identificarea și gestionarea evenimentelor santinelă.
IQS.7 – Datele sunt analizate atunci când tendințele și variațiile nedorite sunt evidente din date.
IQS.8 – Centrul de îngrijire primară utilizează un proces definit pentru identificarea și analiza evenimentelor de tip „miss-miss”.

Secțiunea V. – Obiective internaționale ale siguranței pacientului
Prezentare generală: Această secțiune se referă la obiectivele internaționale privind siguranța pacienților, necesare pentru punerea lor în aplicare de către centrele de îngrijire primară acreditate de Joint Commission International (JCI) în cadrul Centrelor Internaționale de Standardizare pentru Centre de Urgență. Scopul obiectivelor internaționale privind siguranța pacienților este de a promova îmbunătățiri specifice ale siguranței pacienților (vezi și glosarul). Obiectivele evidențiază domenii problematice în domeniul sănătății și descriu soluții consensuale bazate pe dovezi și experți asupra acestor probleme. Recunoscând că proiectarea sistemelor complete este intrinsecă pentru furnizarea unei îngrijiri medicale sigure și de înaltă calitate, obiectivele se concentrează, în general, pe soluții de sistem, ori de câte ori este posibil.

Obiective:
Obiectivul 1 Identificarea corectă a pacientului;
Obiectivul 2 Îmbunătățirea comunicării efective;
Obiectivul 3 Îmbunătățirea siguranței medicamentelor de risc înalt;
Obiectivul 4 Asigurați locul corect, procedura corectă, procedura chirurgică corectă a pacientului;
Obiectivul 5 Reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale;
Obiectivul 6 Reducerea riscului de leziuni prin căderea pacientului.
Patyent safety
Obiectivul 7 Acțiunea oportună și eficace în cazul unei situații de urgență.

Exemple de ANALIZA CAUZELOR RĂDĂCINĂ (parte II)

DESATURARE DATORITĂ PROBLEMELOR DE FIXARE CORECTĂ A BiPAP
                                        (bilevel positive airway pressure)
Incidentul: Incidentul constă în problema apărută pe timpul unui tratament cu O2 și BiPAP administrat unui pacient internat pentru decompensare respiratorie. În urma administrării aerosolterapiei, supapa debitmetrului nu s-a restabilit pentru ca oxigenul să conecteze direct cu masca dispozitivului BiPAP, drept pentru care oxigenul a fost eliberat direct în exterior. Dispozitivul BiPAP a continuat să funcționeze fără oxigen timp de mai multe ore până când asistenta responsabilă a identificat faptul că pacientul prezenta o diminuare severă presiunii parțiale a oxigenului în plasmă (P O2), fiind târziu pentru a o soluționa deoarece pacientul suferă un stop pulmonar iar manevrele de ventilație nu au efect.
Câteva mențiuni: utilizarea oxigenului în mediul spitalicesc implică anumite riscuri pentru siguranța pacientului legate în special de prescriere, monitorizare, administrare și aspecte de siguranță a echipamentelor utilizate. Incidentul analizat în concret s-a produs pe timpul administrării de oxigen pacientului, fază în care riscurile cele mai cunoscute sunt confundarea oxigenului cu alte gaze, administrarea unei doze eronate și desconectarea echipamentului fără ca profesionistul să detecteze acest lucru.
Analiza realizată a identificat diverși factori cauzali între care fixarea defectuoasă a debitmetrului, ceea ce a provocat ieșirea oxigenului medical direct în exterior în loc să fie conectat la masca BiPAP-ului și o monitorizare perfectibilă, ceea ce a permis ca profesioniștii să nu detecteze timp de mai multe ore că aceasta era fixată într-o poziție incorectă. În analiza realizată se poate constata că s-au identificat arii de îmbunătățire care nu au fost cauze directe ale incidentului dar care sunt în legătură cu utilizarea oxigenoterapiei și presupun riscuri potențiale pentru siguranța pacientului, cum ar fi de exemplu un program de mentenanță a debitmetrelor. Legate de natura cazului, se prezintă în continuare câteva recomandări generale pentru prevenirea incidentelor pe timpul administrării oxigenului, valabile pentru orice instituție sanitară:
#  Prescrierea oxigenului în acord cu nivelul de saturație;
#  Selecționarea echipamentului: canulă sau cateter nosofaringian care să administreze doza medie de oxigen la majoritatea pacienților; masca facială simplă cu doză mare de oxigen pentru pacienții în stare critică; masca Venturi pentru pacienții cu obstrucție pulmonară cronică (EPOC) și alte boli în care e nevoie de doze mici de oxigen;
#  Înregistrarea obiectivului saturației, rezultatele oximetriei, metoda de administrare și doza de oxigen în istoria clinică;
Monitorizarea concentrației de CO2 în gazul respirat la toți pacienții critici și când există suspiciunea de acidoză sau hipercapnia;
#  În situații de urgență, se administrează imediat oxigen și se înregistrează după administrare;
Limitarea uzului de oxigen la un număr redus de puncte din spital, ceea ce garantează disponibilitatea profesioniștilor cu competențele necesare, reducând astfel probabilitatea comiterii erorilor.
Unul dintre factorii cauzali identificați în analiza cazului este slaba iluminare nocturnă în salonul pacientului (spitalizat în salon cu două paturi din care unul neocupat – deci n-ar fi deranjat alt pacient), ceea ce a îngreunat detectarea problemei. În acest sens, Joint Commission recomandă implementarea precauțiilor simple cum ar fi aprinderea luminilor în saloanele puțin iluminate înainte de a conecta sau deconecta căi, catetere sau alte dispozitive, mai ales că deranjul provocat pacientului prin iluminare este minim în comparație cu lipsa iluminării și, mai ales, cu producerea incidentelor legate de siguranța sa.
DESCRIEREA EVENIMENTULUI ADVERS
Pacient de 70 de ani cu SAOS (sindrom de apnee obstructivă în somn), artrită reumatoidă, insuficiență respiratorie, insuficiență renală și cardiopatie ischemică cronice, în tratament la domiciliu cu O2 și BiPAP, internat în spital pentru decompensare respiratorie, după câteva zile suferă un stop respirator și decedează.
În zorii zilei decesului, la ora 3.00 au constatat dispnee și i-au prescris aerosolterapie care a și fost administrată. La ora 7.45, în ziua decesului, asistenta anunță medicul de gardă că pacientul prezintă o diminuare severă a Po2. În timp ce era evaluat de către medicul de gardă, în jurul orei 8.00, prezintă un stop respirator drept pentru care se încearcă ventilarea cu balonul AmbuMask fără rezultat.În timpul manevrelor de adaptare a O2 la Ambu, asistenta realizează că supapa de O2 a debitmetrului este fixată în poziție incorectă și că oxigenul ieșea direct în exterior, fără a fi conectat la BiPAP.
Se asumă faptul că eroarea s-a produs la modificarea supapei debitmetrului pentru administrarea aerosolterapiei și ulterior, la terminare, nu s-a restabilit în poziția inițială pentru ca oxigenul să conecteze direct cu masca BiPAP- ului. Consecința a fost că BiPAP-ul a funcționat mai multe ore pe timpul nopții fără O2 , ceea ce a provocat desaturația și, în final, moartea pacientului.

FAZA 1: PLANIFICAREA ACR
Faza 1
FAZA 2: COLECTAREA DATELOR ȘI ÎNȚELEGEREA EVENIMENTULUI
#  Revizarea istoriei clinice;
#  Revizuirea documentelor de achiziție și mentenanță a BiPAP;
#  Revizuirea procedurilor și protocoalelor;
#  Interviu cu medicul și asistenta medicală implicați;
#  Reconstituirea faptelor și fotografii.

Cauze profunde și imediate

FAZA 3: IDENTIFICAREA CAUZELOR SUBIACENTE
Diagrama cauză efect
Faza 3
Faza 4
FAZA 4: ELABORAREA PLANULUI DE ACȚIUNE
Răspuns Reason
Faza 5

Exemple de ACR : moarte maternală datorită hemoragiei severe (2)

Instrumentul C: Linia timpului.
ACR5
Instrumentul D: Categorizarea și analizarea cauzelor în funcție de proximitatea față de eveniment și dimensiunea procesului îngrijirilor medicale.
Factori
Instrumentul E: Diagrama Ishikawa (cauză – efect)
Ishikawa vertical
PAȘII 6 și 7
Studierea barierelor și elaborarea unui plan de acțiune
În următoarea reuniune trebuiesc analizate barierele care n-au funcționat și au contribuit la ocurența evenimentului, definind bineînțeles acțiunile de îmbunătățire.
În această etapă, ar trebui să participe în afară de membrii echipei de analiză, profesioniștii care vor participa la implementarea schimbărilor precum și aceia care au responsabilități în luarea deciziilor. În acest caz, în particular, participarea șefilor de servicii/secții din ambele spitale (municipal și județean) este indicată pentru referințe și contrareferințe, deoarece eșecurile în această problemă pot constitui cauze rădăcină.
Deasemenea ar putea fi convocați profesioniștii implicați în elaborarea ghidurilor de bune practici sau/și în implementarea acestora.
Pentru identificarea barierelor care pot fi întărite, pot fi convocați cei care s-au aflat în relație directă cu pacienta decedată. Barierele pot fi:
1. Personal suficient și competent;
2. Proceduri standardizate;
3. Articularea nivelelor diferite;
4. Lucrul în echipă și buna comunicare;
5. Disponibilitatea resurselor;
6. Documentarea organizată; istorii clinice complete și lizibile, control încrucișat;
7. Cultură centrată pe sistem.
Deasemenea se poate utiliza modelul Reason (chiar și modelul Shell însă mai puțin eficace) pentru reprezentarea barierelor sistemice care trebuiesc întărite pentru prevenirea reproducerii evenimentului. Acest tip de reprezentare este foarte util pentru că arată modul în care se aliniază eșecurile/fisurile barierelor sistemului, favorizând incidentul.
Modelul Reason
Planul de acțiune (expunerea unei mici porții din el, mai jos)
Plan de acțiune

Exemple de ACR : moarte maternală datorită hemoragiei severe (1)

Prezentarea cazului: În data de 27 noiembrie 2017, aproape de miezul nopții, în Spitalul Clinic Județean din capitala județului X, decedează o femeie de 32 de ani căreia, în dimineața aceleiași zile, i s-a realizat o cezariană. Femeia locuia la 14 de km de capitala județului. Căsătorită, fără serviciu, fără asigurare medicală. Nivel de studii: liceul cu bacalaureat.
Ziua: 27.11.2017
Locul: Compartimentul de Terapie Intensivă al Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Motivul consultației și al derivării: pacientă de 32 de ani, derivată de la Spitalul Municipal QZK, unde dimineața i s-a realizat o cezariană constatându-se în momentul chirurgiei prezența placentei accreta. S-a practicat chiuretajul. După amiază este reinternată în chirurgie prezentând shock hipovolemic și i se realizează histerectomia. Pe durata acestei a doua intervenții prezintă patru stopuri cardiorespiratorii, răspunzând măsurilor de reanimare cardiopulmonare avansate. S-a decis derivarea în ambulanță la Compartimentul de Terapie Intensivă al Spitalului Clinic Județean de Urgență XHX, intubată, cu nevoie de noradrenalină și hipotensă.
Antecedente personale: Chirurgie: 3 cezariene anterioare, 5 ani de interval intergenezic.
Patologie: tabagism, 1,5 – 2 pachete zilnic.
Examen fizic la internarea în ATI: pacientă cu stare de nutriție precară, în decubit obligatoriu, cu asistență respiratorie mecanică. Hipotensă, hipotermică, puls debil, pupile midriatice și areflexice. Răspuns motor, verbal și ocular absent. Pacientă cu sindrom de furt subclavicular stâng, puncte de puncție în brațul stâng și drept hemoragice. În abdomen intervenție chirurgicală, cale femurală și sondă vezicală.
Diagnostic la internare: poststop cardiorespirator; coagulare intravasculară diseminată; shock hipovolemic.
Diagnostic și tratament: se solicită laborator și se indică tratament cu noradrenalină, bicarbonat, fentanil, omeprazol și transfuzie cu globule roșii sedimentate, plasmă și plachete.
Ora 21.30: Se primesc rezultatele de laborator care arată anemie (hematocrit 10%), plachetopenie, coagulare alterată, bilirubină normală. Gaze în sângele arterial: acidoză metabolică (Ph=6,98). Pacientă cu hipotermie și anurie.Se decide transfuzarea din nou.
Ora 23.15: Pacienta cu stare generală gravă cu nevoie de noradrenalină, în asistență respiratorie mecanică, cu hemoragii severe în locurile de puncție și în rana chirurgicală. Prezintă un stop cardiorespirator, fără răspuns la manevrele de reanimare. Decedează.
Loc: municipiu la 14 km de capitala județului, Spitalul Municipal.
Descrierea internării și cezarienei.
Ziua: 27.11.2017
Loc: Blocul Operator din Secția Obstetrică-Ginecologie.
Ora 07.25
Motivul consultației: cezariană programată;
Antecedente patologice: nu face referire;
Antecedente obstetrico-ginecologice: a 4-a cezariană (3 cezariene anterioare). Data ultimei menstruații: 18.02.2017. Data probabilă a nașterii: 28.11.2017. Etate gestatională: 38 săptămâni, graviditate având 6 controale;
Examen fizic: greutate 64,500 kg, talia: 1,59, TA: 90/60. Pacientă cu o bună stare generală, afebrilă, normotensă, lucidă, grupa sanguină: 0I, +. Restul examenului: normal.
Diagnostic; cezariană programată, cezariană iterativă.
Ora 10.00
Loc: sala de operații.
Diagnostic prechirurgical: cezariană iterativă. 3 cezariene anterioare. Tehnica: cezariană segmentară.
Descriere: se extirpă cicatricea anterioară(mediană) infraombilical. Se incizează țesutul celular subcutanat, aponevroza, peritoneu, miometru. Se extrage fătul și placenta cu mâna, se realizează chiuretajul, fiind vorba de placenta accreta, folosind chiureta uterină de Sims. Se închide.
Informații chirurgicale: cezariană iterativă, tensiunea arterială 100/60, intră la 09.45 și iese la 10.45. Pacienta prezintă hemoragie pe timpul chirurgiei.
Informarea pediatrului despre starea nounăscutului: nounăscut viu la ora 10.00, sex masculin, greutate 2.600 grame, etate gestațională 38 săptămâni, Apgar 7-8. Examen fizic imediat normal.
Ora 12.00
Loc: Salon. Se realizează control medical. Prezintă TA 80/40, temperatura 35 grade C, frecvanța cardiacă 90/min, frecvența respiratorie 22/min, diureză 60.
Ora 15.00
Loc: sala de operații. Intră în sala de operații cu diagnosticul shock hipovolemic postchirurgic. Pe durata actului prezintă 4 stopuri cardiace. Răspunde la manevrele de reanimare.
Informații chirurgicale: pacientă în stare generală gravă, shock hipovolemic, coagulopatie prin consum. Intră în sala de operații pentru histerectomie. Se redeschide rana anterioară. În cavitate se constată uter flacid, violaceu. Se realizează histerectomia subtotală, sutură vezicală în două planuri, controlul hemostazei. Pe durata actului chirurgical prezintă 4 stopuri cardiorespiratorii. Se realizează reanimarea cardiopulmonară avansată și se decide derivarea către unitate spitalicească superioară din lipsă de hemoderivați și complexitate.
Informare anatomopatologică: accretism (hematom) placentar.
Ora 18.45: Se face transladarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență cu ambulața.
Ziua 09.11.2017
Loc: ambulatoriu de specialitate al Spitalului Municipal
Pacientă gravidă 36 săptămâni, prezintă contracții. Se realizează ecografia în care se constată placenta anterior și lateral. Posedă 2 ecografii anterioare din 13 și 27 octombrie în care se informează despre același rezultat. Este programată pentru cezariană pe 16.11.2017 motiv pentru care i se realizează o evaluare a riscului chirurgic (rezultat=clasa 1 de risc). Datorită prezenței contracțiilor se decide derivarea pacientei către Spitalul Județean.
Ziua 10.11.2017
Loc: Obstetrică – Ginecologie Spitalul Clinic Județean de Urgență
Ora 14.20
Informare de internare: este primită o pacientă gravidă pentru a patra oară, datorită prezentării contracțiilor, derivată de la un spital municipal situat la 14 km. Prezintă antecedente de cezariene anterioare. De acord cu istoricul pacientei avea programată o cezariană în data de 16.11.2017 în spitalul municipal însă datorită lipsei de sânge și prezenței contracțiilor s-a decis derivarea către spitalul de rang superior. Examen obstetrico: temperatura normală, TA 90/60; înălțimea fundului uterin corespunzătoare, cefalică fetus corespunzătoare, mobil, mărime fetală în acord cu etapa. Frecvența cardiacă fetală, normală. Fără travaliu.
Diagnostic: graviditate 36 săptămâni după data ultimei menstruații, 3 cezariene anterioare. Se realizează o nouă ecografie care arată placenta localizată posterior, grad II, lichid amniotic normal. Continuă internată.
Ziua 12.11.2017
Se decide externarea cu recomandarea de control săptămânal al probei de vitalitate fetală.
Alte date de interes
După decesul pacientei, se realizează un interviu al echipei care a asistat pacienta în Spitalul Municipal. Se află că pacienta a fost primită în spital în data de 27.11.2017 cu durere hipogastrică și contracții; că în momentul operației s-a observat dehiscența segmentului uterin și accretism placentar. Ajunge în salon apoi revine în sala de operații pentru că trebuie realizată cezariana altei paciente care se internează cu altă complicație obstetrică. Când termină cu noua pacientă, revin cu controlul și observă semne de decompensare la pacienta anterioară.
PAȘII 1 și 2
Conformarea echipei și definirea evenimentului
Specialistul în siguranța pacientului și ACR al Spitalului Județean ar trebui să fie anunțat de către manager în dimineața zilei următoare evenimentului (28.11.2017, la prima oră) și convocat pentru a se stabili încadrarea evenimentului, raportarea legală și necesitatea efectuării/neefectuării unei ACR.
Este necesară realizarea unei ACR?
# este un eveniment advers grav (pacient decedat)?
# este un eveniment advers trasator (favorizat de deficiențe asociate cu neîndeplinirea unuia sau mai multor standarde de acreditare)?
# este un eveniment prevenibil?
Definitiv, acest eveniment trebuie să fie subiectul unei ACR?
ACR1
Primii pași ai ACR
# reuniune cu compartimentelor juridic și RMC ale spitalului pentru stabilirea strategiei de abordat și definirea opțiunilor care să garanteze confidențialitatea datelor și rezultatelor ACR, limita legii;
# reuniune cu aparținătorii pacientului împreună cu managerul pentru prezentarea scuzelor, a liniști și consola, a informa asupra deciziei de analiză precum și a faptului că vor fi ținuți la curent cu evoluția acesteia;
# declanșarea protocolului celei de-a doua victime;
# comunicare cu Spitalul Municipal pentru informare reciprocă;
# solicitarea și revizarea istoriei clinice pentru identificarea participanților direcți și indirecți la caz;
# definirea evenimentului.
# raportarea evenimentului la ANMCS pentru evitarea monitorizării bruște, inutile, enervante și bulversante, care va încurca lucrurile și mai mult.
PASUL 3
Investigarea evenimentului
După stabilirea componenței echipei ACR, în ziua următoare (29.11.2017) se convoacă respectiva echipă, abordând două aspecte vitale: primul – regulile jocului și al doilea – aspectele tehnic-operative legate de ACR.
Regulile jocului sunt limitele de comportament ale echipei ACR:
# caracterul nepunitiv al demersului;
# scopul demersului: învățarea din erori și evitarea reproducerii acestora;
# absolută confidențialitate a rezultatelor analizei ( funcții, nu persoane);
# consensul deciziilor care se iau pornind de la rezultatele analizei;
# rolurile, funcțiunile și responsabilitățile componenților echipei ACR;
# comunicările cu familia, autoritățile (dacă este cazul) și membrii echipelor de sănătate aflate în legătură cu evenimentul analizat (cine, ce și cum se comunică);
# respectarea și aprecierea opiniei tuturor participanților la analiza ACR.
Aceste reguli trebuiesc revizuite și adaptate de fiecare instituție, însă este important ca ele să fie definite la început și reamintite pe parcurs sau când un nou membru se alătură echipei de analiză.
Aspectele tehnico-operative:
Este foarte important să fie definiți pașii analizei pentru ca ACR să fie structurată și sistemică. În această primă reuniune se va reviza cazul și pornind de la aceasta se vor defini etapele următoare dintre care prima ar fi investigarea a ceea ce s-a întâmplat. Pentru asta trebuie decis ce fel de evidență căutăm: testimonială, documentală și/sau fizică. În cazul în care analizăm, evidența cea mai relevantă provine de la documente și interviuri. În cazul documentelor, trebuie analizată nu doar istoria clinică ci toate documentele relaționate cu cazul pentru a înțelege ce s-a petrecut.
În funcție de aceasta, echipa va defini responsabili de activități și termene. Deasemenea ar trebui planificată următoarea reuniune, după aprox. 15 zile (03.12.2017) la care ar fi bine să fie invitate persoanele în legătură directă cu cazul pentru a descrie în amânunt ce s-a întâmplat.
Instrumentul A : identificarea agenților în legătură directă sau indirectă cu evenimentul și planificarea căutării/investigării și obținerii evidențelor.
ACR2
PASUL 4
Determinăm ce s-a întâmplat
Este foarte important ca în reuniunea din 03.12.2017 să nu se treacă la pasul următor până nu s-a ajuns la consens asupra evenimentelor care au condus la decesul pacientei.
PASUL 5
Determinăm de ce s-a întâmplat
Aproximativ în ziua 10.12.2017 are loc altă reuniune în care se caută cauzele evenimentului advers.
Prima activitate= ploaia de idei. Ca rezultat al brainstorming-ului se elaborează o listă a cauzelor care au contribuit. Se categorizează ulterior utilizând diagrama Ishikawa.
O listă a posibilelor cauze:
# cezariana iterativă: lipsa planning-ului familiar; lipsa consilierii de specialitate; lipsă educație sexuală;
# monitorizare inadecvată a sarcinii ținând cont de riscul existent;
inconsistență între informările ecografice;
# conduită riscantă a Spitalului Județean: se externează pacienta deși pacienta cu risc înalt nu dispune în apropiere de o instituție sanitară suficient de complexă pentru a interveni la complicații;
# programarea cezarienei într-un centru de mică complexitate care nu dispune de resurse suficiente față de complicații;
# tehnică chirurgicală foarte puțin potrivită pentru placenta accreta (chiuretaj);
# sistem de monitorizare și supervizare a pacientei nepotrivit: deși cu hemoragie în chirurgie, pacienta este controlată abia două ore mai târziu; asistentul medical care o controlează în salon nu alertează medicul curant asupra condiției pacientei;
# lipsa resurselor în Spitalul Municipal: personal insuficient, lipsă hemoderivați;
# transfer întârziat de risc foarte înalt pentru situația gravă a pacientei;
lipsă comunicare între specialiștii celor două spitale pentru, de exemplu, previziunea cazului și luarea măsurilor de precauție (pregătirea echipelor din ATI, pregătire serviciu de hemoterapie, etc.).
Instrumentul B: diagrama de flux.
ACR3
(Această analiză va continua în viitor)

Exemple de ANALIZA CAUZELOR RĂDĂCINĂ (parte I)

Raportarea evenimentelor adverse asociate îngrijirilor medicale în scopul creerii unor statitici cu care să ne împăunăm la conferințe naționale ori reuniuni cu caracter european sau internațional („Iată tovarăși, și la noi se raportează evenimentele adverse!”) nu folosește decât gloriei trecătoare a unor șefi la fel de trecători ca pomenita glorie. Raportarea voluntară a evenimentelor adverse se face în scopul învățării și nu a umflării unor statistici. Această raportare trebuie obligatoriu completată cu o analiză pertinentă și profundă din ale cărei rezultate să extragem atent măsurile care, aplicate în entități similare ale sistemului, să conducă la imposibilitatea reproducerii evenimentului advers analizat sau, cel puțin, la reducerea semnificativă a probabilității de apariție a acestuia. Prezentăm căteva exemple concrete de Analiză a Cauzelor Rădăcină pe parcursul mai multor episoade.

 1. Cădere de tensiune pe timpul unei intervenții laparoscopice
Pe timpul unei intervenții de colecistectomie laparoscopică s-a produs o cădere de tensiune (întrerupere a curentului electric). După câteva minute sursa de alimentare alternativă (SAA) se oprește , blocul operator în care avea loc intervenția rămânând pe întuneric. Echipa chirurgicală a fost nevoită să aștepte 15 minute cu instrumentele în interiorul corpului pacientului. Deși acest incident nu a provocat nici o daună pacientului, analiza în vederea îmbunătățirii asigurării continuității alimentării cu energie electrică este utilă pentru prevenirea incidentelor similare care au un potențial de pericol destul de ridicat.
Incidentul
Incidentul constă într-o cădere de tensiune la apariția căreia sursa de alimentare alternativă (SAA) nu a funcționat corespunzător. Timpul utilizat pentru rezolvarea problemei a fost mai mare decât durata autonomiei sursei de alimentare alternativă, drept pentru care aceasta s-a epuizat, blocul operator în care se desfășura intervenția laparoscopică, rămânând pe întuneric.Acest incident nu a provocat nici o daună pacientului deși chirurgii au trebuit să stea 15 minute cu instrumentele laparoscopice în corpul pacientului, așteptând revenirea curentului electric. Pe lângă dificultățile întâmpinate pe timpul laparoscopiei, obiectul principal al ACR realizată, căderea de tensiune, evidențiază faptul că există aparate care au eșecuri de funcționare automată, neavând baterii proprii și nefiind conectate la o SAA. Deasemenea, analiza cazului evidențiază lipsa protocolului de acțiune la o cădere de tensiune precum și a zonelor de îmbunătățire a managementului echipelor de intervenție.
Câteva observații
Deși acest incident nu a provocat nici o daună pacientului, riscul potențial de a rămâne pe întuneric în sala de operații timp de 15 minute în plină intervenție chirurgicală, merită o analiză în profunzime a cazului și implementarea măsurilor corective. Așa cum se întâmplă în multe accidente legate de siguranța pacientului, comunicarea joacă un rol fundamental: incidentul putea fi prevenit dacă echipa chirurgicală ar fi avut la dispoziție informații despre modul de acțiune la producerea defecțiunilor electrice, ar fi cunoscut durata funcționării SAA a aparatului de laparoscopie , și ar fi utilizat acest timp pentru pregătirea întreruperii intervenției.
Acținile de îmbunătățire propuse de echipa ACR a acestui caz poate servi ca listă de verificare cu care alte unități să verifice dacă contează cu mecanismele necesare pentru a garanta un răspuns adecvat la producerea unei întreruperi a curentului electric în blocul operator. În continuare prezentăm un rezumat detaliat al măsurilor de implementat în vederea prevenirii incidentelor de acest tip:
# Planul de revizii și mentenanță a sistemelor electrice, în care se indică periodicitatea și caracteristicile inspecțiilor, probele și mentenanța fiecărui echipament (I7/2011). Sistemul trebuie să includă probele surselor de energie pentru situații de urgență prin simularea necesarului de încărcare reală. Este importantă menținerea unui registru actualizat al tuturor inspecțiilor, probelor și activităților de mentenanță realizate, incluzând rezultatele acestora;
# Planificarea resurselor umane și materialelor necesare pentru implementarea unui plan de inspecții și mentenanță preventivă a sistemelor electrice. Definirea profesioniștilor responsabili pentru buna desfășurare a activităților specifice și, atunci când este necesar, includerea acestora în activități formative;
# Revizia sistemelor eléctrice de urgență, pentru a garanta că unitatea se poate baza pe un sistem de alimentare electrică alternativ, adecvat activităților și necesităților ei. Identificarea dispozitivelor considerate bazice, care trebuie să fie conectate la SAA sau să aibă în componență baterii independente supuse unui ansamblu de inspecții și mentenanțe periodice;
# Planul de acțiune la eșecul sistemului electric, în care să fie definit protocolul de acțiune în zonele critice, cum ar fi blocul operator. Informarea, formarea și antrenarea profesioniștilor implicați în implementarea acestui plan.
ANALIZA CAUZELOR RĂDĂCINĂ: CĂDERE DE TENSIUNE PE TIMPUL UNEI INTERVENȚII CHIRURGICALE LAPAROSCOPICE
a. Descrierea incidentului
Se produce o cădere de tensiune electrică la mijlocul zilei care lasă zona chirurgicală mai mult de 15 minute fără nici unul din mecanismele de siguranță de care dispune spitalul. Se defectează cele două linii electrice ale spitalului precum și grupul electrogen disponibil, răspunzând numai iluminatul de siguranță.
Bateriile existente în respiratoare și alte aparate de înaltă tehnologie evită producerea situațiilor de risc grav pentru pacienți, însă aparatele care nu dispun de surse alternative (baterii) sunt afectate în urma căderii de tensiune.
Suprimându-se alimentarea electrică, aparatul de laparoscopie s-a oprit, pornindu-se din nou datorită bateriei proprii. Văzând că funcționează din nou, șeful echipei chirurgicale avizează continuarea intervenției însă rezerva se epuizează în câteva minute lăsând echipa chirurgicală care realiza chirurgia laparoscopică fără curent. Echipa a trebuit să continue prezentă în sala de operații însă fără a lucra rămânând cu instrumentele laparoscopice în corpul pacientului.
Pe timpul opririi lucrului s-a blocat și SAA , blocul operator rămânând pe întuneric. În momentul blocării SAA s-a anunțat echipa de mentenanță care a reușit rezolvarea problemei după 15 minute.
Ultima revizie a grupului electrogen s-a realizat în urmă cu 7 luni, fără a se detecta anomalii.

FAZA 1: Planificarea ACRPantallazo-1

FAZA 2: Culegerea datelor și înțelegerea evenimentului

Culegerea datelor relevante pentru analiză:

# Interviu al personalului implicat în incident:

  • Personalul medical: medici, anestezist, asistenții medicali care realizau intervenția;

  • Personalul de întreținere.

# Revizuirea documentației relevante:

  • Protocoale și proceduri existente la serviciul de mentenanță;

  • Documentația referitoare la reviziile echipamentelor afectate;

  • Documentația referitoare la formarea și practica personalului de întreținere.

FAZA 3: Identificarea cauzelor adiacente

a. DIAGRAMA ISHIKAWA (cauză – efect)Ishikawa

b. Identificarea cauzelor subiacentePantallazo-3

FAZA 4: Elaborarea planului de acțiune Răspuns ReasonPantallazo-4

METODOLOGIA „Analiza Cauzelor Rădăcină” – (ACR)

După PMBoK, ACR este o tehnică folosită pentru a identifica o problemă, a-i descoperi cauzele şi pentru a dezvolta acţiunile preventive necesare. De multe ori ceea ce pare a fi originea unei probleme nu este altceva decât un simptom al acesteia. Calmantele administrate pacienților, reduc intensitatea simptomelor fără a produce vindecarea bolii.
Functioneaza oriunde ”Analiza cauzelor radacina”? Raspunsul este NU. In sistemele in care modelul de management al riscului este centrat pe individ, aceasta metodologie nu functioneaza. Functioneaza in schimb foarte bine in sistemele in care modelul de management al riscului este centrat pe sistem. ACR este una din metodele cele mai profunde de analiza a evenimentelor adverse, este o metoda reactiva de analizare a evenimentelor adverse si este utilizata pentru analiza evenimentelor grave (evenimentele santinela, spre exemplu, care denota lipsuri mari in activitate si management) si deasemenea, pentru analiza evenimentelor adverse mai putin grave insa repetitive.
Nu trebuie uitat faptul ca pentru proiectarea de servicii si/sau circuite se utilizeaza metoda HFMEA, care este o metoda proactiva de analiza a riscurilor (EA inca nu s-a produs si nu avem semnale ca s-ar produce).
Deasemenea este bine de precizat ca Protocolul de la Londra este o metoda reactiva de analiza a evenimentelor adverse care se poate utiliza pentru analiza oricarui tip de eveniment advers, fie acesta usor, moderat, grav, foarte grav sau catastrofic.
selección_001
In multe sisteme de sanatate din vestul Europei, intregul personal al institutiilor sanitare se antreneaza efectuand obligatoriu cel putin doua Analiza Cauzei Radacina (ACR) pe parcursul unui an calendaristic.
Pentru că metodologia este expusă mai jos în format .pdf, ar mai trebui adăugat doar un lucru pentru buna utilizare a acesteia: nu ajunge cunoașterea profundă a metodei și antrenamentul în utilizare ci este nevoie de foarte mult bun simț în utilizare altfel putem întreba de 100 de ori „de ce?” și niciodată nu vom avea certitudinea că am ajuns la cauza sau cauzele rădăcină. Conținutul integral al temei accesând link-ul de mai jos:

Metodologia ACR

Curs virtual Siguranța Pacientului -Modulul 8

Vă prezentăm mai jos în format .pdf Modulul 8 al Cursului de introducere în Siguranța Pacientului

Curs virtual Siguranța Pacientului Modulul 8

Cadrul Conceptual al Clasificării Internaționale pentru Siguranța Pacientului, versiunea 1.1

IMPORTANȚA UNEI TAXONOMÍI COMÚNE
Trecând peste faptul că Siguranța Pacientului ar fi trebuit să se transforme până azi într-un concept cheie la momentul în care se vorbește despre SĂNĂTATE, rămâne încă un drum lung de străbătut până acolo, acest drum fiind una din principalele preocupări ale specialiștilor în Siguranța Clinică pe care nu-i avem.
Fără o taxonomie comună, comparațiile problemelor de siguranță au o semnificație limitată și relativă, potențialul de investigare se vede diminuat și analiza necesară stabilirii soluțiilor se află în risc de a se pierde.
În vederea rezolvării acestei probleme s-au pus în mișcare diferite inițiative la nivel internațional. Între acestea trebuie subliniată inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prin intermediul Alianței Mondiale pentru Siguranța Pacientului, care a inițiat în anul 2005 un proiect denumit Clasificarea Internațională pentru Siguranța Pacientului (ICPS) cu scopul de a dezvolta și consensua o taxonomie comună aplicabilă la colectarea, codificarea și clasificarea evenimentelor adverse în îngrijirile de sănătate la nivel mondial.
În anul 2009 a fost finalizat Cadrul Conceptual al Clasificării Internaționale pentru Siguranța Pacientului, versiunea 1.1, raportul tehnic final, în limba engleză, care a și apărut pe site-ul OMS în același an.
După o muncă laborioasă, desfășurată pe parcursul câtorva luni bune și obținerea acordului scris al Organizației Mondiale a Sănătății, Asociația „VEHMED PENTRU SĂNĂTATE” a definitivat traducerea în limba română a acestei lucrări, deosebit de necesară sistemului sanitar din țara noastră.
Drepturile de copyright și publicare a traducerii în limba română au fost acordate de Organizația Mondială a Sănătății către ASOCIAȚIA „VEHMED PENTRU SĂNĂTATE” (ASSOCIATION VEHMED FOR HEALTH). Utilizarea sau reproducerea textului se vor face doar cu acordul scris al acesteia. Lucrarea de aproximativ 160 de pagini poate fi accesată în format .pdf făcând click pe link-ul de mai jos.
http://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/70882/9786069409374-rum.pdf;jsessionid=52243AC71A6359083EA0D214ECC51285?sequence=23

 

Să învățăm a învăța din erori și evenimente adverse

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie s-a situat între primele sisteme sanitare din lume care au făcut o prioritate din siguranța pacientului. Filmul care urmează, destul de lung dar foarte interesant și educativ, prezintă un exemplu deosebit în acest sens. În cazul în care varianta în limba română vi se pare nesatisfăcătoare, vă rog să luați de bună varianta în limba engleză. Filmul aparține Alianței Mondiale pentru Siguranța Pacientului, se găsește pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății  (Learning for Errors – video and booklet) și este, în mod special, deosebit de explicit și instructiv.. Nu o să vă plictisiți în nici un moment. Ca orice lucru din țara lui Shakespeare. Pentru vizionarea filmului, faceți click pe link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=WolzTgBH8GU&feature=youtu.be

Curs online Siguranța Pacientului Modulul nr. 7

Publicăm Modulul nr. 7 al Cursului online de Siguranța Pacientului, în format .pdf

07.Modulul 7 Curs online Siguranța Pacientului

ACREDITAREA AMBULATORIILOR – opiniile unui specialist

Calitatea “ standardelor de calitate, sau “cine evalueaza…evaluatorii?”

Recent toti furnizorii in contract cu casa de asigurari – medici de familie, furnizori de ingrjirji la domiciliu si paliative, etc, au primit adresa de la casa lor de asigurari de sanatate sa se inscrie obligatoriu in programul de acreditare nou introdus de ANMCS pentru alti furnizori decat spitalele.

In caz contrar, risca sa nu mai aiba contract cu Casa la anul.

Socant, nu? Mai ales ca deadline-ul e 31 decembrie(!) si standardele au fost postate ca proiect pe siteul ANMCS in 22.11.2017, http://anmcs.gov.ro/web/consultare-publica/

Ei bine, socul e si mai mare cand incepi sa citesti. Cand am ajuns la standardele pentru ingrijirile paliative in ambulatoriu, am recitit documentul de cateva ori sperand sa inteleg. Pare compilat ca un puzzle in care au fost luate copy-paste fragmente din alte documente, traduse deficitar si imbinate fara “lipire”.

Iata mai jos cateva exemple, unde fie lipseste verbul, fie se fac dezacorduri, fie logica e defintiv infranta! Urmariti cateva spicuiri din documentul http://anmcs.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/11/Ingrijiri-paliative-in-ambulatoriu_Propunere-standarde.pdf

Organizaţia a realizat/utilizat o analiză privind nevoile de îngrijire a populaţiei căreia i se adresează” (dezacord)

Unitatea sanitară de îngrijire paliativă la domiciliu au la dispozitie un spaţiu adecvat desfasurarii proceselor” (dezacord)

Unitatea sanitară prin echipa interdisciplinara o abordare completă şi personalizată a pacientului si familiei/apartinatorilor acestuia” (lipseste predicatul)

Echipa interdisciplinara educa pacientul si familia in ceea ce priveste auto-ingrijirea(cum poate fi educata familia pentru auto– ingrijrea pacientului?!)

Programarea vizitelor este reglementate la nivelul furnizorului” (dezacord)

Unitatea sanitară reglementează modalitatea de acces al mass-mediei în instituţie şi la pacienţi(cum poti reglementa, ca furnizor de servicii medicale, accesul mass mediei la pacientul ingrijt la domiciliul acestuia? El are dreptul sa primeasca pe cine doreste)-nonsens logic

Sunt doar cateva exemple care te fac sa te gandesti la multe:

  1. Interesul real in a asigura calitatea serviciilor medicale versus o noua metoda de a pune bariere in calea contractarii serviciilor medicale intre Casa si furnizori (din cauza lipsei de bani). Sincer, nu am gasit aproape nici un standard care sa fie intr-adevar relevant pentru calitatea serviciilor palliative. Majoritatea standardelor si criteriilor se refera la structura furnizorului (irelevanta in contextual furnizarii serviciilor la domiciliu, de exemplu) si la procesul decizional si de comunicare, nici acestea descrise inteligibil si relevant.

  2. Profesionalismul celor care au facut standardele acestea. Conform explicatiilor de pe siteul ANMCS, procedura de elaborare a standardelor pentru ambulatoriu a fost urmatoarea “ANMCS a demarat elaborarea primei ediții a standardelor de acreditare a unităților din ambulatoriu prin concursul de selecție a experților în managementul calității în sănătate. Primul anunț pentru selecția experților a fost în septembrie 2016. După concursul de selecție, experții au ales domeniile pentru care trebuie să participe la elaborarea standardelor de evaluare a unităților sanitare”. E clar ca ceva nu a mers bine aici, de vreme ce standardele nu sunt scrise nici macar corect gramatical, dar nici nu respecta criteriile pe care tot ANMCS afirma ca le-a urmarit in dezvoltarea lor:

    1. Standardele sunt planificate, dezvoltate și evaluate printr-un proces riguros și bine definit”

    2. Standardele permit măsurarea coerentă și transparentă a rezultatelor”

    3. Standardele se focusează pe pacient/utilizatorii de servicii și reflectă îngrijirile acordate”

    4. Creșterea accesului la servicii de sănătate”

Este suficient sa urmaresti exemplele de mai sus, sa intelegi ca nu au fost respectate aceste criterii.

Daca selectia “expertilor” s-a facut prin concurs, inseamna ca nivelul general al candidatilor a fost nesatisfacator. Rezultatul muncii acestora, postat in transparenta, arunca o umbra de indoiala asupra bunei credinte si profesionalismului intregului ANMCS.

Poate ca ar fi necesar, asa cum procedeaza institutii din strainatate din domeniu, sa se posteze public, impreuna cu standardele, si lista nominala a expertilor care le-au elaborat, astfel incat responsabilitatea sa fie asumata public de persoanele in cauza.

  1. Respectul pentru sistemul medical din Romania, pentru medici si pentru pacienti.

Necesitatea asigurarii calitatii serviciilor medicale, a monitorizarii si imbunatatirii ei este o realitate si e de o importanta majora. Tocmai de aceea nu trebuie sa cada in derizoriu, prin aplicarea unor standard “facute pe genunchi”, mai ales in contextual in care preocuparea pentru acreditatea tuturor furnizorilor era cunoscuta de demult.

Conditionarea intrarii in contract cu CAS de niste standarde inca nevalidate, incorecte, nerelevante, nemasurabile, care NU asigura calitatea ingrijirii, nu face decat sa demotiveze furnizorii si sa impovareze din nou spitalele prin supraaglomerare – deoarece am auzit multi furnizori de servicii in ambulatoriu ca doresc sa renunte la contractual cu CAS!

O alternativa prin care lucrurile ar putea fi facute sa mearga, ar fi, de ce nu, asigurarea primului val de acreditare in mod GRATUIT, cu consultanta reala din partea ANMCS pentru furnizorii de servicii de sanatate in ambulatoriu (astfel s-ar limita si apetitul firmelor de consultanta in domeniul acreditarii). In urma acestui val de acreditare ar avea de invatat si furnizorii si ANMCS (pt ca e clar ca mai are de invatat), ar exista o evidenta, un punct de plecare , o radiografie a calitatii serviciilor de sanatate in Romania, abia apoi putandu-se crea o strategie adevarata pentru imbunatarirea continua a calitatii si cresterea accesului pacientilor la toate nivelele de ingrijire.

Este interesant daca ANMCS este dispusa sa invete din propriile greseli, si sa regandeasca procesul de acreditare, renuntand la inscrierea “cu japca” intr-un proces pe jumatate schiop, si sa isi confirme astfel adevaratul rol in sistemul de sanatate romanesc, sau va continua pe pista pe care a inceput, caz in care in curand sistemul de sanatate va deveni mai simplu de administrat, deoarece multi furnizori se vor retrage din piata. Ramane de vazut ce parere vor avea pacientii despre acest lucru!

Dipl. Ing (FH) d.t.s Heinz Vajasdi

Curs virtual de siguranța pacientului Modulul 3

03.Curs online

Metoda celor trei Guen: instrument de îmbunătățire continuă

asesordecalidad.blogspot.com /2017/08/metodo-de-los-3-guen-herramienta-de.html
Adriana Gomez Villoldo – asesor de calidad

În acest articol doresc să vă arăt o metodologie japoneză, care a servit ca bază pentru dezvoltarea altor aplicații în calitatea modernă. Este o metodologie foarte simplă, și care necesită alte instrumente de calitate pentru a fi, în mod real, eficace. Prin urmare, vă voi explica „În ce constă? Cum se aplică? Ce pași trebuie urmați? Ce beneficii ne aduce utilizarea acestei metodologii? Ce inconveniente are această metodologie?

În ce constă?
Metoda celor trei Guen este un instrument al calității, dezvoltat în Japonia și al cărui obiectiv este eliminarea unei probleme sau incidențe pornind de la înțelegerea și analiza obiectivă a cauzei rădăcină care a provocat incidența.

Cum se aplică? Ce pași trebuie urmați?
Această metodologie se divide în trei pași sau faze de lucru:

1. Înțelegerea situației actuale – Locul de muncă („Guenba”): este prima dintre etape și se caută a se înțelege situația actuală prin care trece organizația.
Punctele esențiale în această primă fază sunt:
– vizitarea locului incidentului;
– nu se iau în considerare alte opinii ci se observă locul cu proprii ochi;
Nu se contează doar pe informații ci se face o colectare de date și se realizează fotografii ale locului;
– trebuie analizat impactul faptelor și să se vadă repercursiunile, toate acestea în cel mai scurt timp de la producerea accidentului.

2. Analizarea factorilor – Obiectul analizei („Guenbutsu”)
Obiectivul este analizarea factorilor care au provocat situația de incident, pentru aceasta:
– se observă și analizează datele cu atenție;
– se discută cu toate persoanele implicate, fără prejudicii și în mod obiectiv, fără a realiza judecăți de valoare;
– se păstrează probele incidentului;
– se face un studiu exhaustiv al incidentului și al sistemului în care a avut loc.

3. Luarea măsurilor oportune – Situația reală („Guenjitsu”)
Trebuie căutată soluția problemei.
În această etapă trebuie realizat:
– trebuie aplicată o soluție realistă și posibilă la problemă;
– limitarea acțiunilor pentru soluționarea problemei.

În următoarea imagine putem diferenția cele trei etape:

3 Guen

Ce beneficii ne aduce aplicarea acestei metodologii?

Este un instrument care, cu un minim de costuri și timp caută soluția unei probleme într-un mod eficient, analizând obiectiv și fără divagații, obținând informația in situ din diferite perspective pentru a defini și aplica o acțiune corectivă eficace.

Dacă analizăm bine, ne amintește de ciclul de îmbunătățire continuă al lui Deming (PDCA) deși, acesta ultimul dezvoltă la metodologie un grad în plus, aceasta pentru ca forma sa ciclică să ne permită îmbunătățirea continuă. Din acest motiv, ciclul lui Deming constituie baza cerințelor și metodologiei expuse de standardul ISO 9001:2015.

Ce inconveniente are această metodologie?

  • de cele mai multe ori, dacă persoana care analizează și obține probele, este un lucrător, care se află implicat în același proces, sau se află în contact apropiat cu ceilalți lucrători implicați, nu este posibilă menținerea obiectivității și analiza poate conduce la erori și, ca o consecință, la imposibilitatea eliminării problemei.

  • pentru colectarea și analiza datelor este necesară utilizarea altor instrumente care ne-ar da posibilitatea luării deciziilor oportune pentru soluționarea problemei, între acestea fiind cele șapte instrumente ale calității, analiza celor cinci de ce,etc.

Exemplu simplu

Nu ar fi necesar prezentarea unui exemplu datorită simplității, pentru că atunci când are loc o incidență sau problemă, echipa sau responsabilul se prezintă fizic acolo unde s-a produs, culege probele și datele, le analizează și acționează în mod adecvat pentru soluționare.

A se vedea o situație simplă, cum ar fi o instituție în care clientul realizează o reclamație telefonică unui funcționar, acesta informând imediat responsabilul cu astfel de probleme. Responsabilul culege toată informația necesară pe baza datelor furnizate de client și alte probe, analizează ceea ce s-a întâmplat și de ce, și dă o soluție rapidă problemei.

Cum se poate vedea, pentru incidențe ușoare este utilă această tehnică, însă dacă este necesară efectuarea unei analize profunde și eliminarea cauzei principale pentru a nu se reproduce incidentul, trebuiesc utilizate și alte instrumente.

Siguranța Pacientului și stresul personalului medico sanitar

Stresul ocupațional este unul din factorii care predispun personalul din sănătate la oboseală, afectând indirect siguranța pacientului. Unele studii arată că profesioniștii din sănătate prezintă rata cea mai înaltă a abuzului de substanțe psihoactive și sinucidere. Adițional, s-au întâlnit la acest grup profesional foarte înalte rate de depresie și ansietate.(DHHS (NIOSH) No.Publicatión 2008-136)

S-a identificat că stresul este un factor care predispune la diverse fenomene nu doar personalul din sănătate ci deasemenea pacientul. Aceste fenomene sunt:

  • psihologice: epuizarea sau oboseala, iritabilitatea, nemulțumirea față de munca depusă, depresia, tensiunea emoțională, cheful de a abandona lucrul;

  • conductuale: probleme de somn, absentism, erori de diagnostic, erori de tratament;

  • fizice: dureri de cap, deranjamente de stomac, schimbări periculoase ale presiunii sanguine;

  • absența satisfacției pacientului.

Următorii factori stresanți din muncă se relaționează cu stresul și oboseala personalului din sănătate și variază între profesioniști depinzând de funcțiunile și sarcinile de muncă de realizat:

  • nivel neadecvat, chiar impropriu, de dotare (infrastructură, aparatură, echipamente, consumabile, etc.);

  • ture prelungite (chiar în afara cadrului legal) de muncă, înăuntrul și/sau în afara instituției medicale;

  • model de muncă în ture;

  • personal insuficient, funcționare deseori la capacitatea de avarie(12/24 sau chiar 24/24);

  • ambiguitate a funcțiunilor;

  • expunere la substanțe periculoase și patogeni infecțioși. (http://www.cdc.gov/spanish/niosh/docs/2008-136_sp/ consultat în 5 decembrie 2014)

Calitatea îngrijirilor acordate pacienților de către spital și siguranța pacientului sunt în relație cu suprasarcina de muncă și presiunea acesteia asupra personalului, dat fiind faptul că asistența medicală de calitate este și reflectarea sprijinului consistent primit și disponibilității resurselor.

Unele studii asupra personalului din sănătate au relaționat cu nivelul scăzut al siguranței pacientului următorii factori stresanți:

  • suprasarcina „excesivă” de muncă;

  • presiunea timpului la dispoziție;

  • lipsa sprijinului social în muncă (supervizori, asistenți și management);

  • expunerea la boli infecțioase;

  • leziuni prin tăiere/înțepare (bisturie, ace de seringă, etc.);

  • expunere la violență sau amenințări din partea pacienților sau aparținătorilor;

  • lipsa somnului;

  • ambiguitate sau conflict al funcțiunilor;

  • lipsa personalului;

  • preocupări legate de creșterea sau împlinirea profesională;

  • implicarea nepotrivită a politicului în sănătate;

  • tratamentul pacienților dificili sau grav bolnavi, teama decesului;

  • ture excesiv prelungite, neacordarea zilelor libere după gărzi;

  • conflicte interpersonale cu alți angajați;

  • expectativa pacienților „autoconsultați” online;

  • slabă implicare a statului în campanii de educare sanitară;

  • lipsa dotării corespunzătoare a spitalelor;

  • nerespectarea drepturilor personalului medico sanitar;

  • campanii negative de presă (generalizări negative, interpretări tendențioase);

  • birocrație excesivă și limitativă;

  • inflexibilitatea orarului;

  • amenințări cu reclamații judiciale de malpraxis;

  • contracte de asigurare pentru malpraxis limitative sau interpretabile.

Principala acțiune pentru reducerea stresului ocupațional este schimbarea organizațională pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și combinarea acesteia cu strategiile de control al stresului.

Intervențiile pentru schimbarea organizațională trebuiesc orientate către eliminarea factorilor cauzanți de stres, între care se numără:

  • definirea clară a rolurilor și responsabilităților profesionistului sanitar inclusiv reproiectarea funcțiunilor;

  • asigurarea unui volum de muncă coerent cu capacitatea lucrătorului din sănătate, a unor condiții de muncă acceptabile și a resurselor materiale și financiare pentru realizarea acestora;

  • includerea lucrătorilor sanitari în luarea deciziilor legate de rolul acestora (formarea de grup, asigurarea nevoilor sănătății);

  • implementarea strategiilor de îmbunătățire a comunicării;

  • educarea pacienților și a presei;

  • reducerea incertitudinii asupra creșterii profesionale și stabilității locului de muncă;

  • implicarea rațională și rezonabilă a politicului în sănătate;

  • prevederea de spații destinate interacțiunii sociale între lucrătorii din sănătate;

  • garantarea disponibilității grupurilor multidisciplinare pentru prestarea serviciilor;

  • implementarea intervenției componentelor multiple de domeniu amplu cum sunt evaluarea riscurilor, tehnicile de intervenție și educație;

  • analizarea îmbunătățirii salariale a tuturor profesioniștilor din sănătate și inclusiv existența unor contracte de exclusivitate pentru somități în domeniu;

  • încheiere și punerea în aplicare a unui „pact pentru sănătate” la nivel național între pacienți, profesioniștii medico sanitari și guvernanți prin care sănătatea să fie reconsiderată o „prioritate națională” și, ca urmare, să i se aloce cel puțin 6% din PIB;

  • analizarea și „importarea” modelelor sanitare de succes din țările dezvoltate.

Intervențiile pentru controlul stresului orientate către profesionistul din sănătate sunt compuse din tehnici ca:

  • pregătire în strategii pentru depășirea situațiilor stresante;

  • relaxare progresivă;

  • tehnici conductuale cognitive;

  • bio feedback;

  • controlul timpului;

  • competențe interpersonale;

  • schimbare a metodelor de lucru;

  • formarea de abilități pentru reducerea cererilor excesive.

Deși aceste intervenții ajută profesioniștii sanitari în controlul stresului ocupațional în mod eficace, nu rezolvă problema rădăcină, odată cu trecerea timpului pierd o parte din efecte.

Utilizând modelul organizațional al lui James Reason pentru a descoperi eșecurile latente din organizație observăm că cele mai importante sunt organizarea, managementul și contextul instituțional, cele mai multe fiind de natură administrativă și numai o foarte mică parte atribuibile individului (medic, asistent medical, etc.). Toate aceste eșecuri latente sunt factori contributivi care în condiții favorabile însoțesc și favorizează eșecurile active / acțiunile nesigure care conduc la evenimentele adverse ce pot provoca daune pacientului.

CURSUL VIRTUAL DE SIGURANȚA PACIENTULUI – modulul 2

Postăm în format .pdf, Modulul 2 al Cursului virtual de Siguranța Pacientului de pe site-ul OMS, tradus în limba română. Celelalte 6 module restante – după vacanță.

02. Siguranța Pacientului – curs online

 

CURS VIRTUAL DE SIGURANȚA PACIENTULUI (modulul I)

Începând din anul 2010 pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății a fost postat un curs virtual de Siguranță a Pacientului, de 8 (opt) module, fiecare modul, transpus în timp, având o durată de aproximativ 50 de minute. Cursul inițial era în limba engleză. Ulterior au apărut versiunile în limba spaniolă și franceză. Întrucât nu am observat și nu am întâlnit o atenționare expresă și nici o restricție privind drepturile de autor precum și deoarece îl consider de utilitate publică, am tradus (mai bine sau mai rău) cele opt module în limba română. Consider că le este de folos, în special, celor care nu-și pot permite să lipsească de acasă pentru a frecventa un astfel de curs la o instituție de învățământ departe de localitatea în care lucrează și trăiesc dar care totuși doresc să posede noțiunile elementare despre Siguranța Pacientului.Cursul este unul de inițiere și nu de aprofundare.

Deoarece mi-ar lua câteva zile scrierea unui singur modul pe WordPress prefer să-l postez mai jos, în format .pdf. Voi posta câte un modul, la un anumit interval de timp. SUCCES!

01.SIGURANȚA PACIENTULUI – Curs online

PROTOCOL DE PREVENIRE A CADERILOR (o variantă)

Pentru că timpul nu-mi permite, postez procedura în format pdf. Ea poate fi completată și îmbunătățită, adaptată pentru toate tipurile de asistență; UPU, spitalizare, cabinet medical. Promit că începând de săptămâna viitoare voi fi mult mai activ și voi posta cu frecvență mai mare. Problemele ne acaparează atât de mult încât uităm de lucrurile cu adevărat utile și frumoase.
ProceduraCADERI
28.08.2017
Adaug o ediția revizuită, în urma unor solicitări.
Procedura prevenire căderi revizuită

IMBUNATATIREA COMUNICARII PE TIMPUL TRANSFERULUI PACIENTULUI

Pe durata episodului unei boli sau unei perioade de ingrijiri medicale, un pacient poate fi potential tratat de o serie de medici si specialisti în diverse medii, incluzand medicina primara, medicina ambulatorie specializata, medicina de urgenta, chirurgie, ATI si reabilitare. În forma aditionala, pacientii se vor misca destul de des intre zona de diagnostic, zona de tratament si zona de îngrijire regulata si se pot întalni cu trei ture de personal pe zi, considerand acest fapt un risc de siguranta pentru pacient in fiecare interval. Comunicarea intre unitati si intre echipele de îngrijire medicala în momentul transferului este posibil sa nu includa toată informația esentiala sau să se dea o interpretare incorecta acestei informatii. Aceste brese în comunicare pot provoca grave intreruperi in continuitatea ingrijirilor, un tratament inadecvat si o leziune sau dauna potentiala pacientului.
Intrerruperea comunicarii a fost cauza principala a evenimentelor santinela denuntate de Joint Commission în Statele Unite ale Americii în perioada 1995 și 2006 si factorul cauzal cel mai comun al reclamatiilor provocate de transferurile pacientilor, adresate companiilor de asigurari de malpraxis în Statele Unite. Din 25.000 pana la 30.000 de evenimente adverse evitabile care au condus la o discapacitate in Australia, 11 % s-au datorat problemelor de comunicare, in contrast cu 6 % datorate nivelelor inadecvate de competenta a personalului.
Comunicarea in momentul transferului se afla in relatie cu procesul de a trece informatia specifica pacientului de la un prestator de îngrijire medicala la altul si de la o echipa de ingrijire la următoarea, sau de la prestatorii de ingrijiri catre pacient si familia acestuia cu efectul de a asigura continuitatea si siguranta ingrijirilor sanatatii pacientului. Comunicarea in momentul transferului deasemenea se afla in relatie cu transferul informatiei de la un tip de organizatie sanitara catre altul sau de la organizatia sanitara catre domiciliul pacientului. Informatia care se partajeaza consta, in general, in date referitoare la starea actuala a pacientului, schimbari recente ale starii sale, tratamentul in curs si posibilele complicatii care pot apare. Transferul de ingrijire a pacientului are loc in multe zone ale totalitatii ingrijirilor incluzand de la admisia la ingrijirile primare, de la medicul care se retrage la cel care il inlocuieste, raportul de garda, raportul asupra transferului unui pacient intre sectii sau unităti diferite, raportul anestezistului catre personalul din sala de recuperare după o anestezie, comunicarea intre unitatea de urgenta si stabilimentul care va primi pacientul transferat, pana la emisia pacientului pentru intoarcerea la domiciliul sau, ori transferul către alt stabiliment.
TEMATICA ASOCIATA
Problemele cu transferul pacientului sunt o preocupare internatională: Australia si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord au revizuit aceasta tema inainte de 2007 si au elaborat recomandari pentru reducerea riscurilor. Chiar dacă pana acum nu exista o practica ideala pentru imbunatatirea comunicarii pe timpul transferului pacientului, s-au implementat diverse strategii care inca se studiaza. Un studiu de transfer intre medici a ajuns la concluzia ca precizia si lipsa ambiguitatii comunicarii, fata în fata intre persoane, este cea mai buna metoda pentru asigurarea transferului efectiv. Totusi, expertii in siguranta pacientului coincid in concluzia ca solutiile care implica reproiectarea sistemelor de prestatii medicale sunt cele mai efective pentru imbunatatirea comunicarii in momentul transferului. Proiectarea imbunatatita a sistemului creste capacitatea prestatorilor de ingrijiri medicale de a comunica efectiv, profitand de avantajele cunoasterii factorilor umani (faptul ca oamenii pot gresi), cautand reiteratii in procesele de ingrijire, creind functiuni obligatorii si reducand pasii in procese pentru a reduce, prin urmare, posibilitatile de producere a erorilor.
În parte, problemele care apar in momentul transferului isi au originea in forma in care au fost educati (sau nu) prestatorii de ingrijiri medicale (munca in echipa si aptitudinile de comunicare), in lipsa bunelor modele de conduita si într-un sistem sanitar care promoveaza si recompenseaza autonomia si performanta individuala. Cultura medicala care, istoric vorbind, nu a pus accent pe implicarea pacientului si familiei sale în prestarea ingrijirilor medicale, este o alta cauza fundamentala. În plus, dacă specializarea personalului sanitar poate imbunatati tratamentul medical, specializarea implica deasemenea mai multe persoane și sectii care acorda ingrijiri aceluiasi pacient, ceea ce poate complica procesul de comunicare. O alta problema care contribuie la o comunicare defectuoasa o constituie forma în care echipa de ingrijiri sau personalul organizatiei nu reflecta realitatea demografica a comunitătii careia i se acorda asistenta medicala. În plus, problemele de limba rezultate dintr-o mare dependenta a personalului medico sanitar din alte tari, deasemenea pot cauza dificultati în comunicare.
Multumită altor industrii de risc înalt precum aviatia si energia nucleară sunt invatate lectii despre cum sa să se imbunatateasca transferurile. Una din aceste lectii consta în necesitatea de a conta cu o limba comuna pentru comunicarea informatiei cruciale. Incorporarea tehnicilor de raportare a situatiei cum ar fi procesul SBAR (Situation, Background, Assessment and Recommendation), sigla în engleza pentru Situatie, Antecedente, Evaluare si Recomandare, pot proportiona un cadru standard pentru comunicarea în momentul transferurilor de îngrijiri. Pur si simplu, asigurand oportunitati pentru ca prestatorii de ingrijiri sa pună întrebări si sa le rezolve se poate imbunatati efectivitatea comunicarilor în momentul transferului. Rationalizarea și standardizarea rapoartelor de schimbare a turelor pot imbunatati rationamentul critic, la fel ca si timpul care se petrece departe de pacient. Citirea repetata este o alta tehnica efectiva utilizata în transferuri, în care receptorul informatiei o notează, după care o reciteste furnizorului acesteia, pentru a obtine certitudinea ca a fost corect inteleasa. Tehnologiile, cum ar fi semnatura digitala a inregistrarii externarii voluntare din partea pacientului, au demonstrat reducerea ratei evenimentelor adverse evitabile. Sedintele de colaborare multidisciplinara sunt utilizate în forma efectiva pentru imbunatatirea comunicarii si transferul informatiei importante aflate în relatie cu ingrijirea pacientului.
Participarea pacientilor si familiilor acestora în procesul de îngrijire medicala se recunoaste tot mai mult ca un aspect important al prestatiilor medicale. Pacientul si familia sa sunt unica constanta și ca urmare se afla în conditii de a dezvolta un rol fundamental pentru asigurarea continuitatii ingrijirilor. Externarea este o etapa cruciala în care comunicarea informatiei către pacient si familia sa devine de importanța vitala. Implicarea pacientului rezulta uneori dificila datorită nivelului scăzut de instruire asupra problematicii sănătătii. Expresia „instruire asupra sanatatii” s-a definit ca fiind capacitatea persoanelor de obtine, procesa si înțelege informatia si serviciile de sănătate bazice necesare pentru a lua decizii adecvate referitoare la sănătate. În Statele Unite se estimeaza ca 50 % dintre adulti au un nivel scăzut de instruire asupra sănătătii. Tehnica repetarii a ceea ce s-a învătat este utilizata de prestatorii de servicii medicale pentru a se asigura ca pacientul a înțeles informatia furnizata. Aceasta tehnica, consta în a cere pacientului sa descrie ceea ce tocmai a auzit pentru a evalua nivelul sau de înțelegere.
MASURI SUGERATE
Urmatoarele strategii ar trebui consultate si tinut cont de acestea in statele membre ale O.M.S.:
1. Asigurarea ca organizatiile sanitare implementeaza centrarea standardizata pe comunicarea intre personal în momentul transferului, al schimbarilor de tura si intre diferite sectii pe timpul transferului pacientului. Intre elementele sugerate pentru aceasta focusare se includ:
– Utilizarea tehnicii SBAR ( Situație, Antecedente, Evaluare si Recomandare);
– Acordarea timpului suficient pentru comunicarea informatiei importante si pentru ca personalul sa formuleze si sa răspundă întrebărilor fără întrerupere, întotdeauna când este posibil (în procesul de transfer trebuiesc incluse secvente de timp pentru repetare și recitire);
– Asigurarea informatiei referitoare la starea pacientului, medicamentelor sale, planurilor de tratament, directivelor anticipate si oricaror schimbari relevante ale starii sale;
– Limitarea interschimbului de informatii la ceea ce este necesar pentru prestarea unor ingrijiri sigure pacientului.
2. Asigurarea ca organizatiile sanitare implementeaza sisteme care garantează, în momentul externarii, ca pacientul si următorul prestator de îngrijire medicala obtin informatia cheie referitoare la diagnosticul la externare, planurile de tratament, medicamentele si rezultatele probelor clinice;
3. Incorporarea pregatirii capacitatii de comunicare în momentul transferului în planul de pregătire continua a personalului medico sanitar si dezvoltarea profesională permanenta a profesionistilor din sanatate;
4. Incurajarea comunicarii intre organizatiile care presteaza asistenta medicala aceluiasi pacient în paralel.
EXPECTATIVE
– Acolo unde este posibil, explorarea tehnologiilor si metodelor care pot imbunatati efectivitatea transferurilor, cum ar fi inregistrarile electronice si concilierea automata a medicamentelor, pentru a face mai eficace accesul la informatie si interschimbul acesteia;
– Stabilirea procedurilor pentru a se asigura ca procesele care utilizeaza tehnologia electronica sunt interactive si efective, si ca rezerva timp pentru întrebări sau actualizari asupra ingrijirilor pacientului.
APLICABILITATE
– În toate organizatiile si în toate zonele de acordare a ingrijirilor sanitare.
OPORTUNITATI DE PARTICIPARE A PACIENTULUI SI FAMILIEI ACESTUIA
– Furnizarea de informatii pacientilor despre problemele medicale si planul de tratament într-o forma usor de înteles;
– A face ca pacientii să fie constienti de medicamentele retetate, dozele prescrise si timpul care trebuie sa treacă intre administrarea acestora;
– Informarea pacientilor despre cine este prestator de ingrijiri pe durata turei si cu cine trebuie sa contacteze în cazul în care are dubii asupra sigurantei sau calitatii ingrijirilor;
– Oferirea oportunitatii de a citi despre propriile inregistrari medicale (FOG), precum si strategia privind siguranta pacientului;
– Generarea oportunitatilor pentru ca pacientii si apartinatorii acestora sa formuleze orice întrebare asupra ingrijirilor medicale sau sa exprime preocupările lor prestatorilor de ingrijiri medicale;
– Informarea pacientilor si apartinatorilor acestora asupra urmatorilor pasi de urmat în ingrijirea acestora, iar dacă este necesar, sa poată comunica prestatorului din tura următoare, sau sa cunoască faptul ca trebuie să fie pregătit pentru transferul dintr-un mediu de îngrijire în altul, sau la domiciliul sau;
– Facilitarea participarii pacientilor si familiilor acestora la luarea deciziilor asupra propriilor ingrijiri, la nivelul de participare pentru care ei opteaza.
SOLIDITATEA EVIDENTEI
– Opinia/consensul expertilor si mai multe studii descriptive.
BARIERE POTENTIALE
– Reticenta prestatorilor de servicii de îngrijire medicala la modificarea conduitei;
– Presiunea timpului cauzata de necesitatile de îngrijire a pacientului si celelalte responsabilităti;
– Costuri de pregătire si timp de implementare a unor noi procese de transfer;
– Diferente culturale si de limba intre populatiile de pacienți si personalul de îngrijire;
– Nivel mic de instruire asupra sănătătii;
– Lipsa resurselor economice si deficit de personal în sănătate;
– Lipsa cunostintelor despre modalitatile de imbunatatire a sistemelor si proceselor;
– Absenta lidership-ului pentru a impune implementarea de noi sisteme si conduite;
– Carenta infrastructurii de tehnologie a informatiei si de interoperabilitate;
– Insuficiente investigatii general acceptate, date si justificare economica, referitoare la analiza costului si beneficiului sau revenirea investitiei (ROI) pentru implementarea acestor recomandări.
RISCURI DE CONSECINTE NEINTENTIONATE
– Intarzieri ale acordarii asistentei medico sanitare datorate cresterii timpului de transfer al pacientului.

Exemplu de transfer pacient
EXEMPLU DE ABORDARE A RECOMANDARILOR OMS PRIVIND COMUNICAREA PE TIMPUL TRANSFERULUI PACIENTULUI
Agentia de Calitate Sanitara din Andaluzia (Agencia de Calidad Sanitaria de Andalucía)
Tehnica SBAR este un instrument de comunicare efectiva care provine de la Marina SUA si a fost dezvoltata ca tehnica de comunicare în submarinele nucleare. Aplicarea acesteia în domeniul sănătătii dateaza de la sfarsitul anului 1990. De atunci aceasta tehnica fost adoptata în spitale și centrele de asistenta din toată lumea ca o forma simpla însă eficace de standardizare a comunicarii intre personalul medico sanitar.
Certificarea calitatii în sănătate în ceea ce privește siguranța pacientului mentioneaza ca unul dintre obiectivele de siguranța este comunicarea efectiva, tehnica SBAR contribuind la creșterea nivelului sigurantei.
SBAR înseamnă:
SITUATION – Situatia~ ce se întâmpla în acest moment?
BACKROUND – Antecedente ~ ce imprejurari au condus la aceasta situatie?
ASSESMENT – Evaluare ~ ce gânditi ca se poate întâmpla?
RECOMENTATION – Recomandări ~ ce trebuie făcut pentru a corecta problema?
Tehnica SBAR creeaza un model mental comun pentru transferul eficace al informatiei proportionand o structura standard concisa si obiectiva pentru comunicarile intre profesionistii sectorului sanitar, îmbunătăteste eficienta și precizia comunicarii, intarind siguranta pacientului.
Tehnica SBAR reduce incidenta comunicarilor pierdute care se produc datorită utilizarii ipotezelor, indiciilor, superficialitatii sau reticentei ca pot fi cauzate datorită gradientului autoritătii, ajuta la prevenirea greselilor din comunicarea verbala si scrisa, prin intermediul creerii unui model mental comun în situatii de schimbare a turelor, garzilor, transferurilor pacientului si în acele situatii în care este nevoie de un interschimb de informatii critice.
Având în vedere toate acestea, Agenția de Calitate Sanitara din Andaluzia, face urmatoarele recomandări pentru imbunatatirea comunicarii efective pe timpul transferului pacientului:
1. În transferul unui pacient, trebuie utilizate tehnici care contează cu un limbaj comun pentru a comunica informatia cruciala (SBAR, ISOBAR sau similare) care sa includa:
– Identificarea pacientului;
– Identificarea personalului către care se transfera pacientul;
– Motivul transferului;
– Situatia pacientului, posibilele complicatii si aspecte ce trebuiesc supravegheate;
– Evaluarea pacientului (semne vitale, probe realizate, etc.);
– Antecedente clinice relevante (riscuri, alergii, etc.);
– Elaborarea unui plan, care sa tină cont de ceea ce s-a făcut si ceea ce rămâne de făcut înainte de transfer (medicatie, măsuri terapeutice, verificări, etc.).
2.. Transferul trebuie să se relizeze „la capul pacientului”, ceea ce favorizează verificarea informatiei furnizata de el însusi sau de familia sa, care detin un rol fundamental pentru asigurarea contiuitatii ingrijirilor;
3. În cazul pacientilor cu alterari neurologice, limitari cognitive sau pacienți pediatrici, transferul trebuie să se realizeze în prezenta unui apartinator;
4. Transferul trebuie realizat într-o zona în care exista resurse care sa asigure supravegherea pacientului si ingrijirea urgenta în caz ca este necesara (de exemplu într-o zona de ingrijiri intensive sau aproape de aceasta);
5. Transferul trebuie realizat într-un loc în care se poate asigura intimitatea pacientului și confidentialitatea informatiei aportate, eliminand sau reducand la minim orice element care poate face dificila comunicarea (zgomote, întreruperi, tranzit de persoane, etc.);
6. Informatia care se proportioneaza în transfer trebuie să fie precisa si pertinenta, omitand detaliile ne-necesare care prelungesc procesul si deviaza atentia de la informatia relevanta;
7. Limbajul trebuie să fie clar și normalizat, evitand sau clarificand (dacă este necesar) termeni care pot fi ambigui;
8. Timpul utilizat pentru transfer trebuie să fie suficient pentru a da oportunitatea de a formula întrebări si răspunde la ele;
9. Biletul de iesire (formularul tip) care insoteste pacientul pe timpul transferului, trebuie sa contină toată informatia cheie referitoare la diagnosticul la iesire, planurile de tratament si ingrijiri, medicamentele prescrise, rezultatul probelor realizate, etc.;
10. Organizatiile si centrele sanitare, trebuie sa sprijine si incurajeze intercomunicarea fluida, eficace si efectiva, în cazurile în care presteaza ingrijiri aceluiasi pacient în forma paralela, promovand utilizarea de noi tehnologii: registre electronice, istoriale de sănătate digitale, retete electronice, etc.
sbar
ELEMENTE ALE COMUNICARII PE TIMPUL EMITERII VERBALE SAU TELEFONICE A ORDINELOR SI INDICATIILOR MEDICALE, REZULTATELOR DE LABORATOR, ETC.
Procesul este constituit din patru faze:
a.ASCULTARE – Receptorul asculta indicatia sau rezultatul complet;
b.SCRIERE – Receptorul scrie informatia in format „Registru de indicatii verbale si/sau telefonice pentru ingrijiri medicale”;
c.CITIREA – Receptorul citeste emisorului informatia asa cum a scris-o;
d.CONFIRMAREA – Emisorul confirma ca ceea ce este scris si citit de catre receptor, este corect.
ISOBAR


BIBLIOGRAFIE
& Communication During Patient Hand-Overs – WHO Collaborating Centre for Patient Safety Solutions (Patient Safety Solutions | volume 1, solution 3 | May 2007);
& Renz SM, Boltz MP, Wagner LM, Capezuti EA, Lawrence TE. Examining the feasibility and utility of an SBAR protocol in long-term care. Geriatr Nurs. 2013;34(4):295–301. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3932321/
& Compton J, Copeland K, Flanders S, et al. Implementing SBAR across a large multihospital health system. Jt Comm J Qual Patient Saf 2012;38(6):261-268. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22737777
& Recomendaciones de la Agencia de Calidad Sanitaria de Andalucía – Nº 24.-TRASPASO DE PACIENTES